EVENIMENT
Oficial: Întrebările la REFERENDUMUL pentru justiţie organizat în 26 mai, prezentate de Administraţia Prezidenţială
Cele două întrebări care vor fi pe buletinul de vot al referendumului pentru justiție organizat de președinte au fost anunţate joi, de purtătorul de cuvânt al președintelui Iohannis, Mădălina Pușcalău.
Prima întrebare: Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii în domeniul infracțiunilor de corupție?
A doua întrebare: Sunteți de acord cu interzicerea emiterii de către guvern a Ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și organizării judiciare, precum și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele de urgent direct la CCR?
Potrivit sursei citate, președintele Iohannis a semnat decretul pentru declanșarea referendumului ce va avea loc pe 26 mai, ziua alegerilor europarlamentare.
Iohannis va transmite un mesaj legat de referedum azi, de la ora 19.00, a mai spus purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale.
sursa: Alba24.ro, g4media.ro
EVENIMENT
FOTO. Elev clujean, locul întâi la un concurs de para badminton în Egipt. Merită toate felicitările
Alin Cristian Băican, elev în clasa a X-a A la Liceul Teoretic ”Avram Iancu” Cluj-Napoca, a câștigat locul 1 și medalia de aur în proba de dublu masculin SH6, alături de sportivul Prem Chand Potnuru (India), la competiția Para Badminton International 2026 desfășurată în Egipt.
Potrivit Comitetului Paralimpic Român, cei doi s-au impus în finală în fața perechii Gonçalo Batista (Portugalia) / Jesus Salva...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Competiție cu roboți LEGO la Alba Iulia. Aproape 300 de elevi participă la un campionat regional de robotică
Aproape 300 de elevi din Alba, dar și din alte județe din țară s-au adunat sâmbătă, 31 ianuarie 2026 la Alba Iulia la competiția Regionala FIRST LEGO League Challenge.
Este vorba despre o competiție de robotică care se adresează elevilor de toate vârstele, de la clasele primare și până la elevi de liceu.
La Alba Iulia participă 21 de echipe de elevi, zece dintre ele fiind din județul Alba, a transmis Petru Fica, organizator al evenimentului. Mai exact este vorba despre echipe...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Transylvania Open începe la Cluj. Tabloul principal a fost stabilit. Jaqueline Cristian, misiune dificilă încă din primul tur
Cea de-a șasea ediție a Transylvania Open WTA 250 debutează sâmbătă, 31 ianuarie, la BTarena din Cluj-Napoca și se anunță a fi una dintre cele mai puternice din istoria turneului.
Cu un tablou principal extrem de competitiv, competiția le aduce în prim-plan pe cele mai valoroase jucătoare românce ale momentului, dar și nume importante din circuitul WTA, în frunte cu Emma Răducanu, favorita principală a...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Expertiza medicilor legiști versus declarația unui șofer din Teiuș, trimis în judecată după ce a fost prins drogat la volan
Magistrații Judecătoriei Aiud vor avea de judecat un caz de conducere sub influența substanțelor psihoactive. Dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară în data de 27 ianuarie 2026.
Însă, în timpul judecății, magistrații vor avea de luat în considerare: expertiza medicilor legiști și declarația șoferului incupat.
Dosarul este un caz clasic de conducere sub influența substanțelor psihoactive. Mai exact în data de 17 octombrie 2024,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
