Connect with us

ACTUALITATE

Oamenii de ştiinţă, mai aproape de ''repararea'' inimilor afectate de infarct (studiu)

Published

on

medic

Oamenii de ştiinţă au anunţat că au reuşit, cu ajutorul celulelor stem, să facă un pas important în direcţia ''reparării'' inimilor afectate de atacul de cord, ceea ce ar conduce la prima terapie pentru insuficienţă cardiacă şi la evitarea necesităţii transplantului, relatează vineri Press Association.

O tehnică bazată pe o combinaţie de celule stem şi celule cardiace ar putea contribui la refacerea zonelor afectate de un infarct, evitându-se astfel necesitatea unui transplant a întregului organ, sugerează un nou studiu.

Descoperirea ar putea duce către obţinerea unui nou tratament, mult aşteptat de persoanele cu insuficienţă cardiacă, a anunţat Fundaţia Britanică a Inimii, care a finanţat parţial cercetarea.

O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Cambridge şi Universitatea din Washington a folosit ţesut uman realizat în laborator la imprimantă 3D pentru a testa combinaţia de celule din muşchiul cardiac şi celule ajutătoare obţinute din epicard, învelişul extern al inimii.

Cercetătorii au descoperit că celulele din epicard au ajutat la dezvoltarea celulelor muşchiului cardiac şi la îmbunătăţirea capacităţii acestora de a se contracta şi relaxa.

În cazul şoarecilor de laborator cu inimi afectate, această combinaţie a permis celulelor transplantate să supravieţuiască şi să refacă muşchiul cardiac afectat şi celulele vaselor sanguine.

În timpul unui atac de cord, o parte a inimii nu mai primeşte oxigen, ceea ce provoacă moartea muşchiului. Corpul uman nu poate regenera acest muşchi şi în acest caz este necesar de un transplant de inimă.

''Cercetarea noastră demonstrează un imens potenţial al celulelor stem care pot oferi într-o bună zi prima terapie pentru insuficienţă cardiacă'', a declarat doctor Johannes Bargehr de la Universitatea Cambridge, autor principal al studiului.

''Deşi mai avem o cale lungă de parcurs, credem că suntem cu un pas gigantic mai aproape, iar acest lucru este incredibil de emoţionant'', a adăugat specialistul.

Oamenii de ştiinţă au făcut eforturi în ultimii ani pentru a utiliza celule stem în vederea refacerii inimilor afectate deoarece majoritatea celulelor transplantate mor la scurt timp după intervenţie. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Acțiune a polițiștilor din Botoșani pentru protecția animalelor și combaterea braconajului cinegetic

Published

on

acțiune a polițiștilor din botoșani pentru protecția animalelor și combaterea

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acțiune pentru protecția animalelor precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională comise la regimul cinegetic, în județul Botoșani.

Publicitate

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 22 de persoane, fiind aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei.

 

Dintre...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Acțiunea polițiștilor pentru siguranța cetățenilor, la Dorohoi

Published

on

foto: razie la flămânzi, aproape o sută de amenzi

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor stradale, în municipiul Dorohoi, precum și în zonele limitrofe.

Publicitate

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 80 de persoane și verificate 70...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Zeci de șoferi verificați de polițiștii din Săveni. A plouat cu amenzi

Published

on

zeci de șoferi verificați de polițiștii din săveni. a plouat

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și cei din  Vlăsinești au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră, în localitatea Săveni.

Publicitate

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 15 autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Razie de amploare a polițiștilor botoșăneni. Aproximativ 800 de persoane verificate

Published

on

foto: razie la flămânzi, aproape o sută de amenzi

În noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiștii rutieri, cei ai subunităților de poliție și jandarmi au acţionat în cadrul unei razii de amploare organizate în municipiul Botoșani și pe raza de competență a Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani si nr. 3 Hlipiceni.

Publicitate

Activitățile au vizat locurile în care se formează aglomerări de persoane și localurile publice,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading