Connect with us

ACTUALITATE

OSCAR 2019 - Lista premiilor. "Green Book", cel mai bun film, "Bohemian Rhapsody" - patru trofee

Publicat

foto: Mike Blake - Reuters

Lungmetrajul "Green Book" a fost desemnat cel mai bun film la cea de-a 91-a ediţie a galei de decernare a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, unde producţia "Bohemian Rhapsody", un film biografic dedicat cântăreţului Freddie Mercury şi trupei sale, Queen, a câştigat patru trofee.

Filmul "Green Book", în regia lui Peter Farrelly, spune povestea unui agent de pază care lucra în baruri şi a devenit şoferul unui pianist afro-american în anii '60, cu ocazia unui turneu susţinut de acesta în sudul segregaţionist al Statelor Unite.

Producţia este realizată după un scenariu original semnat de Nick Vallelonga, Brian Hayes Currie şi Peter Farrelly, iar rolul principal a fost interpretat de Viggo Mortensen.

"Green Book" s-a impus în total la trei categorii de premii: "cel mai bun film", "cel mai bun actor în rol secundar" (Mahershala Ali) şi "cel mai bun scenariu original". Filmele "Roma" şi "Black Panther" au triumfat tot la trei categorii.

Cele mai multe trofee au fost obţinute însă de filmul "Bohemian Rhapsody", o producţie a studioului 20th Century Fox, care a câştigat patru premii (cel mai bun actor în rol principal - Rami Malek - cel mai bun montaj, cel mai bun montaj de sunet şi cel mai bun mixaj de sunet).

De altfel, această peliculă a stat la baza primului moment artistic al galei de duminică seară, care a fost deschisă de o reprezentaţie muzicală, susţinută de trupa Queen şi solistul american Adam Lambert. Formaţia britanică a interpretat două piese celebre din repertoriul ei - "We Will Rock You" şi "We Are The Champions" - spre încântarea spectatorilor şi a celebrităţilor prezente în sală.

În cadrul categoriilor principale, Alfonso Cuaron a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun regizor cu filmul "Roma". Această peliculă s-a impus şi la categoriile "cel mai bun film străin" şi "cea mai bună imagine".

Olivia Colman a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol principal pentru interpretarea sa din filmul "The Favourite", în timp ce Oscarurile pentru roluri secundare au revenit în acest an actorilor Mahershala Ali ("Green Book") şi Regina King ("If Beale Street Could Talk").

Cineastul Spike Lee a câştigat primul său premiu Oscar competitiv din carieră, impunându-se la categoria "cel mai bun scenariu adaptat", graţie celui mai recent film al lui, pe care l-a şi regizat - "BlacKkKlansman".

Nick Vallelonga, Brian Hayes Currie şi Peter Farrelly au câştigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat cu filmul "Green Book".

În categoriile tehnice, pelicula "Black Panther" a obţinut premiile Oscar pentru costume, scenografie şi coloană sonoră, în timp ce filmul "Vice" a triumfat la categoria "cel mai bun machiaj/cea mai bună coafură". Lungmetrajul "First Man" a obţinut premiul Oscar pentru cele mai bune efecte vizuale.

Lady Gaga şi-a adăugat în palmares şi premiul Oscar, după ce a triumfat duminică seară la categoria "cel mai bun cântec original", cu piesa "Shallow", interpretată în duet cu Bradley Cooper şi extrasă de pe coloana sonoră a filmului "A Star Is Born".

Spider-Man: Into the Spider-Verse" a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animaţie, iar "Free Solo" a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj documentar.

Prezentăm mai jos lista completă a premiilor decernate la gala Oscar 2019:

Cel mai bun film: "Green Book"
Cel mai bun regizor: Alfonso Cuaron ("Roma")
Cel mai bun actor în rol principal: Rami Malek ("Bohemian Rhapsody")

Cea mai bună actriţă în rol principal: Olivia Colman ("The Favourite")
Cel mai bun actor în rol secundar: Mahershala Ali ("Green Book")
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Regina King ("If Beale Street Could Talk")

Cel mai bun film străin: "Roma"
Cel mai bun lungmetraj de animaţie: "Spider-Man: Into The Spider-Verse"
Cea mai bună scenografie: "Black Panther"

Cel mai bun scenariu adaptat: "BlacKkKlansman"
Cel mai bun scenariu original: "Green Book"
Cea mai bună imagine: "Roma"

Cel mai bun montaj: "Bohemian Rhapsody"
Cea mai bună coloană sonoră: "Black Panther"
Cel mai bun cântec original: "Shallow" (din filmul "A Star Is Born")

Cel mai bun montaj de sunet: "Bohemian Rhapsody"
Cel mai bun mixaj de sunet: "Bohemian Rhapsody"
Cele mai bune efecte vizuale: "First Man"

Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: "Vice"
Cele mai bune costume: "Black Panther"
Cel mai bun scurtmetraj animat: "Bao"

Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: "Skin"
Cel mai bun lungmetraj documentar: "Free Solo"
Cel mai bun scurtmetraj documentar: "Period. End of Sentence".

 

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

„Superluna Lupului”, sau prima lună plină din 2026, va putea fi observată pe cer alături de planeta Jupiter

Publicat

„superluna lupului”, sau prima lună plină din 2026, va putea

Publicitate

La început de an, cerul oferă unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice vizibile cu ochiul liber: Superluna Lupului, care va avea loc în noaptea de 3 ianuarie 2026. Evenimentul va marca prima Lună plină a anului și, în același timp, una dintre cele mai impresionante apariții lunare, datorită apropierii maxime a Lunii de Pământ, scrie alba24.ro.

Totodată Jupiter va fi vizibilă și va străluci intens, potrivit relatează Live Science.

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

A murit Șuier, unul dintre cei mai respectați câini polițiști din România

Publicat

a murit Șuier, unul dintre cei mai respectați câini polițiști

Publicitate

Poliția Română anunță că a murit Șuier, unul dintre cei mai respectați câini polițiști din România, specializat în detectarea drogurilor și folosit și la mari festivaluri de muzică, pensionat în martie 2025.

‘Ne luăm rămas-bun de la #Șuier, un suflet nobil și un adevărat simbol al loialității, curajului și devotamentului în slujba legii. Prin munca sa neobosită, a vegheat la siguranța comunității și a fost prezent, tăcut, dar...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Mucenic Gordie din Cezareea

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul mucenic gordie din cezareea

Publicitate

Sfântul Mucenic Gordie din Cezareea – 3 ianuarie

 

Sfântul Mucenic Gordie a trăit în Cezareea Capadociei (astăzi provincie în Turcia) în timpul împăratului păgân Liciniu (308-324), fiind crescut de către părinții săi în credința cea adevărată. La vârsta potrivită a fost luat în armată și pus conducător peste o sută de oameni, deoarece întrecea pe mulți cu tăria trupească și cu bărbăția sufletească. Cum împăratul roman din...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO&VIDEO: Incendiul de la Albești a fost stins. În urmă a rămas prăpăd! Proprietarul a ajuns la spital

Publicat

foto&video: incendiul de la albești a fost stins. În urmă

Publicitate

Incendiul a fost stins, iar pompierii acționează în continuare pentru înlăturarea efectelor. Riscul de explozie a fost eliminat, după ce din zona afectată au fost scoase două butelii.

 

Focul a izbucnit într-o bucătărie de vară și s-a extins la o hală aparținând Primăriei Comunei Albești, unde funcționau un service auto și un depozit de materiale combustibile.

 

Au ars bucătăria de vară, două autoturisme, un compresor, mai multe unelte de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe