Connect with us

EVENIMENT

Oficial: LISTA regulilor pentru pacienții care fac tratament în stațiunile balneare

Publicat

Ordinul emis de ministrul Sănătăţii privind regulile ce trebuie respectate în stațiunile balneare a fost publicat luni în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, românii care merg la tratament trebuie să treacă printr-un triaj telefonic, apoi vor fi programaţi şi informaţi cu privire la regulile de distanţare socială, siguranţă şi igienă ce trebuie respectate.

Primul pas pe care trebuie să-l facă unitățile balneare, pentru programarea pacienților, este triajul telefonic al acestora, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății. De asemenea, programările vor fi realizate cu evitarea, pe cât posibil, a contactului între pacienţi.

„La intrarea în unitatea balneară se va efectua în mod obligatoriu un triaj epidemiologic de către un asistent medical instruit. Triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, iar temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3 grade Celsius. În cazul în care temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 grade Celsius, se recomandă repetarea măsurării temperaturii după o perioadă de 2-5 minute de repaus. Dacă se constată menţinerea unei temperaturi peste 37,3 grade Celsius sau/şi prezenţa de simptome respiratorii şi/sau alte semne/simptome de boli infectocontagioase acute, pacienţii nu sunt primiţi în incinta unităţii balneare şi li se anulează în mod obligatoriu programarea. Totodată, unitatea balneară le va recomanda acestora să ia legătura cu medicul de familie”, precizează comunicatul.

Pacienţii care intră la consultaţie/tratament balnear sunt obligaţi să completeze o declaraţie pe propria răspundere cu privire la virusul SARS-CoV-2.

Unitatea balneară se va asigura că pacienţii care intră la consult/tratament poartă mască de protecţie şi protecţie pentru încălţăminte.

Personalul cabinetului medical şi al bazei de tratament va fi echipat „corespunzător” cu echipamentul obişnuit în activitatea medicală, conform normativelor în vigoare, cu precizarea că mănuşile vor fi schimbate la fiecare pacient consultat/tratat.

Totodată, un medic specialist desemnat de către unitatea balneară va efectua un instructaj specific pentru fiecare categorie de personal privind programul de lucru, desfăşurarea activităţilor specifice funcţiei, respectarea circuitelor, folosirea echipamentului de protecţie.

„În cadrul unităţii balneare/cabinetelor medicale individuale recepţia va funcţiona cu un singur angajat pe tură, cu mijloace de protecţie (vizieră sau panou transparent, halat de protecţie, mănuşi de unică folosinţă). Pentru accesul personalului în unitatea balneară se recomandă, atunci când este posibil, ca intrarea să se realizeze printr-o cale de acces diferită de cea a pacienţilor. La intrarea personalului în tură se va realiza termometrizarea acestuia de către o persoană desemnată în acest sens. Totodată, personalul unităţii balneare are obligaţia de a curăţa şi dezinfecta încălţămintea de la intrarea şi ieşirea din tură. Se recomandă pe cât posibil evitarea contactului între personalul unităţii balneare, cu menţinerea distanţei de 2 m în timpul interacţiunilor profesionale. Personalul care efectuează proceduri de tratament se va spăla în mod obligatoriu cu apă şi săpun minimum 20 de secunde şi îşi va dezinfecta corespunzător mâinile şi antebraţele înainte şi după efectuarea fiecărui tratament”, mai prevede ordinul.

Sălile de aşteptare trebuie să fie dotate cu recipiente ce conţin substanţe dezinfectante pentru pacienţi. Este recomandat ca în sala de aşteptare să fie un singur pacient care urmează să fie consultat/tratat.

În cazul în care în sala de aşteptare se află mai mulţi pacienţi, unitatea balneară va asigura o distanţă minimă de 2 m între aceştia.
Pauză între consultații

Totodată, este recomandată introducerea unui interval de timp de minimum 15 minute între consultaţii în scopul aerisirii şi efectuării dezinfecţiei cabinetului şi instrumentarului acestuia, precum şi schimbării echipamentului medical acolo unde este cazul.

„Accesul în cabinetele de consultaţii şi tratament fizic nu este permis pacienţilor însoţiţi de aparţinători. Fac excepţie pacienţii cu dizabilităţi care au nevoie de însoţitor, pacienţii minori sau pacienţii cu afecţiuni grave care obţin acceptul medicului curant”, stipulează ordinul.

Potrivit reglementărilor, în cazul sălilor de kinetoterapie/tratament fizic cu suprafeţe mai mari de 12 mp, pot beneficia de tratament mai mulţi pacienţi cu respectarea următoarelor condiţii: distanţarea echipamentelor la 1,5-2 metri unul de altul, alocarea a 4 mp/pacient. Kinetoterapeutul coordonează grupul respectând distanţa de 2 metri dintre pacienţi.

Este contraindicată efectuarea procedurilor de aerosoloterapie şi, respectiv, hidrotermoterapie în spaţiu închis.

Ordinul ministrului Sănătăţii mai prevede că în cabinete/săli de tratament/holuri/grupuri sanitare se vor amplasa recipiente cu dezinfectanţi.

„Bagajele pacienţilor se vor depozita în compartimentele special destinate, compartimente ce vor fi dezinfectate după eliberare, sau se vor depozita într-un spaţiu bine delimitat în saci de unică folosinţă etichetaţi cu numele pacientului. În recepţia unităţii balneare, în sălile de aşteptare, se afişează în locuri vizibile instrucţiuni cu privire la regulile de conduită şi circuitele impuse pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în vigoare. De asemenea, este obligatorie dezinfecţia regulată a cabinetelor medicale, spaţiilor destinate pacienţilor (căi de acces, sală de aşteptare, recepţie, toaletă, vestiare, clanţe, mânere, balustrade), mobilierului din sala de aşteptare etc. cu dezinfectant de suprafaţă conform reglementărilor în vigoare”, se explică în ordin.

Sursa foto: traveleurope.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Fundaţia UBB colectează cărţi pentru copiii unui sat din Republica Moldova

Publicat

ubb donatii carte moldova.jpg






Fundația UBB organizează o nouă ediție a acțiunii „Colectă de carte pentru școli din mediul rural”, de această dată dedicată copiilor din satul Cureșnița, Republica Moldova.

Organizatorii arată că doritorii pot face donaţii de cărţi, CD-uri, DVD-uri cu filme sau jocuri pentru copii, pe care le pot depune la Biblioteca de română-maghiară, Facultatea de Litere, corp B, etajul 1, până la data de 1…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Căianu, comuna clujeană unde 60% din buget merge pe… salarii. Situația pe localitățile din județ

Publicat

harta cluj buna.jpg






De la Cluj-Napoca, unde doar 6% din buget merge pe salarii, până la Căianu, unde proporția urcă la 60%, administrațiile din județul Cluj arată o imagine fragmentată a modului în care se gestionează banii publici.

În timp ce marile orașe reușesc să mențină cheltuielile salariale la niveluri controlate, în comunele mici, sumele destinate angajaților devin povara principală a bugetelor locale.

Cluj24 a…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Investiție majoră la Cluj-Napoca. 26 milioane de euro din fonduri europene pentru Pasajul Oașului-Bulevardul Muncii

Publicat

pasaj bulevardul muncii e1734949146246.jpg






Administrația locală a făcut un pas decisiv pentru fluidizarea traficului în zona industrială a orașului. Consiliul Local a aprobat în ședință de urgență proiectul major de infrastructură al Pasajului Oașului-Bulevardul Muncii, o investiție vitală evaluată la 130,3 milioane de lei, echivalentul a circa 26 de milioane de euro, finanțată în principal din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Andrei Găluț și supraviețuitorii COLECTIV lansează „The Memento Project”, un omagiu al rezilienței după 10 ani de la tragedie

Publicat

colectiv 2 e1604077380835.jpg






La 10 ani de la incendiul devastator din clubul Colectiv, care a curmat 65 de vieți și a rănit peste 180 de oameni, vocalistul trupei Goodbye to Gravity, Andrei Găluț, rupe tăcerea muzicală de un deceniu.

Alături de 10 muzicieni supraviețuitori, artistul a lansat „The Memento Project”, un demers caritabil și un tribut emoționant adus victimelor tuturor tragediilor provocate de corupție în România ultimului…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe