ACTUALITATE
Organizația Mondială a Sănătății: ”Va fi nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşitul anului 2021”
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că este puţin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta, relatează dpa.
„Cred că va fi foarte prematur şi nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşitul anului”, a declarat Michael Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, în cadrul unei conferinţe de presă.
„Ceea ce putem termina, dacă suntem deştepţi, sunt spitalizările şi decesele şi tragedia asociate acestei pandemii”, a adăugat Michael Ryan.
În prezent, OMS se concentrează pe menţinerea transmisiei la un nivel cât mai redus posibil şi vaccinării unui număr tot mai mare de persoane.
Situaţia privind administrarea dozelor de vaccin s-a îmbunătăţit faţă de acum 10 săptămâni, a spus Ryan, deşi au existat „provocări uriaşe” în distribuirea lor, iar numărul cazurilor este încă în creştere.
„Dacă vaccinurile încep să aibă impact nu numai asupra deceselor şi spitalizărilor, ci vor avea un impact semnificativ asupra dinamicii transmisiei şi riscului transmisiei, atunci cred că ne vom îndrepta rapid spre controlul acestei pandemii”, a afirmat oficialul OMS. Agerpres
ACTUALITATE
Campanie de solidaritate la Botoșani: Sprijin pentru familiile numeroase prin proiectul „Dar pentru copii”
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Incendiu la Șendriceni! O casă a luat foc, iar proprietarul a încercat să stingă flăcările cu mâinile goale, suferind arsuri
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Citește mai mult pe Botosani24.ro


