Connect with us

ACTUALITATE

Oamenii de ştiinţă cred că au găsit formula pentru cafeaua espresso perfectă

Published

on

cafea

O echipă de oameni de ştiinţă a anunţat că a găsit o formulă pentru un espresso perfect - acesta are nevoie de mai puţine boabe de cafea, care trebuie măcinate mai mare, relatează miercuri Press Association.

Matematicieni, fizicieni şi experţi în domeniul materialelor şi-au unit forţele pentru a elabora reţeta, iar studiul lor a fost publicat în jurnalul Matter.

''Ei au descoperit că mai puţine boabe de cafea, măcinate mai mare, sunt elementul cheie pentru o băutură care e mai ieftin de preparat, mai consistentă şi la fel de tare'', a declarat o purtătoare de cuvânt a Universităţii Portsmouth din Marea Britanie.

Jamie Foster, doctor în matematică la universitatea amintită, a avut ideea acestui studiu după ce a observat că uneori două porţii de espresso, preparate în aparent acelaşi mod, pot avea gusturi diferite. Echipa condusă de el a început prin a crea o nouă teorie matematică pentru descrierea extragerii cafelei dintr-un singur grăunte, unul dintre milioanele de fragmente care alcătuiesc zaţul ce se adună în espressor.

''Pentru a rezolva ecuaţiile dintr-un zaţ de cafea realist ar fi nevoie de o armată de supercomputere, aşa că a trebuit să găsim o modalitate de a simplifica ecuaţiile. Munca matematică dificilă a fost aceea de a realiza aceste simplificări în mod sistematic, astfel încât niciun detaliu important să nu se piardă'', a explicat Foster. ''Credinţa convenţională este aceea că dacă se doreşte o cană cu cafea mai tare, cafeaua trebuie măcinată mai fin. Acest lucru are sens deoarece când boabele sunt măcinate mai fin, suprafaţa expusă la apă a acestora este mai mare, ceea ce ar trebui să conducă la o cafea mai intensă'', a precizat el.

Cercetătorii au descoperit însă că băutura obţinută devine mai ''fiabilă'' de la ceaşcă la ceaşcă atunci când se utilizează mai puţine boabe măcinate mai mare. ''Când boabele au fost măcinate fin, particulele erau atât de mici încât în unele regiuni din zaţ ele s-au aglomerat în spaţiul prin care ar fi trebuit să circule apa. Aceste secţiuni închegate din zaţ sunt pierdute deoarece apa nu poate să treacă prin ele ca să acceseze cafeaua aceea gustoasă care este de dorit în ceaşcă. Dacă se macină puţin mai mare, se poate accesa întregul zaţ, iar extragerea (cafelei) este mai eficientă'', a notat cercetătorul.

''Totodată este şi mai ieftin, pentru că după modificarea modului de măcinare se pot folosi mai puţine boabe, ceea ce este mai prietenos cu mediul înconjurător'', a adăugat Jamie Foster.

Purtătoarea de cuvânt a universităţii a declarat: ''Noile reţete au fost testate într-o cafenea de dimensiuni mici din SUA pe o perioadă de un an au adus economii de mii de dolari. Potrivit estimărilor, aplicarea acestei măsuri la nivelul întregii pieţe de cafea din SUA ar putea duce la economii de peste 1,1 miliarde de dolari americani (843 milioane de euro) pe an".

Ea a precizat că acesta a fost primul studiu care a folosit modelarea teoretică pentru a studia ştiinţa unui espresso perfect, adăugând că cercetarea a fost mai complicată în comparaţiile cu studiile anterioare asupra cafelei preparate la filtru de cafea cu infuzie prin picurare din cauza presiunii suplimentare.AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații

Published

on

zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.

Publicitate

Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 15 februarie 2026

Published

on

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 15 februarie 2026

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Publicitate

Numerele extrase, 15 februarie 2026:

Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35

Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33

Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18

Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5

Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3

Publicitate

Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani

Published

on

duhovnicul de la botoșani care a slujit șapte decenii la

Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.

Publicitate

Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (430)

Published

on

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (430)

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Publicitate

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită  de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading