Connect with us

ACTUALITATE

OMS despre aprobarea folosirii plasmei de la pacienţi vindecaţi de COVID: Există o serie de efecte secundare

Publicat

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) s-a arătat luni prudentă cu privire la aprobarea utilizării plasmei prelevate de la pacienţi vindecaţi de COVID-19 pentru tratarea bolnavilor, afirmând că dovezile privind eficacitatea acestui remediu rămân „de slabă calitate'', chiar şi după ce Statele Unite au emis autorizaţia în regim de urgenţă a acestei terapii, relatează Reuters.

Aşa-numita plasmă convalescentă, utilizată de mult timp pentru tratarea bolilor, a devenit cel mai recent subiect fierbinte politic în cursa pentru găsirea terapiilor pentru COVID-19.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite a autorizat utilizarea terapiei după ce preşedintele Donald Trump a acuzat agenţia că ar întârzia dezvoltarea vaccinurilor şi terapiilor din motive politice.

Tehnica implică prelevarea plasmei bogate în anticorpi de la pacienţi vindecaţi de COVID-19 şi injectarea acesteia în corpurile celor care suferă de infecţii grave active în speranţa că se vor recupera mai repede.

Soumya Swaminathan, coordonatoare ştiinţifică a OMS, a amintit că doar câteva studii clinice asupra plasmei convalescente au produs rezultate, iar dovezile, cel puţin până în prezent, nu au fost suficient de convingătoare pentru ca acest tratament să fie susţinut dincolo de utilizarea ca terapie experimentală.

În timp ce câteva studii clinice au demonstrat unele beneficii, a indicat ea, acestea au avut dimensiuni reduse, iar datele rezultate au fost, până în prezent, neconcludente.

„La acest moment, sunt dovezi de foarte slabă calitate'', a declarat Swaminathan în cadrul unei conferinţe de presă. „Aşa că recomandăm ca plasma convalescentă să fie deocamdată o terapie experimentală, ce ar trebui evaluată în continuare în studii clinice randomizate bine concepute'', a adăugat ea.

Dovezile sunt contradictorii, notează Reuters. Un studiu, realizat în China, a demonstrat că plasma prelevată de la persoanele vindecate în urma infectării cu noul coronavirus nu a reuşit să facă diferenţa în cazul pacienţilor spitalizaţi, în timp ce un altul, o analiză statistică, a constatat că aceasta poate reduce riscul de deces.

O provocare, a adăugat Swaminathan, o reprezintă variabilitatea plasmei, întrucât este prelevată de la mulţi oameni diferiţi, rezultând un produs care este mai puţin standardizat în comparaţie cu anticorpii monoclonali obţinuţi în laborator.

Bruce Aylward, consilier superior în cadrul OMS, a declarat că, dincolo de eficacitatea plasmei, există şi potenţiale riscuri privind siguranţa, care trebuie verificate. „Există o serie de efecte secundare", a spus Aylward, de la febră uşoară până la leziuni pulmonare grave sau suprasarcină cardiovasculară. Din acest motiv, rezultatele studiilor clinice sunt foarte importante'', a adăugat el.

Institutele Naţionale de Sănătate (NIH) din Statele Unite au anunţat luna aceasta că vor fi direcţionate câteva milioane de dolari către un studiu clinic de stadiu intermediar cu plasmă convalescentă.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat duminică seară autorizarea în regim de urgenţă a transfuziei de plasmă sangvină de la persoanele vindecate de COVID-19 la pacienţi spitalizaţi. Potrivit cotidianului Washington Post, peste 70.000 de pacienţi au primit deja o transfuzie de plasmă recoltată de la persoane convalescente. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani, printre județele cu cele mai mari alocații medii plătite pentru copii: Peste 342 lei plătiți lunar beneficiarilor

Publicat

botoșani, printre județele cu cele mai mari alocații medii plătite

Publicitate

Județul Botoșani se numără printre zonele din țară unde valoarea medie a alocației de stat pentru copii este una dintre cele mai ridicate din România, potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

În luna noiembrie 2025, suma medie plătită pentru fiecare copil beneficiar din județul Botoșani a fost de 342,15 lei, valoare care plasează județul pe locul al doilea la nivel național, după Caraș-Severin,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

„Tipografic Majuscul”, premieră la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani: Un spectacol-document despre curajul de a spune adevărul

Publicat

„tipografic majuscul”, premieră la teatrul „mihai eminescu” botoșani: un spectacol document

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită publicul, în acest sfârșit de săptămână, la premiera spectacolului „Tipografic Majuscul”, o producție de teatru documentar cu o puternică încărcătură emoțională și civică. Premiera are loc sâmbătă, 10 ianuarie, și duminică, 11 ianuarie, de la ora 18:00.

Spectacolul, realizat de Teatrul Mihai Eminescu, este o adaptare după un text semnat de Gianina Cărbunariu, cu regia și scenografia semnate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Lângă noi: Mașină răsturnată în albia râului Bistrița, la Suceava. Șase persoane, între care patru copii, duse la spital

Publicat

lângă noi: mașină răsturnată în albia râului bistrița, la suceava.

Publicitate

Un accident rutier grav s-a produs marți, 6 ianuarie 2026, în prima zi de Bobodează, în municipiul Vatra Dornei, unde un autoturism a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat în albia râului Bistrița. În mașină se aflau șase persoane – doi adulți și patru copii.

Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, locotenent-colonel Alin Găleată, la fața locului au...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cod galben de polei și precipitații mixte la Botoșani: Avertizare meteo valabilă până miercuri la prânz

Publicat

cod galben de polei și precipitații mixte la botoșani: avertizare

Publicitate

Meteorologii au emis o nouă atenționare de vreme rea pentru județul Botoșani. Este vorba despre un cod galben de precipitații mixte și depuneri de polei, valabil începând de astăzi, de la ora 18:00, până miercuri, 8 ianuarie, la ora 12:00.

Potrivit prognozei, în acest interval sunt așteptate ploi și ninsori care pot favoriza formarea poleiului pe carosabil, în special în cursul nopții și dimineții. Fenomenul poate crea condiții dificile de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe