Connect with us

ACTUALITATE

Până și cactuşii vor fi afectați de încălzirea climatică. Un studiu relevă că peste 60% dintre specii vor avea de suferit

Publicat

desert cactusi sursa foto pixabay
sursa foto: pixabay

Aproximativ 60% din speciile de cactus se vor confrunta cu condiţii de mediu mai puţin propice în deceniile următoare, din cauza încălzirii climatice. Cercetători de la Universitatea din Arizona au efectuat un studiu în urma căruia a fost demontată ipoteza conform căreia aceste plante vor prospera în condiţiile creşterii temperaturii, transmite sâmbătă AFP.

Dacă luăm în considerare şi alţi factori, precum dispariţia habitatelor, degradarea mediului natural etc, până la 90% din speciile de cactus ar putea fi ameninţate cu dispariţia până în anul 2070, de trei ori mai mult decât estimările actuale, avertizează cercetătorii americani în studiul publicat joi în revista Nature Plants.

Aproximativ 1.500 de specii de cactus de pe continentul american trăiesc în condiţii diferite de climă, de la deşerturi aflate la nivelul mării, până pe înălţimile Anzilor, de la ecosisteme aride, până la păduri tropicale umede. Printre principalele regiuni de biodiversitate pentru cactus se numără centrul Mexicului şi pădurile aflate de-a lungul litoralului atlantic al Braziliei, menţionează AFP.

Studiu efectuat pe 400 de specii: Până și cactuşii vor fi afectați de încălzirea climatică

Pentru a verifica ipoteza conform căreia cactuşii ar profita de o lume mai caldă şi de condiţii mai aride, cercetătorii, coordonaţi de Michiel Pillet de la Universitatea din Arizona, au examinat datele cu privire la peste 400 de specii şi au utilizat modele pentru a preconiza evoluţia lor până la jumătatea acestui secol, în conformitate cu diferite scenarii privind emisiile de gaze cu efect de seră.

Conform studiului, rezultatele previzionează un viitor "foarte pesimist" chiar şi pentru cactuşi.

Diferitele specii de cactus sunt încă de acum ameninţate şi de alţi factori, precum extinderea agriculturii, degradarea mediului natural, pierderea biodiversităţii şi recoltarea lor excesivă din diferite motive. Astfel, chiar şi dacă nu s-ar confrunta cu schimbările climatice, cactuşii "constituie unul dintre grupurile de organisme cele mai ameninţate cu pericolul dispariţiei, conform autorilor studiului care subliniază că la toate aceste pericole se va adăuga şi cel al încălzirii climatice, în condiţiile în care emisiile de gaze cu efect de seră nu vor fi puternic reduse.

Până și cactuşii vor fi afectați de încălzirea climatică. Vor fi afectate peste 60% din specii

"Rezultatele noastre sugerează că schimbările climatice vor deveni unul dintre principalele riscuri pentru cactuşi, cu 60% până la 90% dintre specii afectate", conform cercetătorilor.

Până în 2070 aproximativ un sfert dintre speciile de cactus s-ar putea confrunta cu un climat diferit în zonele pe care le populează în prezent.

Studii anterioare au arătat că şi fotosinteza - proces esenţial pentru creşterea plantelor - este compromisă de încălzirea climatică, mai aminteşte AFP. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

incident șocant în suceava: Șofer de ride sharing înjunghiat de un

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri: 7 permise reținute și amenzi

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune BLITZ a polițiștilor rutieri: Amenzi de peste 16.000 de lei pentru transportatorii de mărfuri și persoane

Publicat

polițiștii botoșăneni, la ceas de bilanț:  infracţionalitatea în domenii specifice

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, la data de 31 ianuarie 2026, o acțiune de tip BLITZ, desfășurată pentru verificarea respectării legislației privind transportul de mărfuri și persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Șapte dintre sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu respectau reglementările...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Raed Arafat: A venit momentul ca parlamentarii să limiteze accesul celor sub 15-16 ani la rețelele de socializare

Publicat

raed arafat: a venit momentul ca parlamentarii să limiteze accesul

Publicitate

Secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), consideră că rețelele de socializare reprezintă risc ridicat pentru copii și adolescenți și spune că ar fi momentul ca parlamentarii să își asume responsabilitatea de a iniția un cadru legislativ care să limiteze accesul celor sub 15-16 ani la aceste platforme online, relatează agerpres.ro.

Într-o postare făcută, sâmbătă, pe...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe