EVENIMENT
Ofiţer în Corpul de control al MAI, reţinut de procurorii DNA pentru trafic de influenţă. Pentru ce a primit 15.000 de lei
DNA a anunţat joi că a reţinut un ofiţer de poliţie în cadrul Corpului de control al Ministerului Afacerilor Interne, acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, acesta fiind prins în timp ce primea suma de 15.000 lei de la o persoană, în schimbul promisiunii că o va ajuta să scape de probleme judiciare.
Potrivit unui comunicat remis DNA, în calitate de ofiţer de poliţie angajat la Corpul de control al Ministerului Afacerilor Interne, Daniel Ciprian Asanache-Damian ar fi pretins în mod repetat de la o persoană diferite sume de bani, lăsându-o să creadă că, prin influenţa pe care o are asupra unor ofiţeri de poliţie, îi va determina să rezolve problemele judiciare ale respectivei persoane.
Miercuri, poliţistul a fost prins de DNA în timp ce primea de la persoana respectivă suma de 15.000 lei.
Poliţistul va fi prezentat joi în faţa unui judecător de la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Agerpres
EVENIMENT
Derby-ul Clujului se apropie. Daniel Pancu vede egalul drept un rezultat acceptabil pentru CFR și „U” Cluj
Sâmbătă, 7 februarie, de la ora 20:00, CFR Cluj și Universitatea Cluj se întâlnesc într-un derby cu miză importantă în lupta pentru play-off.
La conferința de presă premergătoare confruntării, Daniel Pancu (48 de ani) a subliniat echilibrul existent între cele două formații și a admis că o remiză nu ar fi un rezultat negativ pentru niciuna dintre echipe.
„Pentru noi nu ar fi rău un egal”
„Cred...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Sorana Cîrstea după cucerirea Transylvania Open 2026. Săptămână perfectă la Cluj, cu trofeu, bani și un nou salt în clasament
Transylvania Open 2026 s-a încheiat cu o victorie memorabilă pentru tenisul românesc. Sorana Cîrstea a avut o săptămână perfectă la Cluj-Napoca, unde a cucerit al patrulea titlu WTA din carieră, după o finală dominată clar împotriva Emmei Răducanu.
Succesul a fost completat de un discurs plin de emoție, în care sportiva a vorbit despre retragerea din tenis și despre oamenii care i-au fost alături de-a...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Scandal uriaș după CFR – U Cluj 3-2. Pancu, ieșire explozivă la adresa lui Bergodi după incidentele de la final
Derby-ul dintre CFR Cluj și U Cluj, încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-2, a fost umbrit de un scandal major izbucnit la finalul partidei. Tensiunile de pe teren au degenerat într-un conflict între staff-uri, iar reacțiile de după meci au fost la fel de aprinse ca duelul sportiv.
Antrenorul CFR-ului, Daniel Pancu, a avut o intervenție extrem de nervoasă la conferința de presă de după meci, unde a criticat dur...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
GALERIE FOTO. CFR Cluj câștigă derby-ul orașului și se apropie de play-off după un meci spectaculos în Gruia
CFR Cluj s-a impus cu 3-1 în fața rivalei U Cluj, într-un derby intens disputat în etapa a 26-a din Superliga, confirmând forma bună și urcând în zona locurilor de play-off.
În fața a peste 9.000 de spectatori, „vișiniii” au oferit un meci plin de ritm, goluri și momente tensionate, dominând în mare parte confruntarea.
Gazdele au început în forță și au deschis scorul rapid, în minutul 5, prin...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
