EVENIMENT
Omul potrivit la locul potrivit: Un polițist din Pitești aflat în timpul liber a ajutat un bărbat căzut pe stradă
Un polițist din Pitești s-a dovedit a fi omul potrivit la locul potrivit. Norocul unul bărbat căzut inconștient pe stradă a fost că exact în acel moment polițistul, aflat în timpl liber, trecea prin zonă.
Polițistul Pandelea Marius, agent în cadrul Serviciului Rutier Argeș, l-a observat și nu a ezitat să acorde primul ajutor.
Vineri, 27 august 2021, în jurul orei 13:30, în timp ce se afla în drum către o misiune, cu motocicleta, în municipiul Pitești, polițistul a observat, pe trotuar, în zona Bulevardului Nicolae Bălcescu, un bărbat căzut, care prezenta o plagă la nivelul capului.

Imediat, polițistul a oprit și a mers la persoana în cauză, pe care a încercat să o țină în stare de conștiență, în timp ce a anunțat evenimentul la 112, solicitând ambulanța.
La scurt timp, la fața locului au ajuns și echipajele medicale repartizate la eveniment, iar Marius a rămas să le acorde sprijin.
Bărbatul căzut a primit îngrijirile necesare de la echipajele specializate și a fost transportat la spital.
”Îl felicităm pe colegul nostru, care, deși este promoție 2019, dovedește că face cinste uniformei pe care o îmbracă”, au scris reprezentanții IPJ Argeș.
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Rețea de spălare a banilor și trafic de droguri destructurată la Cluj. 300 de milioane de euro prin firme-fantomă
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Cluj-Napoca și procurorii DIICOT au destructurat o grupare suspectată că ar fi spălat sume uriașe provenite din traficul de droguri, într-o operațiune amplă desfășurată simultan în România și Franța.
Anchetatorii susțin că prin conturile firmelor controlate de rețea ar fi fost transferați peste 300 de milioane de euro.
Percheziții...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Poveștile copilăriei prind viață la teatrul de păpuși de la Iulius Mall Cluj. Sâmbătă, cei mici o întâlnesc pe „Cenușăreasa”
Weekend-urile devin mai vesele și magice la Iulius Mall Cluj, unde cei mici și părinții sunt invitați să descopere lumea poveștilor clasice, prin spectacolele de teatru de păpuși. Sâmbăta, de la ora 11:00, personaje simpatice, aventuri haioase și momente magice transformă fiecare activitate într-o amintire de neuitat.
Sâmbătă, 7 februarie, de la ora 11.00, copiii sunt așteptați la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Bolojan avertizează CCR: „Amânarea deciziei pensiilor magistraților va costa România”. Reacție dură a șefei ÎCCJ, Lia Savonea
Premierul Ilie Bolojan a transmis vineri Curții Constituționale o informare oficială privind consecințele amânării decizii legate de pensiile magistraților, avertizând că România ar putea pierde fonduri importante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) dacă procedurile se prelungesc. Decizia a fost amânată pentru a patra oară, miercuri, 11 februarie.
Șeful Executivului a susținut că este...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Conceptul „School Street” ar putea fi implementat la Cugir. Străzile din zona școlilor, închise pentru mașini în fiecare dimineață
O inițiativă îndrăzneață din Vancouver ar putea transforma diminețile elevilor din Cugir: o oră fără trafic auto pe străzile din zona școlilor, pentru siguranță, aer curat și mai puțin stres.
Conceptul „School Street” (strada școlară), în care străzile din jurul unităților de învățământ se deschid în fiecare dimineață, timp de o oră, pentru elevi și cetățeni, ar putea fi implementat și la Cugir.
În Vancouver, cel mai mare oraș din provincia Columbia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
