EVENIMENT
Ordin de protecţie provizoriu emis împotriva unei femei din Gorj, care şi-a agresat nora
Poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu împotriva unei femei din comuna Negomir care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi exercitat acte de violenţă şi ameninţări cu moartea asupra norei sale, se arată, luni, într-un comunicat postat de site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Postului Poliţie Negomir au fost sesizaţi de către o femeie de 40 de ani, din comună, cu privire la faptul că a avut un conflict cu soacra sa, de 46 de ani, din aceeaşi localitate.
"Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că femeia, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi exercitat acte de violenţă şi ameninţări cu moartea asupra norei sale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. Totodată, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu împotriva femeii pe o perioadă de 5 zile, prin care i s-a interzis să se apropie de partea vătămată la o distanţă mai mică de 150 metri", se precizează în comunicatul IPJ Gorj.
Aceeaşi sursă mai arată că poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bîlteni au emis un ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile împotriva unei femei de 52 de ani, din oraşul Rovinari.
"Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că femeia, în cursul aceleiaşi zile, ar fi exercitat acte de violenţă asupra mamei sale, de 78 de ani, din comuna Bîlteni. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie", se mai menţionează în comunicatul IPJ Gorj. AGERPRES
EVENIMENT
UBB Cluj neagă majorarea taxelor la nivelul prezentat de studenți: ”Diferă în funcție de facultate și vor fi etapizate”
Conducerea Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca neagă majorarea taxelor la nivelul prezentat de studenți și prezentate de aceștia ca fiind pe lista de aprobare a ședinței de luni a Senatului instituției.
Prorectorul responsabil cu Finanțarea, Digitalizarea și Relația cu studenții, Dan Lazăr, a declarat, miercuri, pentru Cluj24 că cifrele sunt mai mici, iar majorarea va fi făcută...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
CFR Cluj continuă strategia de întinerire a lotului și anunță transferul unui jucător promițător: Nicolae Sula, atacant în vârstă de 19 ani, s-a alăturat oficial formației din Gruia.
Tânărul internațional moldovean este considerat unul dintre cei mai interesanți jucători ai generației sale și vine cu dorința de a confirma la nivelul Superligii.
Format la academia cunoscutei echipe Zimbru Chișinău,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Programele pentru simularea Evaluării Naționale și a examenului de Bac 2026, publicate. Când susțin elevii probele scrise
Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare a publicat, miercuri, programele pentru simulările examenelor naționale din anul școlar 2025–2026.
Elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a pot consulta de acum conținuturile pe baza cărora vor susține testările care vor avea loc luna viitoare.
Când au loc simulările
Simulările organizate la nivel național se vor desfășura după următorul calendar:
EVENIMENT
FOTO. Tânărul care a intrat cu mașina într-un stâlp la Gherla, reținut. A fost depistat pozitiv la substanțe psihoactive
Șoferul implicat în accidentul rutier produs pe strada Clujului din municipiul Gherla, în urma căruia trei bărbați au fost transportați la spital, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști. Analizele toxicologice au confirmat prezența unor substanțe psihoactive în organismul tânărului de 27 de ani, iar cercetările continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor producerii evenimentului.
Accidentul a...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
