EVENIMENT
Pacient cu arsuri, transportat în Germania cu o aeronavă Spartan a Forţelor Aeriene Române
Un pacient cu arsuri a fost transferat vineri în Germania la Lubeck cu o aeronavă Spartan a Forțelor Aeriene Române.
Potrivit unui comunicat al Forţelor Aeriene Române transmis AGERPRES, o aeronavă C-27 J Spartan, configurată pentru misiuni medicale, a decolat vineri, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a efectua o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni - Târgu Mureş - Lubeck - Otopeni pentru un pacient diagnosticat cu arsuri.
Echipa medicală care monitorizează pacientul pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi personal medical militar din cadrul Bazei 90 Transport Aerian, menţionează sursa citată. Agerpres
EVENIMENT
Primăria Zlatna: Sprijin pentru cetățenii care nu se pot deplasa pentru efectuarea cumpărăturilor, în condiții meteo nefavorabile
Autoritățile locale din orașul Zlatna au anunțat măsuri de asistență pentru persoanele vulnerabile, care din cauza condițiilor meteo nefavorabile nu se pot deplasa pentru efectuarea cumpărăturilor.
Reprezentanții Primăriie Zlatna au transmis, într-o postare pe pagina de Facebook, că pe durata condițiilor meteo nefavorabile (ninsori abundente, temperature scăzute) persoanele vulnerabile care nu se pot deplasa pentru efectuarea cumpărăturilor de strictă necesitate pot beneficia...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Alba sub zăpadă: Aproape 100 de utilaje intervin pe principalele drumuri din județ, iar 8800 de gospodării nu au energie electrică
Alba sub zăpadă: Autoritățile județene au făcut publică situația în județ, la ora 13:00. Aproape 100 de utilaje intervin pe principalele drumuri, în timp ce 8.800 de gospodării nu au energie electrică.
Potrivit Insituției Prefectului Alba, situația se prezintă în felul următor:
- Alimentare cu Energie Electrică: Numărul utilizatorilor nealimentați este de 8.791. În prezent, un numar de 39 echipele DEER – Sucursala Alba se află în teren.
- Cele 7 generatoare puse la...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Test „de foc” la Veneția. U-BT Cluj-Napoca vrea să-și consolideze locul în elita Grupei A din EuroCup
U-Banca Transilvania se află în fața unuia dintre cele mai dificile examene ale sezonului european, odată cu deplasarea pe terenul italienilor de la Umana Reyer Veneția, în etapa a XIII-a din Grupa A a BKT EuroCup.
Meciul de miercuri, 7 ianuarie, programat de la ora 21:00, în „Palasport Giuseppe Taliercio”, reprezintă prima deplasare a clujenilor din 2026 și un duel cu miză majoră în lupta pentru primele patru...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Legea privind plata pensiilor private a fost promulgată de președintele Nicușor Dan. Legea a fost adoptată pe 23 decembrie, de Camera Deputaților, după ce a fost armonizată cu decizia Curții Constituționale a României.
Conform prevederilor inițiale ale reformei sistemului de pensii, legea de plată a pensiilor private trebuia adoptată din 2011, după trei ani de la înființarea fondurilor de pensii private în 2008, transmite Mediafax.
La CCR proiectul adoptat fusese atacat de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
