Connect with us

ACTUALITATE

Papa Francisc este gata să demisioneze dacă probleme de sănătate îl vor împiedica să conducă Biserica

Publicat

papa

Papa Francisc a declarat sâmbătă că va fi nevoit din cauza vârstei sale avansate şi a durerilor la genunchi să reducă ritmul deplasărilor, menţionând chiar posibilitatea de a demisiona la un moment dat dacă probleme grave de sănătate îl vor împiedica să conducă Biserica Catolică, relatează Reuters, AFP şi dpa.

"Nu cred că pot continua să călătoresc în acelaşi ritm ca înainte. Cred că la vârsta mea, şi cu această limitare, trebuie să mă menajez pentru a putea sluji Biserica, sau dimpotrivă să mă gândesc la posibilitatea de a mă retrage", a declarat suveranul pontif în cadrul unei conferinţe de presă la bordul avionului care îl ducea înapoi la Vatican după o vizită de o săptămână în Canada.

În timpul acestei vizite, cea de-a 37-a călătorie în străinătate după alegerea sa în 2013, papa Francisc, în vârstă de 85 de ani, s-a deplasat în majoritatea timpului într-un cărucior cu rotile şi a părut slăbit, însă a salutat mulţimea de la bordul "papamobilului".

"Această călătorie a fost puţin un test: e adevărat că nu se poate călători în această stare, poate trebuie schimbat puţin stilul", a recunoscut el, în timp ce a mărturisit că "va încerca să continue să călătorească, să fie aproape de oameni, pentru că este un mod de a servi aproapele".

 

Papa Francisc este gata să demisioneze dacă probleme de sănătate îl vor împiedica să conducă Biserica: va călători mai întâi în locurile în care a promis că va merge

El a afirmat că va călători mai întâi în locurile în care a promis că va merge, precum Sudanul de Sud, Republica Democrată Congo, Libanul şi poate Kazahstan, înainte de a decide în legătură cu viitoare deplasări.

În ceea ce priveşte o posibilă demisie, la fel ca predecesorul său Benedict al XVI-lea, papa Francosc a reiterat sâmbătă că există o posibilitate în acest sens.

"Însă până în prezent nu am luat în calcul acest lucru. Cum se spune, nu am simţit să mă gândesc la această posibilitate. Dar asta nu înseamnă că poimâine nu voi începe să mă gândesc la asta", a adăugat suveranul pontif.AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești

Publicat

calendar ortodox 2025: sfântul cuvios antipa de la calapodești

Publicitate

Sfântul Antipa s-a născut în anul 1816, în zona Bacăului, fiind crescut de mama sa care a rămas văduvă. În jurul vârstei de 20 de ani intră ca frate în mănăstirea Căldăruşani. După o perioadă de pregătire în care s-a deprins cu rugăciunea, privegherea, postul şi ascultarea, stareţul l-a tuns în monahism punându-i numele Alipie.

Auzind de la călugării bătrâni din mănăstire despre viaţa „în curăţie trupească şi sufletească,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Sergiu Negulici, expoziție interactivă. Eveniment organizat în cadrul Zilelor Eminescu

Publicat

sergiu negulici, expoziție interactivă. eveniment organizat în cadrul zilelor eminescu

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” invită, în cadrul Zilelor Eminescu, la o expoziție interactivă. Artistul Sergiu Negulici va transforma holul de la etaj al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani într-un spațiu de traversare și tensiune, situat la granița dintre realități aparent incompatibile.

Instalația propusă funcționează ca o fisură între lumi: un spațiu aparent steril, construit din folii de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Expoziția „Cromatici ipoteștene”, de Aurel Azamfirei, la Memorialul Ipotești

Publicat

expoziția „cromatici ipoteștene”, de aurel azamfirei, la memorialul ipotești

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, vernisează expoziția Secvențe ipoteștene a artistului plastic Aurel Azamfirei. Evenimentul face parte din programul Zilelor Eminescu – Ziua Culturii Naționale și va avea loc miercuri, 14 ianuarie 2026, la ora 13:00, în Sala Portaluri a Memorialului Ipotești.

Expoziția Secvențe ipoteștene este parte din proiectul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Autostrăzile A7 și A8, esențiale pentru nord-estul țării, pe lista proiectelor prioritare ale Ministerului Finanțelor

Publicat

Încă 50 de kilometri din autostrada moldovei ar putea fi

Publicitate

Ministerul Finanțelor a publicat lista actualizată a proiectelor de investiții publice semnificative. Documentul centralizează proiectele cu o valoare totală de peste 100 milioane lei, ierarhizate conform metodologiilor de selecție și prioritizare.

Publicarea acestei liste reprezintă un instrument de monitorizare a eficienței cheltuielilor de capital și a impactului acestora în economie.

În prezent, portofoliul monitorizat cuprinde 195 de proiecte, cu o...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe