Connect with us

EVENIMENT

Papa Francisc cere tratamente medicale juste şi eficiente pentru bolnavii de SIDA

Publicat

papa

Papa Francisc a cerut, cu prilejul Zilei mondiale de luptă împotriva SIDA, tratamente medicale mai juste şi mai eficiente pentru toţi cei care au contractat virusul HIV, în cadrul Audienţei generale de miercuri, relatează EFE.

În apelul său, papa Francisc a menţionat multitudinea de persoane afectate în întreaga lume de acest virus şi a cerut un angajament reînnoit în favoarea lor.

„Pentru multe dintre aceste persoane, din diferite părţi ale lumii, nu există acces la tratamente esenţiale”, a spus Suveranul Pontif care a făcut apel la „o reînnoire a angajamentului şi a solidarităţii pentru a garanta tratamente medicale juste şi eficiente”.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, două treimi din numărul total al persoanelor seropozitive (25,7de milioane) trăiesc în Africa.

Dintre aceste persoane, 80 % şi care au vârste cuprinse între 15 şi 19 ani sunt femei.

În 2021 s-au împlinit 40 de ani de când au fost raportate în SUA primele cazuri cunoscute de SIDA.

Deşi Programul Comun al Naţiunilor Unite privind HIV/SIDA (UNAIDS) activează pentru a eradica această pandemie până la jumătatea acestui secol, acest obiectiv pare să se îndepărteze, în condiţiile în care omenirea este implicată în prezent în lupta împotriva noului coronavirus.AGERPRES

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Creșterea încasărilor ANAF Cluj: Digitalizare, TVA și presiune fiscală. Explicațiile economistului UBB Flavius Rovinaru

Publicat






Încasările bugetare administrate de ANAF Cluj au înregistrat creșteri semnificative în lunile septembrie, octombrie și prima parte a lunii noiembrie 2025, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, potrivit situațiilor oficiale transmise către Cluj24. Conf. dr. univ. Flavius Rovinaru, profesor și cercetător expert în macroeconomie la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Cât va costa intrarea la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia sau descărcarea de sarcină arheologică în anul 2026. Tarifele

Publicat

cât va costa intrarea la muzeul național al unirii din

Consiliul Județean Alba aprobă taxe și tarife percepute de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în anul 2026.

Muzeul Național al Unirii a propus majorarea unor tarife, astfel:

  • Tarif arheologie – descărcare sarcină arheologică: de la 75 lei/oră în 2025 la 80 lei/oră în 2026
  • Tarif arheologie -lucrări cercetare arheologică preventivă în cadrul proiectelor de infrastructură de transport de interes național: de la 90 lei/oră la 95 lei/oră
  • Tarif lucrări auxiliare cercetării…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Judecătoarea Raluca Moroșanu, dezvăluiri într-un interviu Recorder despre situația din instanțe și sistemul judiciar

Publicat

video: judecătoarea raluca moroșanu, dezvăluiri într un interviu recorder despre situația

Recorder a publicat duminică seara un interviu cu judecătoarea Raluca Moroșanu, cea care a susținut dezvăluirile privind sistemul de justiție ale colegului ei, Laurențiu Beșu, din documentarul ”Justiție capturată”.

Raluca Moroșanu este judecător la Curtea de Apel București, cu experiență de 26 de ani în magistratură, din care 19 la Secția Penală I de la instanța din Capitală.

”Am fost de acord cu acest interviu, odată pentru că consider că este de datoria mea să…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Armă de vânătoare transportată ilegal, descoperită de polițiștii din Huedin. Un bărbat s-a ales cu amendă

Publicat

foto 1 3.jpeg






În seara zilei de 13 decembrie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au descoperit o armă de vânătoare transportată ilegal într-un autoturism, în urma unui control de rutină efectuat pe DJ108 C.

Autoturismul, condus de un bărbat de 66 de ani, din Huedin, a fost oprit în trafic în jurul orei 22:00. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au identificat în interiorul vehiculului o armă de…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe