Connect with us

ACTUALITATE

OMS avertizează: '”Pandemia este departe de a se termina”

Publicat

"Această pandemie este departe de a se termina", a avertizat directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), miercuri, la aproape doi ani după momentul la care a rostit cuvântul care a făcut întreaga lume să conştientizeze gravitatea crizei sanitare cauzate de COVID-19, informează AFP.

"Vinerea aceasta se vor împlini doi ani de când am spus că răspândirea COVID-19 în întreaga lume ar putea fi calificată drept pandemie", a amintit medicul Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unui briefing de presă la Geneva, încă în format online.

El nu a omis să amintească faptul că, şase săptămâni înainte, "când erau doar 100 de cazuri înregistrate în afara Chinei şi niciun deces", a declanşat cel mai înalt nivel de alertă sanitară al OMS - o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional.

Această calificare, însă, nu şi-a atins ţinta şi ulterior organizaţia a fost criticată pentru că a întârziat prea mult să ia măsuri în faţa dezastrului care a urmat, notează AFP.

"Doi ani mai târziu, peste 6 milioane de oameni au murit", a spus el.

Deşi OMS a observat în ultima vreme că numărul cazurilor de infectare şi al deceselor este în scădere, "această pandemie este departe de a se termina şi nu se va încheia nicăieri dacă nu se va încheia pretutindeni", a subliniat directorul organizaţiei.

OMS a observat o creştere foarte puternică în regiunea Pacificului de Vest, deşi la nivel global numărul de noi cazuri de infectare şi decese a scăzut cu 5%, respectiv 8%, potrivit raportului epidemiologic săptămânal.

Virusul continuă să evolueze

"Virusul continuă să evolueze şi continuăm să ne confruntăm cu obstacole majore în distribuţia vaccinurilor, a testelor şi tratamentelor oriunde sunt necesare", a insistat Tedros Ghebreyesus.

Testele - care permit detectarea de noi variante - sunt o sursă de îngrijorare pentru OMS, directorul acesteia remarcând că "mai multe ţări şi-au redus drastic testele".

"Acest lucru ne împiedică să vedem unde se găseşte virusul, cum se răspândeşte şi cum evoluează", a avertizat el.

Strategia de testare din Africa de Sud a făcut posibilă depistarea foarte rapidă a variantei Omicron, la sfârşitul lunii noiembrie 2021. În prezent, aceasta este ultra-dominantă. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Metaloglobus București

Publicat

măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre f.c.

Publicitate

Duminică, 8 februarie 2026, începând cu ora 17:00, pe Stadionul Municipal din Botoșani, se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Metaloglobus București , meci contând pentru etapa 26 a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Furt de arbori în Lozna și Vârful Câmpului: Polițiștii au pus în aplicare mandate de percheziție

Publicat

furt de arbori în lozna și vârful câmpului: polițiștii au

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din Mihăileni au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară , în localitățile Lozna și Vârful Câmpului, la două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt de material lemnos .

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în perioada 27 ianuarie – 02 februarie 2026, cei doi au sustras un număr de 12 arbori de diferite specii, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.000 de lei .

La...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Nu i-a plăcut măsura controlului judiciar. Femeie de 43 de ani, arestată pentru 30 de zile

Publicat

nu i a plăcut măsura controlului judiciar. femeie de 43 de

Publicitate

Vineri, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu arestul preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, în cazul unei femei de 43 de ani, din municipiul Botoșani, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

 Din verificările efectuate de polițiști, a reieși faptul că aceasta ar fi încălcat cu rea credință obligațiile impuse prin măsura...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Regulamentul de bloc. Documentul obligatoriu pentru toate asociațiile de proprietari

Publicat

regulamentul de bloc. documentul obligatoriu pentru toate asociațiile de proprietari

Publicitate

Regulamentul de bloc, denumit și regulamentul condominiului, este un document esențial pentru buna conviețuire în imobilele cu mai mulți proprietari. Acesta stabilește regulile de folosire a părților comune, precum și normele de conduită și bună vecinătate care trebuie respectate de toți cei care locuiesc sau tranzitează clădirea, informează alba24.ro.

Potrivit legislației în vigoare, toate asociațiile de proprietari au obligația de a adopta un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe