EVENIMENT
Oana Roman reacționează după ce s-a aflat că n-a fost invitată la botezul lui Pepe. „Eu nu am răspuns”
Zilele trecute, Pepe și-a botezat fiul pe care îl are cu Yasmine, într-un cadrul restrâns, la care au luat parte doar cei apropiați. Nu este prima oară când îndrăgitul cântăreț preferă să sărbătorească în familie momentele importante din viața lui. Și în cazul căsătoriei cu actuala sa parteneră artistul a preferat să procedeze la fel. Surpriza mare este că Oana Roman, prietena lui de ani buni, nu a fost invitată la eveniment. Cum a comentat vedeta acest lucru.
De ce nu a participat și Oana Roman la botezul lui Pepe
Sâmbătă, 19 noiembrie, Pepe, alături de soția sa Yasmine, și-au creștinat într-un cadru restrâns băiețelul, la câteva luni de când au devenit părinți. Botezul nu a fost urmat de o petrecere fastuoasă, părinții alegând să facă totul departe de luminile reflectoarelor.
În...
Citește mai mult pe impact.ro
Au legătură între ele, doar că trebuie luate pe rând. Zăpada și asumarea, zic. Începem cu asumarea, care pare a fi peste tot și nicăieri în același timp.
Când am început să aud mai des în jur expresia “îmi asum” am zis că gata, se vindecă societatea. Oamenii își dau seama unde greșesc atunci când greșesc, realizează care-s consecințele faptelor lor și - prin urmare - vor face tot posibilul să îndrepte situația, că doar și-o asumă.
Mă loveam de verbul ăsta...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Spectacol și reveniri spectaculoase la Transylvania Open 2026. Yue Yuan merge mai departe, româncele eliminate la dublu
Zi plină de emoții și răsturnări de situație pe terenurile de la BTarena, unde Transylvania Open 2026 a oferit publicului meciuri intense atât pe tabloul de simplu, cât și la dublu.
Sportiva din China, Yue Yuan, a reușit una dintre cele mai importante victorii ale zilei, eliminând-o în trei seturi pe Antonia Ruzic, cap de serie numărul șase al turneului. Deși jucătoarea din Croația a început mai bine...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
”Alba-Neagra” între Alba și Cluj în procesul dintre cel mai temut interlop din Europa și un medic. Pentru ce se judecă Clămparu
Un proces între cel mai temut interlop român din Europa și un medic se plimbă într-un veritabil joc de ”alba-neagra” între instanțele din Alba și Cluj. Ambele Tribunale și-au declinat competența de la o instanță la alta și s-a ajuns în situația în care ÎCCJ va fi nevoită să dea o decizie.
Este vorba despre un proces în care de data aceasta victimă este cel supra numit ”Cap de Porc”, sau pe numele său real, Ioan Clămparu. Cel care a avut cea mai mare structură de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ce pedeapsă a primit un șofer care a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Cum s-a produs tragedia
Un șofer care în urmă cu mai mulți ani a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Accidentul rutier s-a petrecut în data de 5 decembrie 2022, iar o decizie în primă instanță a fost dată de magistrații Judecătoriei Sebeș pe 29 ianuarie 2026.
La mai bine de trei ani de la momentul accidentului rutier, magistrații au dat o decizie în acest caz. În urma accidentului un șofer a decedat, iar cel de al doilea s-a ales cu o condamnare pentru ucidere din culpă.
În...
Citește mai mult pe Alba24.ro
