Connect with us

ACTUALITATE

Operaţii amânate la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iași din cauza crizei de sânge

Publicat

operatie
Arhivă foto

Intervenţiile chirurgicale şi ortopedice sunt amânate zilnic la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi din cauza crizei de sânge, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituţiei medicale, Diana Cimpoeşu.

"Ca în fiecare vară, numărul donatorilor a scăzut, în condiţiile în care necesarul de sânge este mare. Avem nevoie de sânge pentru traumatisme. Ieri am avut un traumatism toracic sever care a necesitat intervenţie chirurgicală şi transfuzie de sânge şi ulterior în Terapie Intensivă. Este nevoie de sânge în Chirurgie, Ortopedie, Gastroenterologie, Hematologie, dar şi în alte secţii. În această situaţie o parte dintre intervenţiile chirurgicale sunt amânate. Mă refer la operaţii chirurgicale mari, cele pentru neoplazii (tumoră - n.r.) care au nevoie de câteva unităţi de sânge şi sunt amânate o zi, două, trei, până se găseşte o soluţie", a declarat presei Diana Cimpoeşu.

Potrivit acesteia, zilnic doi pacienţi află că nu pot fi operaţi pentru că le trebuie asigurată o minimă cantitate de sânge atât preoperator sau în timpul intervenţiilor chirurgicale.

"Numărul de donatori ar trebui să fie mai mare"

"Se aduce sânge din toate judeţele Moldovei. Atunci când au fost aduşi pacienţi din Mureş sau din zona de Nord Vest s-a cerut sânge şi de acolo. Totuşi, nu este suficient. Numărul de donatori ar trebui să fie mai mare. Apelul nostru este să nu se uite că există oameni care au nevoie de sânge, unii cu afecţiuni severe acute care au o scădere importantă de hemoglobină, alţii care pur şi simplu în plină sănătate prezintă o hemoragie acută traumatică sau nu, dar a cărei viaţă poate fi pusă în pericol de lipsa sângelui.

Sunt situaţii în care echipa din Chirurgie, ATI nu pot face nimic dacă nu se transfuzează o cantitate de sânge pentru pacientul. Ieşenii, moldovenii, sunt invitaţi să doneze. Cei din alte judeţe să doneze la centrele cele mai apropiate, iar cei din Iaşi la CRTS", a mai spus Diana Cimpoeşu.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CNAIR: Circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară fără blocaje cauzate de starea vremii

Publicat

vremea până la început de februarie: episoade de ger, ninsori

Publicitate

Circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară normal, în această dimineață, fără blocaje cauzate de starea vremii sau a carosabilului, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe pagina de Facebook.

Ninsori slabe se mai înregistrează în jumătatea vestică a regiunii (județele Suceava, Neamț și Bacău), iar carosabilul este umed, cu porțiuni de zăpadă frământată în județul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ANAF pune tunurile pe veniturile din platforma OnlyFans. Șeful Fiscului anunță noi controale la românii cu averi nejustificate

Publicat

noi fraude în numele anaf, mesaje false ce par a

Publicitate

Veniturile din platforma OnlyFans, urmărite de Fisc. Șeful ANAF anunță noi controale pentru sancționarea românilor cu averi nejustificate. El a amintit inclusiv de platforma pentru adulți, care aduce profituri uriașe, neimpozitate. 

Președintele Fiscului a anunțat că inspectorii ANAF vor merge în curând în controale țintite, la nivel național, nu stabilite la nivelul fiecărui județ.

Adrian Nicușor Nica, președintele Agenției Naționale de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut, locul II la ONSȘ fotbal U14, după o finală intensă cu echipa din Darabani

Publicat

elevele Școlii gimnaziale rădăuți prut, locul ii la onsȘ fotbal u14,

Publicitate

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut au obținut un rezultat extraordinar la competiția ONSȘ – fotbal feminin U14, reușind să urce pe podium la faza pe cerc a întrecerii școlare. Echipa s-a clasat pe locul al doilea după o finală disputată cu multă intensitate cu formația din Darabani, într-un meci aprig dar echilibrat.

Pe parcursul competiției, sportivele au demonstrat ambiție, disciplină și un puternic spirit de echipă, reușind să...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Un cutremur slab, de magnitudine 3,2, s-a produs vineri seara în județul Vrancea

Publicat

cutremur 1.jpg

Publicitate

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,2, s-a produs vineri seara, la ora 19:31, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, conform datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la adâncimea de 116,4 km, în apropierea următoarelor orașe: 35 km vest de Focșani, 63 km nord de Buzău, 75 km est de Sfântu-Gheorghe, 87 km est de Brașov, 93 km sud-vest de Bârlad, 95 km sud de Bacău.

De...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe