Connect with us

EVENIMENT

Papa în România. Restricţii MAJORE de trafic în Bucureşti

Publicat

politist

Restricţii majore de acces şi circulaţie au fost stabilite de instituţiile abilitate pentru vineri, în mai multe zone din Bucureşti, în special la Palatul Patriarhiei, la Noua Catedrală Ortodoxă a Neamului şi la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif”, având în vedere vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc.

Potrivit PMB, având în vedere afluxul foarte mare de pelerini şi turişti care vor veni în Capitală, autorităţile estimând un număr de aproximativ 50.000 de persoane pe durata vizitei, pe teritoriul Bucureştiului funcţionează planul integrat de securitate pentru vizitele oficiale ale şefilor de stat.

În aceste condiţii, Comisia de Avizare a Adunărilor Publice a aprobat o serie de restricţii de trafic.

*** Preşedintele Klaus Iohannis îl va întâmpina, împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis, pe Papa Francisc, vineri, la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”. Ulterior, Suveranul Pontif se va deplasa cu un papamobil către Palatul Cotroceni, unde va fi primit în cadrul unei ceremonii oficiale pe Platoul Marinescu şi se va trece în revistă garda de onoare. După acest moment, preşedintele Iohannis şi Papa Francisc vor avea convorbiri tete-a-tete, urmate de întâlnirea cu autorităţile, societatea civilă şi corpul diplomatic. Şeful statului va susţine o alocuţiune, iar Suveranul Pontif un discurs.

Pentru acest moment, între orele 11,30 – 13,30, traficul auto va fi restricţionat pe bd. Marinescu, între Şos. Cotroceni şi Piaţa Eroilor.

De asemenea, au fost interzise oprirea şi staţionarea autovehiculelor pe bd. Marinescu, Şos. Geniului parcarea adiacentă Palatului Cotroceni şi Platoul Academiei Militare (Piaţa Eroilor).

*** În zona Nunţiaturii Apostolice au fost impuse următoarele restricţii:
– până pe 2 iunie, sunt aplicate restricţii de trafic auto pe str. Pictor Stahi, Piaţa Papa Ioan Paul al II-lea şi se interzic opririle şi staţionarea vehiculelor pe bd. Schitu Măgureanu între Constantin Stahi şi str. Ştirbei Vodă
– până vineri, ora 21,00, pe bd. Schitu Măgureanu între Splaiul Independenţei şi str. Ştirbei Vodă, precum şi pe str. Ştirbei Vodă între str. Popa Tatu şi str. Luterană se interzic oprirea şi staţionarea autovehiculelor
– până pe data de 2 iunie, ora 12,00, sunt interzise oprirea şi staţionarea vehiculelor pe Intrarea Aurora.

*** Vineri, Papa Francisc va avea o întâlnire cu Patriarhul BOR, Daniel, la Palatul Patriarhiei, apoi înaltul ierarh se va întâlni cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române.

În acest context, au fost interzise opririle şi staţionările vehiculelor pe Aleea Colina Bucuriei, str. Bibescu Vodă, Splaiul Unirii – zona Horoscop, bd. Unirii şi Piaţa Unirii.

Sunt restricţionate opririle şi staţionările pe bd. Unirii, între bd. Regina Maria şi Piaţa Constituţiei, ambele sensuri; în Piaţa Constituţiei inclusiv cele două bretele; bd. Libertăţii între bd. Naţiunile Unite şi rondul George Coşbuc; bd. Naţiunile Unite între bd. Libertăţii şi str. Izvor; Calea 13 Septembrie, între bd. Libertăţii şi str. Tudor Vladimirescu/ Panduri; Piaţa Arsenalului; str. Izvor; str. Haşdeu; cele două bretele de acces către sediul Academiei Române de pe Calea 13 Septembrie; str. Dr. Staicovici şi Dr. Vitzu pe o porţiune de 50 de metri de la intersecţiile cu str. Izvor.

*** Suveranul Pontif va merge şi la Catedrala Naţională, unde se vor prezenta alocuţiuni şi se vor interpreta cântări pascale, după ce se va spune rugăciunea „Tatăl Nostru”.

Pentru acest moment, până vineri, ora 21,00, se interzic oprirea şi staţionarea autovehiculelor în Piaţa Arsenalului, str. Izvor, bd. Naţiunile Unite.

*** Papa Francisc va participa la Sfânta Liturghie la Catedrala Catolică „Sfântul Iosif”, unde va rosti predica.

Aici, au fost interzise opririle şi staţionările în scuarul situat la intersecţia str. Berthelot cu str. Luterană.

Totodată, până vineri, la ora 22,00, sunt interzise opririle şi staţionările vehiculelor pe str. Banului între Budişteanu şi Calea Victoriei; şi traficul rutier pe str. Banului este restricţionat până vineri seara, la ora 22,00.

Tot pentru acest moment al programului vizitei Suveranului, sunt interzise opririle şi staţionările pe str. Luterană, între str. Berthelot şi str. Ştirbei Vodă, str. Berthelot între Spiru Haret şi Calea Victoriei, str. General Budişteanu între str. Berthelot şi str. Calea Griviţei, str. Teodor Aman, str. Spiru Haret, intrarea Sfântul Sava.

Totodată, au fost eliberate parcarea situată pe str. George Enescu cu Calea Victoriei doar în zona locurilor publice de parcare, precum şi cea situată în dreptul Palatului Ştirbei Vodă în zona intersecţiei cu Calea Griviţei.

Sunt interzise oprirea şi staţionarea vehiculelor în parcarea Sălii Palatului, precum şi pe breteaua Kretzulescu şi pe breteaua Ştirbei (Auditorium), pe str. Ion Câmpineanu între str. Luterană şi str. Walter Mărăcineanu.

*** În zona Pieţei George Enescu, încă de joi dimineaţa, au fost eliberate următoarele parcări:
– parcările de pe str. Benjamin Franklin între Calea Victoriei şi str. Nicolae Golescu;
– breteaua care face legătura între str. Benjamin Franklin şi str. Episcopiei, pe str. Constantin Esarcu;
– parcarea din zona Episcopiei cu str. Georges Clemenceau, precum şi pe str. Episcopiei până pe Calea Victoriei, str. Walter Mărăcineanu (Aleea Biserica Kretzulescu) de la Calea Victoriei până pe str. Ion Câmpineanu, str. Ştirbei Vodă breteaua adiacentă de la intersecţia Luterană până pe Calea Victoriei;
– parcarea aferentă Sălii Palatului, str. Dem I. Dobrescu între str. Boteanu şi Calea Victoriei
– parcarea de pe str. Academiei între str. Ion Câmpineanu şi st. Dem I. Dobrescu adiacent Monumentului Renaşterii.

*** Totodată, au fost interzise opririle şi staţionările vehiculelor în următoarele zone: zona Fântâna Mioriţa, alveolele Kiseleff din zona Monumentului Infanteristului, Piaţa Victoriei parcarea TNT, Calea Victoriei între Piaţa Victoriei şi bd. Regina Elisabeta, bd. Regina Elisabeta (inclusiv alveolele destinate parcărilor), Piaţa Mihail Kogălniceanu, bd. Eroilor, bd. Eroii Sanitari, bd. Marinescu între Şos. Cotroceni şi Piaţa Eroilor, bd. Ştirbei Vodă între Calea Plevnei şi str. Berzei (banda I către str. Luterană), str. Constantin Stahi (până duminică, ora 10,00), Piaţa Papa Ioan Paul al II-lea, bd. Schitu Măgureanu (stânga/ dreapta), Splaiul Independenţei şi între Pod Izvor şi Pod Şerban Vodă, str. Vasile Pârvan, str. Berzei între Calea Plevnei şi str. Ştirbei Vodă, str. Ştirbei Vodă între str. Berzei şi Calea Victoriei.

XXX

Papa Francisc începe vineri o vizită apostolică de trei zile în România. Aceasta are loc la distanţă de 20 de ani de la ultima vizită a unui Suveran Pontif în ţara noastră – Papa Ioan Paul al II-lea.

Sâmbătă, Papa Francisc va merge la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc, va vizita Catedrala „Sfânta Maria Regină” din Iaşi şi va participa la o întâlnire cu tineri şi familii la Palatul Culturii din Iaşi, unde va susţine un discurs, iar duminică Suveranul Pontif va participa la Divina Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi martiri greco-catolici la Câmpia Libertăţii din Blaj şi va avea o întâlnire cu comunitatea romă din localitate.

Duminică, vizita în România a Papei Francisc se va încheia cu ceremonia plecării oficiale de pe Aeroportul Internaţional Sibiu, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a soţiei acestuia. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Cod Galben de ceață densă în Alba și alte județe din țară. Vizibilitatea e redusă sub 50 de metri. Recomandări pentru șoferi

Publicat

cod galben de ceață în județul alba: vizibilitatea scade sub

Meteorologii au emis vineri dimineața avertizări Cod Galben de ceață densă în Alba și mai multe județe din țară.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), până la ora 10:00 este vizată zona joasă a județului Alba, respectiv zona localităților Alba Iulia, Aiud, Cugir, Sebeș, Blaj, Ocna Mureș, Teiuș, Ighiu, Săsciori, Unirea, Jidvei, Vințu de Jos, Galda de Jos, Șona, Mihalț, Pianu, Valea Lungă, Lopadea Nouă, Cetatea de Baltă, Daia Română, Stremț,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Troleibuzele de pe noua linie 12, pe traseu din 15 noiembrie. Legătură direactă între Mărăști, Între Lacuri și Bulevardul Muncii

Publicat

lina 12 ctp.jpg






Începând de sămbătă, 15 noiembrie, va fi introdusă noua Linie 12 în rețeaua de transport public a orașului, anunță Primăria și Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca.

Troleibuzele de pe această linie vor asigura conectarea directă între cartierul Mărăști, de la Podul IRA, cartierul Între Lacuri, prin strada Aurel Vlaicu, strada Fabricii și Bulevardul Muncii, oferind locuitorilor o alternativă…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Salariile la vedere: Ce prevede Directiva Europeană care va obliga angajatorii să facă publice grilele de salarizare

Publicat

”costuri ascunse” la cardul de credit: ce câștigi și ce

Salariile la vedere: Directiva europeană privind transparența salarială, adoptată oficial în 2023, marchează una dintre cele mai importante schimbări din ultimul deceniu în modul în care angajatorii din Uniunea Europeană vor fi obligați să gestioneze informațiile despre salarii.

România, la fel ca toate celelalte state membre, trebuie să transpună această directivă în legislația națională până cel târziu la 7 iunie 2026, iar efectele ei vor fi resimțite deopotrivă de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Cod galben de ceață densă în județul Cluj. Vizibilitate redusă sub 50 de metri în unele zone

Publicat

ceata e1668006009365.jpg






Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis în această dimineață o atenționare nowcasting de ceață densă pentru mai multe localități din județul Cluj.

Avertizarea este valabilă în intervalul 9:00 – 11:00 și vizează atât municipiile Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii și Gherla, cât și numeroase comune și localități din apropiere.

Conform meteorologilor, ceața determină vizibilitate…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe