ACTUALITATE
OLT: Pompierii au intervenit pentru scoaterea unei fete de 17 ani din acumularea Strejeşti
O adolescentă de 17 ani a fost salvată din acumularea Strejeşti, de pe râul Olt, de către echipaje de pompieri care au intervenit cu barca pneumatică pentru a o duce la mal, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.
Fata, găsită de pompieri în zona ecluzelor acumulării Strejeşti, a reuşit să se menţină la suprafaţa apei până la sosirea pompierilor cu ajutorul unui colac de salvare aruncat de angajaţii amenajării hidroelectrice. Aceştia au observat când fata a căzut în apă şi în scurt timp i-au aruncat colacul de salvare.
Adolescenta a fost preluată de echipaje medicale, conştientă, în şoc hipotermic.
La intervenţia de salvare a adolescentei au participat pompieri de la Detaşamentul Slatina, cu autospecială pentru intervenţie şi descarcerare, o autospecială pentru primă intervenţie, o autospecială pentru transport scafandri la locul intervenţiei şi două bărci pneumatice, un echipaj SMURD şi un echipaj cu medic de la Ambulanţă.
Fata a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. (AGERPRES)
ACTUALITATE
Ziua Națională a Lecturii, sărbătorită la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” Albești prin lectură, recomandări de carte și discuții despre puterea cititului
Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 2 „Tudor Vladimirescu” din Albești au marcat astăzi, 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii printr-o serie de activități dedicate cărții și formării gustului pentru citit.
Evenimentul a adus lectura în centrul atenției, reamintind rolul esențial pe care cititul îl are în dezvoltarea personală a copiilor și în parcursul lor școlar.
În sălile de clasă au avut loc momente de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
„Ziua plăcintelor și a prăjiturilor” la Bașeu-Hudești: Masă pentru credincioși și ajutor pentru bătrânii singuri, după slujba de duminică
Comunitatea din Bașeu-Hudești a trăit duminică, 15 februarie 2026, un moment de credință, solidaritate și apropiere sufletească, în jurul unui eveniment devenit deja tradiție locală.
După Sfânta Liturghie oficiată la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, părintele Pușcașu Ioan, inițiatorul și organizatorul acțiunii, i-a adunat pe credincioși la „Ziua plăcintelor și a prăjiturilor”, manifestare dedicată Lăsatului secului de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Salvare emoționantă chiar și pentru pompieri la Costești: Cățel scos după o săptămână dintr-un cămin adânc de pompierii din Botoșani
Un cățel flămând, speriat și fără nicio șansă de a ieși singur a fost salvat de pompierii botoșăneni după ce a rămas blocat, timp de cel puțin o săptămână, într-un cămin de apă adânc de peste doi metri.
Întâmplarea s-a petrecut ieri, pe un câmp din localitatea Costești, acolo unde o tânără care mergea zilnic să-l hrănească l-a auzit plângând și a încercat, fără succes, să-l scoată singură la suprafață. Realizând că nu...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Razie de amploare în Botoșani: Aproape 800 de persoane legitimate și amenzi de peste 126.000 de lei aplicate într-o singură noapte
Polițiștii botoșăneni au desfășurat, în noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, o amplă acțiune de tip razie în municipiul Botoșani și în zonele arondate Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, polițiști rutieri, efective ale subunităților de poliție, precum și jandarmi, scopul intervenției fiind prevenirea faptelor antisociale și...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
