Connect with us

ACTUALITATE

Operațiunea ”Trivium”: 81 de persoane reţinute și 900 de grame de aur, indisponibilizate

Published

on

Poliția Română, cu sprijinul EUROPOL și în cooperare cu autorități de aplicare a legii din alte 12 state europene, a acționat, în sistem integrat, timp de 4 zile, pentru combaterea infracțiunilor contra patrimoniului. În țara noastră, în urma operațiunii „TRIVIUM”, au fost reținute 81 de persoane, fiind indisponibilizate aproape 900 de grame de aur.

Astfel, în cadrul Proiectului EMPACT – Combaterea Infracțiunilor contra patrimoniului, Operațiunea „TRIVIUM” a fost organizata în România, Olanda, Belgia, Cipru, Germania, Danemarca, Spania, Franța, Italia, Lituania, Polonia, Portugalia și Marea Britanie.

Ea s-a desfășurat în sistem integrat, pe teritoriul statelor europene implicate, sub forma unor zile comune de acțiune – Joint Action Days (JAD) și a avut ca scop combaterea grupurilor organizate de criminalitate itinerantă, specializate în comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, în special a furturilor din locuințe, tâlhăriilor comise la magazinele de bijuterii, furturilor din societăți comerciale prin utilizarea de moduri deosebite de operare și a furturilor de biciclete de lux.

La nivel național, Direcția de Investigații Criminale a coordonat activități punctuale ce au vizat și identificarea unor bunuri care provin din comiterea de infracțiuni, a persoanelor care le dețin, precum și a persoanelor urmărite sau dispărute.

Un ofițer de poliție din cadrul Direcției de Investigații Criminale a fost prezent la sediul Europol, unde s-a alăturat grupului de lucru constituit din membrii statelor participante în cadrul proiectului, care a intermediat în timp util schimbul de date operative.

În urma activităților din România, au fost reținute 81 de persoane, dintre care 61 cu diverse implicări în săvârșirea de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, fapte comise atât în România, cât și pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene.

De asemenea, au fost indisponibilizate 877,28 de grame de aur, de la societăți de profil (amanet, magazine de bijuterii). Au fost depistate și puse sub sechestru 18 autoturisme urmărite internațional, care fac obiectul unor dosare instrumentate în străinătate (furt, înșelăciune și abuz de încredere).

Totodată, polițiștii au depistat 22 de persoane urmărite la nivel național și internațional, fiind depistate și 12 persoane dispărute.

Au mai fost ridicate, în vederea efectuării cercetărilor, 30 de biciclete fără acte de proveniență sau cu suspiciuni legate de proveniența lor.

La nivel național, activitățile (percheziții domiciliare, controale ale unor autoturisme și societăți comerciale etc.) au fost desfășurate de polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, investigare a criminalității economice, ordine publică, rutieră, însoțiți, în unele cazuri, de specialiști din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală și Oficiului Pentru Protecția Consumatorului.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Unității Centrale de Analiză a Informațiilor și Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.

Poliția Română este membru în cadrul agenției europene de aplicare a legii EUROPOL, entitate care a propus pentru anul 2019 să organizeze operațiuni comune pe teritoriul statelor europene, pentru prevenirea și combaterea criminalității organizate.

Ciclul de politici europene EMPACT are ca prioritate lupta împotriva criminalității organizate, în perioada 2018-2021.

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Incendiu violent la Șendriceni! O clădire în care se aflau adăpostul pentru animale, depozitul de furaje și o magazie a fost cuprinsă de flăcări

Published

on

foto: incendiu violent la Șendriceni! o clădire în care se

Un incendiu violent s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Horlăceni. O clădire în care se aflau adăpostul pentru animale, depozitul de furaje și o magazie a fost cuprinsă de flăcări.

Publicitate

Alarma a fost dată chiar de proprietar, care a fost trezit de zgomotul produs de incendiu.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și cei ai Serviciului...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații

Published

on

zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.

Publicitate

Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 15 februarie 2026

Published

on

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 15 februarie 2026

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Publicitate

Numerele extrase, 15 februarie 2026:

Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35

Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33

Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18

Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5

Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3

Publicitate

Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani

Published

on

duhovnicul de la botoșani care a slujit șapte decenii la

Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.

Publicitate

Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading