Connect with us

EVENIMENT

Palatul Victoria, iluminat marţi şi miercuri în culorile drapelului Ucrainei

Publicat

palatul victoria, arhivă sursa gov.ro
sursa foto: www.gov.ro, arhivă foto

Palatul Victoria va fi iluminat în culorile drapelului ucrainean marţi, între orele 20,00 şi 24,00, cu prilejul marcării Zilei Drapelului de Stat al Ucrainei, şi miercuri, între orele 20,00 şi 24,00, cu prilejul Zilei Independenţei Ucrainei.

Potrivit unui comunicat al Executivului, Guvernul de la Bucureşti îşi reconfirmă astfel solidaritatea şi se alătură iniţiativelor menite să consolideze sprijinul comunităţii internaţionale faţă de Ucraina.

"Deşi simbolic, gestul acesta confirmă o dată în plus sprijinul nostru faţă de poporul greu încercat al Ucrainei, iar prin măsurile concrete pe care le-am luat la nivel de autorităţi şi prin mobilizarea emoţionantă a numeroşi români pentru a-i ajuta pe cetăţenii ucraineni refugiaţi, România s-a poziţionat ferm alături de Ucraina şi împotriva agresiunii militare neprovocată, ilegală şi iraţională declanşată de Rusia.

Solidaritatea noastră cu Ucraina este motivată nu doar de apropierea geografică, ci şi de valorile şi principiile democraţiei pe care rezistenţa vecinilor noştri ucraineni le apără împotriva ameninţării ruse.

De mai bine de trei decenii, poporul ucrainean şi-a luat soarta în propriile mâini, este dreptul său legitim de a-şi decide mai departe viitorul şi nimic nu justifică încercările Rusiei de a întoarce istoria prin forţa armelor, sacrificând vieţi şi provocând distrugeri masive", a afirmat premierul Nicolae Ciucă, citat în comunicat.

Palatul Victoria, iluminat marţi şi miercuri în culorile drapelului Ucrainei: Ce a spus Ciucă

Şeful Executivului a adăugat că România va sprijini în continuare Ucraina şi va oferi găzduire oamenilor nevoiţi să-şi părăsească locurile natale din cauza războiului.

"De asemenea, pe fondul dificultăţilor generate de război în ceea ce priveşte transportul cerealelor din Ucraina către Europa, asigurăm logistica necesară pentru ca tranzitul acestora să se facă prin porturile de pe ţărmul românesc al Mării Negre", a subliniat Ciucă.

Premierul a transmis vecinilor ucraineni "perspective cât mai apropiate de pace" cu ocazia Zilei Drapelului de Stat al Ucrainei şi a Zilei Independenţei Ucrainei.

"La Mulţi Ani, Ucraina! La Mulţi Ani, poporului ucrainean!", a încheiat Nicolae Ciucă. Agerpres

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Superluna Lupului va domina cerul României. Este prima lună plină din 2026

Publicat

superluna lupului va domina cerul româniei. este prima lună plină

„Superluna Lupului”, sau prima lună plină din 2026, va putea fi observată pe cer alături de planeta Jupiter.

La început de an, cerul oferă unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice vizibile cu ochiul liber: Superluna Lupului, care va avea loc în noaptea de 3 ianuarie 2026.

Evenimentul va marca prima Lună plină a anului și, în același timp, una dintre cele mai impresionante apariții lunare, datorită apropierii maxime a Lunii de Pământ.

Totodată Jupiter va fi...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Hotărâre a CJ pentru Situații de Urgență Alba, ca urmare a codului portocaliu din județ. Lista măsurilor adoptate

Publicat

hotărâre a cj pentru situații de urgență alba, ca urmare

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a adoptat, vineri, Hotărârea nr. 1 din 2 ianuarie 2026, în contextul avertizării meteorologice Cod Portocaliu, emisă pentru județul Alba.

Potrivit avertizării, în intervalul 2 ianuarie, ora 10:30 – 3 ianuarie, ora 10:00, sunt prognozate intensificări puternice ale vântului, viscol, vizibilitate redusă sub 50 de metri și depuneri de zăpadă de 30–50 de centimetri.

În acest context, Inspectoratul pentru Situații de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ghiseul.ro a căzut, vineri, de mai multe ori. Siteul permite calcularea noilor taxe pe 2026

Publicat

ghiseul.ro a căzut, vineri, de mai multe ori. siteul permite

Site-ul Ghiseul.ro a căzut vineri, de mai multe ori. Siteul permite calcularea noilor taxe pe 2026, pe care trebuie să le plătească românii. 

Mai mulți utilizatori au raportat nefuncționarea siteului către downdetector. Vineri după amiază, siteul era complet nefuncțional.

După câteva minute, a revenit, pentru ca apoi să fie din nou imposibil de utilizat. După o perioadă, a fost din nou funcțional.

Nu este clar momentan care este motivul pentru care (nu) funcționează în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Retrospectivă 2025. Ion Mureșan: Pentru mine cârciuma nu e o cârciumă, e confesional. Alcoolul e un fel de mir, de apă sfințită

Publicat

whatsapp image 2025 02 03 at 11.12.20.jpeg






Criticul Alexandru Cistelecan îl numește pe Ion Mureșan „cel mai mare poet al României de azi, care e ca și necunoscut în afara unui cerc de taina de literați cu oarecare inițiere.” A fost sărbătorit de ziua lui, 9 ianuarie, a.c., la Teatrul Național din Cluj ca un patriarh al cetății si ca un rege al poeziei. Rar poeții apucă să vadă recunoștința contemporanilor. Muri o merita, la cei 70 de ani ai săi, cu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe