Connect with us

EVENIMENT

Pagubele provocate de seismul din Turcia depăşesc 100 miliarde de dolari

Publicat

cutremur turcia siria sursa mai

Pagubele materiale provocate în Turcia de seismul devastator din 6 februarie depăşesc 100 miliarde de dolari, potrivit unui calcul sumar realizat de Banca Mondială, ONU, Uniunea Europeană şi guvernul turc, a indicat Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), într-un briefing de presă la sediul ONU din Geneva, transmit Reuters şi AFP.

'Este clar din calculele de până acum că cifra pagubelor prezentată de guvern şi susţinută de partenerii internaţionali va urca la peste 100 miliarde de dolari', a declarat Louisa Vinton, responsabila pentru Turcia a PNUD, participând prin videoconferinţă de la Gaziantep.

'Costurile de reconstrucţie şi tot ce va avea de-a face cu a reconstrui mai bine şi mai ecologic vor duce, în mod evident, la depăşirea acestei sume', a subliniat ea.

Aceste estimări sunt bazate pe date încă provizorii, dar suma de 100 miliarde ca pagube va fi folosită ca bază la o conferinţă a donatorilor pentru Turcia şi Siria, ce urmează să aibă loc în ziua de 16 martie la Bruxelles, a precizat responsabila PNUD.

În faţa acestor sume imense, Louis Vinton şi-a declarat 'dezamăgirea şi tristeţea' provocate de lipsa de generozitate a donatorilor. În momentul actual, apelul de urgenţă lansat la 16 februarie pentru strângerea unui miliard de dolari nu este acoperit decât în proporţie de 9,6%, a subliniat ea.

Cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade produs la 6 februarie, urmat după nouă ore de un altul de 7,6 grade, a ucis în Turcia aproape 46.000 de oameni şi a făcut 105.000 de răniţi, conform unor bilanţuri încă nedefinitive.

Cutremurul a distrus sau a făcut nelocuibile 214.00 de imobile, unele de peste 10 etaje, în 11 din cele 81 de provincii ale Turciei.

Aproape 6.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în Siria vecină, potrivit autorităţilor.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Sorana face spectacol la Cluj. Victorie fulger și duel de foc cu campioana en-titre la Transylvania Open 2026

Publicat

sorana cirstea sursa transylvania open.jpg






Sorana Cîrstea, favorita numărul trei a turneului WTA250 Transylvania Open 2026 și singura româncă rămasă pe tabloul de simplu a dominat categoric duelul cu Tamara Zidansek, impunându-se în doar două seturi, scor 6-1, 6-0.

Clasată pe locul 36 mondial, Cîrstea și-a respectat statutul de favorită și a controlat autoritar partida, lăsând foarte puține șanse adversarei sale.

Cu un joc agresiv și o...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

U BT la un pas de victorie, dar a pierdut cu 104-114

Publicat

u bt cluj eurocup cedevita.jpg






U-Banca Transilvania a fost la un pas de o victorie mare la Ierusalim, după ce a revenit de la -23 de puncte și a împins partida în prelungiri, însă Hapoel a gestionat mai bine ultimele minute și s-a impus cu 114–104, la capătul unui meci cu multiple răsturnări de situație.

 

În urma acestui rezultat, U-Banca Transilvania va lupta pentru un loc care să ducă în următoarea fază a competiției...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

CFR Cluj a câştigat la Arad, 1-0 cu UTA, în Superligă

Publicat

cfr cluj rapid e1763920216289.jpg






CFR Cluj a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe Arena ”Francisc Neuman”, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii de fotbal.

 

UTA a câștigat de 11 ori, CFR Cluj, de 15 ori, CFR Cluj

 

Unicul gol al partidei a fost reuşit de kosovarul Meriton Korenica (68), după o minge aşezată de Alibek Aliev.

Arădenii au avut ocazii de gol în min. 27, când Christopher Braun a fost la...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Aproape o treime dintre elevii români nu înțeleg concepte științifice de bază. Raport UNICEF

Publicat

aproape o treime dintre elevii români nu înțeleg concepte științifice

Aproape o treime dintre elevii români nu înțeleg concepte științifice de bază, arată un raport UNICEF, fcut public miercuri. 

Raportul precizează că aproximativ jumătate dintre elevii români (43%) ating un nivel funcţional al literaţiei ştiinţifice, în timp ce 24% au competenţe tranzitorii, care pot fi consolidate rapid prin sprijin adecvat, arată rapoartele naţionale elaborate de UNICEF.

Dar aproximativ 32% dintre elevi sunt la risc de a nu fi capabili să înţeleagă şi...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe