Connect with us

ACTUALITATE

Oradea face demersuri să devină "staţiune turistică de interes naţional"

Publicat

Consiliul Local al municipiului Oradea a aprobat, miercuri, în unanimitate, depunerea documentaţiei necesare obţinerii titlului de „stațiune turistică de interes național” la Ministerul Turismului.

Potrivit eBihoreanul.ro, municipalitatea face aceste demersuri pentru că ar putea accesa fonduri nerambursabile şi guvernamentale pentru dezvoltarea infrastructurii turistice în municipiu.

Alte obiective ale demersului sunt "creşterea vizibilităţii şi notorietăţii destinaţiei", având în vedere că toate staţiunile de interes naţional sunt promovate de Ministerul Turismului şi sunt cuprinse în materiale de promovare, "creşterea fluxurilor turistice" şi "crearea unor oportunităţi suplimentare investitorilor din domeniul turismului care vor accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice".

"Cel mai important aspect în aplicaţia noastră este faptul că avem o resursă naturală, apă geotermală. Nu este exploatată încă la potenţialul ei, însă odată ce am deveni staţiune de interes turistic naţional am putea accesa fonduri care să ne permită să dezvoltăm această latură mai bine", a precizat pentru eBihoreanul.ro, Mihai Jurca, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, Oradea îndeplineşte criteriile pentru a primi acest tilu. Aplicaţia pregătită de autorităţile locale alocă Oradiei un punctaj de 315 dintr-un maxim de 395. Orașul de pe Criș nu acumulează punctajul total doar pentru că nu poate acumula 30 de puncte pentru trasee turistice montane şi 50 de puncte pentru spaţii de schiat.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” și voluntari din Franța, Spania, Ucraina și Iordania, împreună la Festivalul Clătitelor din Botoșani

Publicat

elevii liceului de artă „Ștefan luchian” și voluntari din franța,

Publicitate

Elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani, alături de voluntari internaționali din Franța, Spania, Ucraina și Iordania, au participat la Festivalul Clătitelor, un eveniment intercultural desfășurat la Casa Tineretului. Activitatea a reunit tineri din medii diferite în jurul gastronomiei, artei și dialogului cultural, oferind un cadru de întâlnire și colaborare.

Pe parcursul evenimentului, participanții au pregătit și degustat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Vremea de Paște 2026: Vor fi temperaturi plăcute de primăvară și ploi trecătoare. Prima estimare pentru luna aprilie

Publicat

vremea de paște 2026: vor fi temperaturi plăcute de primăvară

Publicitate

Pe măsură ce se apropie Paștele din 2026, sărbătorit în acest an pe 12 aprilie, interesul românilor se îndreaptă și spre evoluția vremii din perioada sărbătorilor. Deși prognozele realizate cu mult timp înainte păstrează un anumit grad de incertitudine, datele meteorologice disponibile indică un tablou specific primăverii, cu temperaturi confortabile pentru activități în aer liber, dar și cu episoade de precipitații moderate, diferite de la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ceață densă și polei în județul Botoșani până la ora 10:00. Autoritățile cer prudență maximă în trafic

Publicat

1669268357 ceata.jpg

Publicitate

Vizibilitatea este redusă, în această dimineață, pe drumurile din județul Botoșani, din cauza ceții dense care coboară sub 200 de metri și, izolat, chiar sub 50 de metri. Avertizarea este valabilă până la ora 10:00, interval în care condițiile de deplasare pot deveni periculoase atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni.

Meteorologii anunță că fenomenul de ceață este însoțit de burniță sau ploaie slabă, factori care pot favoriza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Zi de aleasă cinstire pentru Patriarhul Teoctist, la Biserica din Victoria și la Casa Memorială din Tocileni

Publicat

foto: zi de aleasă cinstire pentru patriarhul teoctist, la biserica

Publicitate

Sâmbătă, satul Victoria din comuna Stăuceni a fost cu adevărat în sărbătoare. Localnicii, alături de credincioși veniți din alte zone ale județului Botoșani, au participat cu emoție și recunoștință la un eveniment dedicat unuia dintre cei mai importanți ierarhi ai Ortodoxiei românești, Preafericitul Părinte Teoctist Arăpașu, fiu al acestor meleaguri și al cincilea Patriarh al României.

Momentul a avut o încărcătură aparte, și a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe