Connect with us

EVENIMENT

Oile care au supraviețuit după naufragiul vasului din portul Midia, adoptate de ONG-uri. ANSVSA: „Să trăiască până la adânci bătrâneţi”

Publicat

O procedură pentru adopţia celor 180 de oi care au supraviețuit după naufragiul vasului din portul Midia, astfel încât acestea "să trăiască până la adânci bătrâneţi", se află în derulare, a anunţat, luni, preşedintele ANSVSA, Robert Chioveanu, într-o conferinţă de presă.

"Am salvat 252 de animale, le-am dus într-un adăpost, li s-au oferit toate condiţiile, au fost sub o monitorizare strictă, dar din cauza stresului am reuşit să stabilizăm doar 180 de oi. Ele sunt stabile din punct de vedere al sănătăţii animale şi sunt asigurate toate condiţiile de bunăstare. În momentul de faţă am derulat o procedură, este afişată pe site-ul ANSVSA, pentru că aceste animale să meargă în grija unor entităţi care doresc să le adopte şi să trăiască până la adânci bătrâneţi. Avem câteva cereri în acest sens, suntem într-o procedură de trecere a acestor animale în custodie pentru ONG-urile care doresc să aibă grijă de aceste animale", a spus şeful ANSVSA.

CITEȘTE ȘI: FOTO/ VIDEO: O navă cu peste 14.000 oi la bord s-a SCUFUNDAT în Portul Midia

În ceea ce priveşte măsurile suplimentare luate la nivelul Portului Midia, şeful ANSVSA a precizat că au fost intensificate controalele oficiale la toate etapele operaţiunilor de export de animale vii către ţările terţe. "Am dispus verificarea tuturor centrelor de colectare ovine, bovine autorizate pentru export în ţări terţe pe baza unor notificări intenţie de încărcare şi a celorlalte documente de export. Am suplimentat echipele de medici veterinari oficiali care verifică îmbarcarea animalelor pe nave, am suplimentat numărul medicilor care fac controlul şi monitorizează la nivelul centrelor de colectare îmbarcarea animalelor către punctele de inspecţie la frontieră", a explicat oficialul ANSVSA.

Pe termen mediu şi lung, ANSVSA şi-a propus actualizarea prevederilor legislative în domeniul protecţiei animalelor în timpul transportului precum şi monitorizarea aplicării acestora, iar în acest sens au fost elaborate două proiecte de acte normative care reglementează autorizarea navelor de transport de animale vii şi transportul lor către ţări terţe.

Pe data de 24 noiembrie, Nava Queen Hind, sub pavilion Palau, încărcată cu 14.600 de oi şi având un echipaj de 22 de marinari de naţionalitate siriană, s-a scufundat parţial pe bordul drept, în portul Midia, după ce a plecat de la cheu. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

EXCLUSIV. DNA, despre centura metropolitană a Clujului: Comisii rogatorii internaționale și ordine europene de anchetă

Publicat

centura cluj.jpg






Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează cercetări in rem privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției, în legătură cu procedura de achiziție a lucrărilor de proiectare și execuție a centurii metropolitane Cluj.

”Din cercetările efectuate până în prezent rezultă indicii de falsificare a anumitor acte folosite în procedura de achiziție, însă, pentru...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

„School Street”, proiect pilot la Cugir: Circulația mașinilor în zona unei școli din oraș, restricționată dimineața, timp de o oră

Publicat

conceptul „school street” ar putea fi implementat la cugir. străzile

„School Street”, proiect pilot la Cugir. Circulația mașinilor urmeză să fie restricționată dimineața, timp de o oră, în zona Școlii Gimnaziale Singidava aflată pe strada Alexandru Sahia din Cugir, pentru a oferi elevilor mai multă siguranță și un spațiu mai prietenos în drumul acestora spre școală. 

„În acest moment vorbim despre un proiect pilot, care va fi testat doar la Școala Gimnazială Singidava – localul de pe strada Alexandru Sahia.

Nu este o măsură...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

PNL Cluj, în cazul centurii metropolitane: Rugăminte pentru USR Cluj, sunați la București!

Publicat

pnl.jpg






PNL susține că, la Cluj, USR reușește performanța politică a anului: în aceeași zi, același partid cere și continuarea contractului pentru Centura Metropolitană și denunțarea lui urgentă.

Viorel Băltărețu, secretar de stat al USR din Guvernul României vrea „preluarea unor părți din contract” și mersul înainte. USR Cluj cere ruperea lui imediată.

”Continuăm sau reziliem? Construim sau...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Câți locuitori ai județului Alba trăiesc din pensia minimă. Date oficiale ale Casei Județene de Pensii

Publicat

câți locuitori ai județului alba trăiesc din pensia minimă. date

14.831 de locuitori din Alba încasează lunar pensia minimă, arată datele Casei Județene de Pensii Alba. 

Începând cu anul 2024 (și menținută în 2025), pensia minimă garantată în România, denumită oficial indemnizație socială pentru pensionari, este de 1.281 lei pe lună.

Această sumă se acordă pensionarilor din sistemul public care au realizat stagiul minim de cotizare, diferența până la această valoare fiind suportată de la bugetul de stat.

De pensia minimă...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe