Connect with us

ACTUALITATE

Papa Francisc, în mesajul de Anul Nou: ”Violenţele asupra femeilor îl insultă pe Dumnezeu”

Publicat

papa

Papa Francisc s-a folosit sâmbătă de mesajul său de Anul Nou pentru a trage un semnal de alarmă şi pentru a cere stoparea violenţelor comise asupra femeilor, considerând că astfel de fapte "îl insultă pe Dumnezeu", informează Reuters.

Suveranul pontif, în vârstă de 85 de ani, a oficiat liturghia de Anul Nou în Bazilica Sfântul Petru în ziua în care Biserica Catolică marchează atât solemnitatea Fecioarei Maria Născătoare de Dumnezeu, cât şi Ziua Mondială a Păcii, o sărbătoare pe care Vaticanul a instituit-o în anul 1967.

Papa Francisc a părut într-o formă fizică destul de bună sâmbătă, după inexplicabilul incident din seara de Revelion, când a participat la slujba de seară, dar a renunţat în ultimul moment să o mai oficieze, aşa cum fusese anunţat.

La începutul liturghiei de sâmbătă, liderul de la Vatican a străbătut întreaga lungime a culoarului central al Bazilicii Sfântul Petru, spre deosebire de seara de vineri, când a pătruns în biserică printr-o intrare laterală din proximitatea altarului şi a privit slujba dintr-o zonă laterală.

Papa Francisc suferă de sciatică, o afecţiune care îi provoacă dureri la nivelul membrelor inferioare, iar unele recidive ale bolii îl împiedică să rămână pentru mult timp în picioare.

”Femeile sunt cele care ţin împreună firele vieţii”

Suveranul pontif şi-a construit predica de Anul Nou în jurul temelor asociate femeilor şi maternităţii - spunând că femeile sunt cele care "ţin împreună firele vieţii" - şi a făcut din această cuvântare unul dintre cele mai puternice apeluri ale sale prin care a cerut stoparea violenţelor comise asupra lor.

"Întrucât mamele sunt cele care dăruiesc viaţă şi femeile păstrează lumea funcţională, ar trebui să depunem cu toţii eforturi mai mari pentru a promova mamele şi pentru a le proteja pe femei", a declarat papa Francisc.

"Cât de multă violenţă este îndreptată împotriva femeilor! Ajunge! A răni o femeie înseamnă a-l insulta pe Dumnezeu, care de la o femeie a preluat umanitatea noastră - nu de la un arhanghel, nu în mod direct, ci de la o femeie", a adăugat suveranul pontif, referindu-se la Fecioara Maria.

În timpul unei emisiunii de luna trecută a televiziunii italiene, papa Francisc i-a spus unei femei care a fost bătută de fostul ei soţ că bărbaţii care comit acte de violenţă asupra femeilor se angajează în fapte care sunt "aproape satanice".

De la izbucnirea pandemiei de COVID-19 în urmă cu aproape doi ani, papa Francisc a vorbit de mai multe ori în public împotriva violenţei domestice, un flagel care s-a intensificat în mai multe ţări după ce perioadele de lockdown au făcut ca unele dintre femei să rămână captive alături de agresorii lor.

Participare redusă la liturghia de Anul Nou, din cauza pandemiei

Participarea credincioşilor la liturghia de Anul Nou a fost mai redusă în comparaţie cu anii trecuţi din cauza pandemiei de COVID-19.

Italia, ţara în centrul căreia se află Vaticanul, a raportat vineri un număr record de 144.243 de infectări confirmate în 24 de ore şi a impus recent noi restricţii, precum obligativitatea de a purta măşti sanitare în aer liber.

În mesajul său publicat în decembrie pentru a anticipa Ziua Mondială a Păcii, papa Francisc a îndemnat ţările lumii să redirecţioneze banii alocaţi înarmării şi să îi investească în educaţie, deplângând totodată creşterea costurilor militare în defavoarea cheltuielilor destinate serviciilor sociale.

Mesajul anual de pace al papei Francisc este trimis şefilor de state şi de organizaţii internaţionale, iar suveranul pontif oferă o copie a mesajului, semnată de el, liderilor lumii care urmează să efectueze vizite oficiale la Vatican pe parcursul anului în curs. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Avertisment Bitdefender pentru utilizatorii Android: Un nou virus poate fura date bancare

Publicat

avertisment bitdefender pentru utilizatorii android: un nou virus poate fura

Publicitate

Dispozitivele sunt în pericol din cauza unui nou virus care fură date bancare. Cercetătorii au avertizat asupra unor noi atacuri cibernetice care utilizează platforma Hugging Face ca depozit pentru a distribui mii de variații de încărcături malițioase cu troieni de acces la distanță (RAT) pentru Android, prin care se fură datele de autentificare pentru servicii financiare, relaează alba24.ro.

Hugging Face este o platformă de găzduire online...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (426)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (412)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI 

Actorul Ion Caramitru despre Eminescu: 1. „Eminescu rămâne la originea frumoasei limbi româneşti pe care o vorbim astăzi”; 2. „…Eminescu, făcând studii de limbă germană, îndreptându-se spre cultura şi filozofia germană, a dus limba română, ca structură şi limpezime, pe culmi nemaiatinse până la el”; 3. „De când sunt împătimit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Iarna lovește în buzunare: Facturile la gaze sunt cu până la 30% mai mari în ianuarie 2026 față de 2025

Publicat

sprijinul pentru energie continuă și în 2026: reducerea se aplică

Publicitate

Facturile la gaze ale românilor au crescut semnificativ în ianuarie 2026, ajungând cu până la 30% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut. Analiza aparține Asociația Energia Inteligentă, iar concluziile sunt prezentate de președintele organizației, Dumitru Chisăliță.

Potrivit datelor centralizate, consumul de gaze al populației a fost cu aproximativ 18% mai mare în ianuarie 2026 comparativ cu ianuarie 2025, pe fondul gerului persistent....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Dosarul celui mai temut interlop român din Europa, botoșăneanul Ioan Clămparu, „plimbat” între instanțele din Alba și Cluj

Publicat

dosarul celui mai temut interlop român din europa, botoșăneanul ioan

Publicitate

Procesul dintre botoșăneanul Ion Clămparu, considerat cel mai temut interlop român din Europa, și un medic a ajuns într-un veritabil joc de „alba-neagra” judiciară între instanțele din Alba și Cluj. Cele două tribunale și-au declinat succesiv competența, pasând dosarul de la unul la altul, situație care a dus la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, chemată acum să stabilească instanța competentă, relatează alba24.ro.

Dosarul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe