Connect with us

ACTUALITATE

Papa avertizează asupra "efectului domino" al războiului

Publicat

papa

Papa Francisc a tras joi un semnal de alarmă cu privire la "efectul domino" al conflictelor asupra relațiilor internaționale.

"Pacea este urgentă, pentru că orice conflict militar sau izbucnire de tensiuni și confruntări astăzi nu poate avea decât un efect domino negativ și amenință grav sistemul relațiilor internaționale", a spus Papa, potrivit AFP.

Liderii sunt îndemnați "să renunțe la orice retorică agresivă și distructivă care duce la destabilizarea lumii și să înceteze conflictele și vărsările de sânge".

 

Papa avertizează asupra "efectului domino" al războiului: declarația nu face referire la Ucraina

 

Declarația în 35 de puncte nu a făcut însă nicio referire la conflictul de aproape șapte luni din Ucraina.

Suveranul Pontif, în vârstă de 85 de ani, a lansat acest avertisment la finalul celui de-al 7-lea Congres al liderilor religiilor mondiale și tradiționale.

Întâlnirea interconfesională, care are loc o dată la 3 ani, a reunit aproximativ 100 de delegații din 50 de țări.

De asemenea, în declarație Papa Francisc își manifestă sprijinul pentru "protejarea drepturilor și demnității femeilor și îmbunătățirea statutului lor social ca membri egali ai familiei și societății".

Papa avertizează asupra "efectului domino" al războiului: femeilor să le fie acordate roluri și responsabilități mai mari

Papa a făcut un apel personal pentru ca femeilor să le fie acordate "roluri și responsabilități mai mari".

"Câte decese ar fi evitate dacă femeile s-ar afla în centrul procesului decizional!", a declarat el.

În ultima zi a călătoriei sale apostolice în Kazahstan, papa a vizitat Catedrala "Our Lady of Perpetual Help", unde a ținut un discurs în aplauzele călduroase ale clerului local. MEDIAFAX

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Urmărit pentru migrație ilegală și transport migranți, depistat de către polițiștii de frontieră la Stânca

Publicat

urmărit pentru migrație ilegală și transport migranți, depistat de către

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, căutat pentru săvârşirea infracțiunilor de migrație ilegală și transport migranți, pe teritoriul Slovaciei.

 

În data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 12.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un autocar înmatriculat în România, un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Două leșuri de iepuri sălbatici și un leș de căprioară, prinse în lațuri, găsite în căruța unui bărbat de 67 ani, din Rădăuți-Prut. A fost reținut pentru braconaj

Publicat

două leșuri de iepuri sălbatici și un leș de căprioară,

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 67 ani, din comuna Rădăuți-Prut, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj și transportul vânatului dobândit din braconaj.

 

La data de 11 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani l-au depistat pe bărbatul de 67 de ani, în localitatea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

locuri de muncă disponibile la botoșani. lista comunicată de ajofm

Publicitate

Doar 211 locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
SEF BIROU COMERT CU RIDICATA SI CU AMANUNTUL POWERLINE SRL STR.NAŢIONALĂ

Nr. 99, LOC. BOTOSANI, Tel: 0231 /...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Munca „la negru” și nerespectarea normelor de securitate în muncă, sancționate de ITM Botoșani în luna decembrie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii decembrie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 70 controale. Au fost dispuse 67 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenționale, din care 4 avertismente și 2 amenzi, în valoare de 60.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 3 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe