EVENIMENT
OMS şi-a revizuit recomandările de vaccinare anti-COVID-19 pentru a se adapta la era Omicron
Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-a revizuit recomandările cu privire la vaccinarea anti-COVID-19 pentru ca acestea să fie adaptate la noua fază a pandemiei.
Totodată OMS a sugerat că adolescenţii şi copiii sănătoşi ar putea să nu mai aibă nevoie de o doză suplimentară, însă vârstnicii şi persoanele din grupele de risc ar trebui să primească un rapel la 6-12 luni după cea mai recentă vaccinare, informează Reuters.
Această agenţie specializată din cadrul ONU afirmă că obiectivul este acela de a concentra eforturile de vaccinare asupra persoanelor care prezintă cele mai mari riscuri de a dezvolta forme grave de COVID-19 sau de a muri din cauza acestei boli, ţinând cont de nivelul înalt al imunităţii populaţiei mondiale dobândit prin infectarea pe scară largă şi prin vaccinare.
OMS a definit populaţiile de mare risc ca fiind persoanele vârstnice şi tinerii care prezintă alţi factori de risc importanţi. Pentru acest grup, agenţia recomandă o doză suplimentară la şase sau la 12 luni după primirea ultimului vaccin, în funcţie de factori precum vârsta şi afecţiunile care afectează imunitatea.
În schimb, copiii şi adolescenţii sănătoşi reprezintă "o prioritate scăzută" pentru vaccinarea anti-COVID-19, iar OMS a îndemnat ţările să aibă în vedere factori precum "povara bolii" înainte de a recomanda vaccinarea acestui grup. OMS a adăugat că vaccinurile anti-COVID-19 şi dozele lor booster sunt sigure pentru toate grupele de vârstă, însă noile sale recomandări au luat în considerare alţi factori, precum raportul costuri-beneficii.
În septembrie 2022, OMS a spus că sfârşitul pandemiei "începe să se întrevadă".
OMS şi-a revizuit recomandările de vaccinare anti-COVID-19 pentru a se adapta la era Omicron. În cazul COVID-19, acelaşi comitet a spus că vaccinurile administrate împotriva acestei boli
În conferinţa sa de presă de marţi, agenţia pentru sănătate din cadrul ONU a precizat că cele mai recente recomandări ale sale reflectă tabloul actual al bolii şi nivelurile imunităţii globale, însă ele nu ar trebui considerate ca nişte îndrumări pe termen lung privind necesitatea unor rapeluri anuale.
Recomandările OMS au fost publicate în contextul în care ţările lumii utilizează abordări diferite în privinţa vaccinării. Unele dintre ţările bogate, precum Regatul Unit şi Canada, oferă deja persoanelor din categoriile de mare risc doze de rapel anti-COVID-19 în această primăvară, la şase luni după ce au primit doza precedentă.
"Foaia de parcurs revizuită evidenţiază din nou importanţa vaccinării acelor persoane care prezintă riscuri mari de a dezvolta forme severe ale bolii", a declarat Hanna Nohynek, preşedinta Grupului strategic de experţi pentru imunizare din cadrul OMS, care a formulat noul set de recomandări.
Acel comitet a cerut, de asemenea, eforturi urgente pentru a recupera decalajul apărut prin ratarea vaccinărilor de rutină în timpul pandemiei de COVID-19 şi a avertizat în privinţa creşterii frecvenţei bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare, precum rujeola.
În cazul COVID-19, acelaşi comitet a spus că vaccinurile administrate împotriva acestei boli, dincolo de cele două doze iniţiale şi doza booster, nu mai sunt recomandate în cazul persoanelor cu "risc mediu", întrucât beneficiile sunt marginale. Agerpres
EVENIMENT
Aproape 14.000 de candidați și-au confirmat locul la UBB Cluj-Napoca după sesiunea de vară a admiterii. Sunt din toată țara
Peste 9.130 de candidați la nivel licență și-au confirmat statutul de student UBB Cluj-Napoca în urma sesiunii de vară a admiterii în anul universitar 2026-2027. Cele mai căutate facultăți au fost Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Facultatea de Drept, Facultatea de Matematică...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Derby-ul dintre CFR și Universitatea Cluj, unul dintre cele mai așteptate meciuri ale începutului de sezon din Superligă, a fost amânat oficial.
Liga Profesionistă de Fotbal a aprobat solicitarea formației din Gruia, iar confruntarea programată inițial pentru 10 august va avea loc pe 8 octombrie 2026.
Decizia vine în contextul în care CFR Cluj este implicată în preliminariile UEFA Conference League. După...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Facultatea de Business a UBB Cluj este prima facultate din România care a obținut acreditarea AACSB
Facultatea de Business din cadrul Universității Babeș-Bolyai a obținut acreditarea AACSB International (AACSB - Association to Advance Collegiate Schools of Business), unul dintre cele mai riguroase și recunoscute standarde de excelență în educația de business la nivel global.
Această realizare marchează un moment istoric, Facultatea de Business devenind prima facultate de profil din România care deține această...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Controale în toată țara pe fondul caniculei. Inspectorii de muncă verifică dacă angajații sunt protejați de temperaturile extreme
Inspecția Muncii intensifică, în această perioadă, acțiunile de control la nivel național, cu accent pe domeniile în care angajații își desfășoară activitatea în condiții de temperaturi ridicate.
Măsura vine în contextul avertizărilor meteorologice care anunță un nou val de caniculă, cu temperaturi ce vor ajunge până la 41 de grade Celsius.
Ce verifică inspectorii de muncă
Inspectorii de muncă...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
