Connect with us

ACTUALITATE

ONU avertizează: Jumătate dintre ţările lumii nu sunt pregătite în faţa dezastrelor naturale

Publicat

inundatii 2.jpg

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a avertizat joi, că jumătate dintre ţările lumii nu sunt pregătite pentru dezastre naturale deoarece nu dispun de sisteme de avertizare timpurie multi-risc care să poată anticipa mai multe tipuri de dezastre, potrivit AFP.

Ţările în curs de dezvoltare sunt şi mai slab pregătite, deşi se află în prima linie a schimbărilor climatice, potrivit unui nou raport publicat de două agenţii ONU, Biroul pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre (UNDRR) şi Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM).

Mai puţin de jumătate dintre ţările cel mai puţin dezvoltate şi doar o treime dintre statele insulare mici în curs de dezvoltare dispun de un sistem de avertizare timpurie multi-risc.

"Lumea nu investeşte în protejarea vieţii şi a mijloacelor de trai ale oamenilor din prima linie. Persoanele care au contribuit cel mai puţin la criza climatică plătesc cel mai mare preţ", a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în videoclipul de prezentare a raportului.

ONU avertizează: Jumătate dintre ţările lumii nu sunt pregătite în faţa dezastrelor naturale. Ce își dorește ONU

"Populaţii întregi sunt surprinse de dezastrele climatice în cascadă, deoarece nu există niciun mecanism care să le prevină", a adăugat el.

Numeroase sisteme de avertizare nu acoperă decât un singur tip de dezastru natural, cum ar fi inundaţiile sau cicloanele, ONU subliniind că investiţiile în sisteme multi-risc sunt acum mai urgente ca oricând.

Aceste sisteme fac posibilă, spre exemplu, avertizarea populaţiilor în faţa riscului de lichefiere a solului în urma unui cutremur ori de alunecare de teren, sau asupra unei ameninţări epidemiologice în urma unor precipitaţii abundente.

Cu ocazia Zilei meteorologice mondiale, marcată la 23 martie, ONU a anunţat că îşi doreşte ca fiecare persoană de pe Pământ să fie protejată în termen de cinci ani printr-un sistem de avertizare în faţa fenomenelor meteorologice extreme şi a schimbărilor climatice.

OMM urmează să prezinte la viitoarea conferinţă climatică COP27 a ONU, care va avea loc în noiembrie, în Egipt, un plan de acţiune pentru atingerea acestui obiectiv ambiţios.

ONU avertizează: Jumătate dintre ţările lumii nu sunt pregătite în faţa dezastrelor naturale. Salvarea de vieţi şi bani

"Fenomenele meteorologice extreme sunt inevitabile. Dar nu trebuie să se transforme în dezastre mortale", a spus Antonio Guterres, solicitând totodată ţărilor să investească în sisteme de avertizare timpurie.

"La momentul la care a fost pregătit acest raport, Pakistanul se confrunta cu cel mai mare dezastru climatic înregistrat vreodată, cu aproape 1.700 de morţi. În pofida acestui carnagiu, numărul morţilor ar fi fost mult mai mare în lipsa unor sisteme de avertizare timpurie", a argumentat într-un comunicat Mami Mizutori, care conduce UNDRR.

Raportul a clasificat ţările după acoperirea sistemului lor de avertizare timpurie multi-risc în acoperire scăzută, moderată, ridicată sau completă, în cazul primelor două categorii existând o creştere de opt ori a ratelor de mortalitate.

"Creşterea constantă a emisiilor de gaze cu efect de seră alimentează evenimente meteorologice extreme în întreaga lume", a avertizat Guterres. Şi "cu cât temperatura planetei este mai ridicată, cu atât frecvenţa şi intensitatea fenomenelor meteorologice extreme vor creşte", a adăugat secretarul general al ONU.

ONU avertizează: Jumătate dintre ţările lumii nu sunt pregătite în faţa dezastrelor naturale. Numărul dezastrelor a crescut de cinci ori între 1970 şi 2019

Numărul dezastrelor a crescut de cinci ori între 1970 şi 2019 pe fondul schimbărilor climatice şi a intensificării fenomenelor meteorologice extreme, potrivit unui raport anterior al OMM.

"Este probabil că această tendinţă va continua", a avertizat secretarul general al OMM, Petteri Taalas.

"Sistemele de avertizare timpurie reprezintă o măsură dovedită şi eficientă de adaptare la climă, care poate salva vieţi şi bani", a spus el.

Raportul recomandă, de asemenea, ca sistemele de avertizare să fie mai rapide. De asemenea, în document se face apel la consolidarea capacităţii comunităţilor ameninţate de a acţiona mai rapid şi la investiţii în îmbunătăţirea accesului la tehnologii pentru consolidarea monitorizării pericolelor. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

RAR Suceava: 41% din vehiculele verificate în 2025 aveau neconformități tehnice, iar 108 prezentau pericol iminent de accident

Publicat

rar suceava: 41% din vehiculele verificate în 2025 aveau neconformități

Publicitate

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat tehnic, în anul 2025, 1.895 de vehicule în județul Suceava, dintre care 41,1% au fost identificate cu neconformități tehnice sau legate de documente, iar 108 (5,7%) prezentau pericol iminent de accident. Aceste rezultate fac parte din controalele naționale desfășurate de RAR, care au vizat peste 92.000 de vehicule la nivel țării și au scos în evidență probleme majore la sistemele esențiale de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Transportatorii de marfă și de persoane, verificați de polițiștii din Botoșani

Publicat

acțiune a polițiștilor din botoșani pentru siguranța rutieră

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea legalității transportatorilor de marfă și de persoane de pe raza județului Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 64 de autovehicule, dintre care 35 erau transportatori autorizați.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei, patru dintre acestea,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune pentru siguranța elevilor, la Botoșani. Au fost verificate 21 de localuri publice din zona școlilor

Publicat

botoșani: acțiunea polițiștilor pentru siguranța elevilor. 13 activități de informare

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, polițiști de prevenire și jandarmi au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea incidentelor în proximitatea unităților de învățământ din municipiul Botoșani.

 

Au fost vizate zonele din apropierea a patru unități de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Anunț pentru pensionarii din Botoșani: Când intră pensiile pe card

Publicat

anunț pentru pensionarii din botoșani: când intră pensiile pe card

Publicitate

Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani a transmis un anunț important pentru pensionarii care își încasează drepturile bănești prin cont bancar.

Potrivit instituției, miercuri, 11 februarie 2026, au fost operate și validate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoșani. În aceste condiții, joi, 12 februarie, în cursul după-amiezii, conturile beneficiarilor vor fi alimentate de către bănci.

Reprezentanții Casei Județene de Pensii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe