Connect with us

ACTUALITATE

Un oraș din Australia a intrat pentru trei zile în lockdown

Publicat

Un lockdown ce vizează peste două milioane de persoane a fost decretat luni în Brisbane, pe o durată de trei zile, după depistarea unor cazuri de contaminare cu noul tip de coronavirus în acest al treilea oraş ca mărime din Australia, informează AFP.

Acesta este al doilea lockdown pe termen scurt decretat în Brisbane şi împrejurimile lui în acest an, după contaminarea a cel puţin şapte persoane, cea mai mare creştere a numărului de cazuri înregistrată în Australia în ultimele săptămâni.

"Este vorba de varianta britanică, ea este foarte contagioasă. Trebuie să facem aceasta acum pentru a evita o carantină mai lungă", a declarat premierul statului Queensland, Annastacia Palaszczuk.

Şcolile, restaurantele şi barurile din Brisbane vor fi închise luni începând de la orele 17:00, însă locuitorii vor fi cu toate acestea autorizaţi să iasă din locuinţe pentru a se deplasa la locul de muncă în sectoare ale economiei considerate esenţiale, pentru a cumpăra produse alimentare, a face exerciţii fizice sau a se îngriji. De asemenea, portul măştii devine obligatoriu în tot statul Queensland.

Numărul de zboruri internaţionale ce sosesc în acest stat australian va fi de asemenea redus la jumătate pentru a diminua presiunea asupra spitalelor unde sunt internaţi pacienţi din Papua Noua Guinee.

Australia a gestionat până acum relativ bine epidemia de coronavirus, cu circa 29.000 de contaminări şi 909 de decese cauzate de COVID-19, într-o ţară de 25 de milioane de locuitori. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani: Un fost magistrat dă în judecată Universitatea București pentru a obține actele de studii ale președintelui

Publicat

tânăr din municipiul botoșani, arestat la domiciliu pentru încălcarea ordinului

Publicitate

O fostă judecătoare din Botoșani a dat în judecată Universitatea București pentru a obține informații despre studiile președintelui Nicușor Dan.

Lăcrămioara Axinte, aflată acum la pensie, a depus, în această săptămână, la Tribunalul Botoșani, instanță la care a activat, o solicitare de comunicare de informații de interes public în baza Legii 544/2001.

Acțiunea în instanță a fost declanșată după ce fostul judecător a fost nemulțumit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfinții Cuvioși Auxentie, Maron şi Avraam

Publicat

calendar ortodox 2025: sfinții cuvioși auxentie, maron şi avraam

Publicitate

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) trăia în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostăşească, fiind vestit în palatele împărăteşti, cu numele Auxentie, fiul lui Ada persul. Şi era acesta pe cât de înţelept şi viteaz în viaţa cea din afară, pe atât de credincios şi de râvnitor în faptele credinţei, menționează Ziarul LUMINA.

Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

COD GALBEN de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani

Publicat

cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru

Publicitate

Meteorologii au emis o atenționare tip cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani.

 

Avertizarea este valabilă începând de mâine, de la ora 14:00, până pe luni, la ora 08:00.

Temporar va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă în medie de 5…15 cm și vizibilitatea va fi redusă. Vântul va avea viteze la rafală de
50…60 km/h și izolat de 70…80 km/h.

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou COD GALBEN de ceață pentru judeţul Botoșani

Publicat

ceata 1.jpg

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani, valabil până la ora 08:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe