Credincioşii sărbătoresc ziua Învierii Mântuitorului, o sărbătoare a bucuriei asemănătoare celei a apostolilor când l-au văzut pe Iisus Hristos înviat. „Hristos a înviat! Adevărat, a înviat!” este formula de salut cu care începem prima zi de Paşte. Timp de 40 de zile, până la Înălțarea Domnului. Ziua de Paşte vine cu o serie de tradiţii şi obiceiuri specifice, pe care credincioşii le respectă anual.

Duminică dimineaţa, există tradiţia ca toţi membrii familiei să se spele pe faţă cu apă neîncepută, luată dintr-un izvor, în care se pune un ou roşu şi un ban de argint: să fie sănătoşi şi cu faţa frumoasă, argintul simbolizând, de asemenea, şi noroc la bani.

Un alt obicei spune că după ce s-au întors de la Înviere şi iau anafura, toată familia trebuie să mănânce un ou roşu şi pască pentru a fi curaţi ca pasca şi  sănătoşi ca oul.  De Paşti, spun preoţii, nimeni nu trebuie să fie trist, nimeni nu trebuie să plângă. În zilele de Paști, bucuria trebuie să fie predominantă.

Lumânarea Învierii, luată de la biserică, se păstrează în casă pentru a fi la îndemână când apar necazuri.

De asemenea, tradiţia spune să te înnoieşti în această perioadă deoarece îţi aduce noroc. În duminica Învierii purtarea unor haine noi semnifică purificarea corpului şi a sufletului.

În trecut, fetele şi flăcăii obişnuiau, în dimineaţa primei zile de Paşte, înainte de răsăritul soarelui şi fără să fie văzuţi de nimeni, să se scalde într-o apă curgătoare, pentru a fi sănătoşi, harnici şi iubiţi

În dimineaţa de Paşte e bine să priveşti prima dată într-o cofă cu apă neîncepută. Se spune că vei avea vederea bună în restul anului.

În unele părţi din Transilvania, în ziua de Paşte, fetele se spălau cu apă de la moară, de pe roata morii, să fie frumoase. Tot prin aceste locuri feciorii ţineau toaca pe un deal şi o păzeau zi şi noapte. Alţii se străduiau să o fure. Dacă o furau, feciorii trebuiau să dea bani grei pentru răscumpărare. Toaca se păzea de joi până luni, la ieşirea din biserică iar, în timpul acesta, flăcăii erau cinstiţi cu mâncare şi băutură. Apoi se făcea joc şi toţi coborau în centrul satului. Înainte mâncau pe câmp, în zilele noastre se duc la casele rudelor. Petrecerea ţine până marţi, când toţi se întorc la casele lor.

Un alt obicei, în prima zi de Paşte, este ca, după ce s-au întors de la Înviere şi iau anafura, toţi ai casei să mănânce un ou roşu, pască şi o bucăţică de slănină, pentru ca să fie „curaţi ca pasca, sănătoşi ca oul şi graşi ca porcul”.

La masă de Paşte e bine să mănânci mai întâi un ou, căci se crede că acesta aduce sănătate trupului pe parcursul anului, apoi peste şi pasăre, pentru a fi sprinten precum peştele şi uşor că pasărea.

Cu cine ciocneşti ouăle vopsite în ziua de Paşte, te vei întâlni în lumea cealaltă. Dacă păstrezi un ou roşu 40 de zile după Paşte şi nu se strică, vei avea noroc tot anul.

Tradiția din bătrâni spune că dacă oul pe care îl ciocniţi are două gălbenuşuri, e semn că vă veţi căsători curând. De asemenea, ouăle de Paşti apără de ghinioane, iar coaja lor, îngropată în pământ, apără vitele de deochi. Fetele nemăritate dacă păstrează cojile grăbesc căsătoria.

Se spune că, dacă de Paşte se aşază o bucăţică de fier sub prag , va reprezenta protecţie pentru casă. Dacă prima persoană care îţi intră în casă de Paşte este bărbat, vei avea noroc tot anul.

În ziua de Paşte nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de cîte ori vei vrea să lucrezi câmpul.

De Paşte, există credinţă că cerurile se deschid, permiţând sufletelor celor morţi să se întoarcă acasă, pentru a-şi proteja rudee dragi. Există credinţa că cine moare în ziua de Paşte sau în Săptămâna Luminată merge direct în Rai, fiindcă în această zi uşile Raiului sunt deschise, iar ale iadului închise.

Copiii născuţi în prima zi de Paşte au noroc toată viaţa.

În Transilvania s-a practicat, tot în prima zi a Paștelui, Bricelatul. Flăcăul care a ieșit primul la arat îi pedepsea pe toți cei care greșiseră în vreun fel în postul care trecuse, bătându-i la tălpi cu un băț numit vergel. Obiceiul se termină cu o petrecere, repetată și în celelalte zile ale Paștelui.