EVENIMENT
Părinți din Mehedinți, acuzați că și-au bătut fiica în vârstă de 5 ani, arestați de polițiști
Doi părinți au fost arestați, joi, 27 octombrie 2022, după ce timp de mai multe luni cei doi și-ar fi agresat fizic fiica în vârstă de 5 ani. Evenimentul s-a produs în orașul Vânju Mare.
Potrivit IPJ Mehedinți, în luna martie 2022, Poliția Municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că nepoata sa, o minoră în vârstă de 5 ani a fost agresată de părinți, o femeie de 25 de ani și un bărbat de 33 de ani, ambii din orașul Vânju Mare.
Din cercetări, a reieșit că în perioada august 2021-martie 2022, persoanele în cauză au locuit într-un apartament din orașul Vânju Mare împreună cu minora de 5 ani și alți trei copii, agresând-o fizic în repetate rânduri pe aceasta, fiindu-i pusă în primejdie dezvoltare fizică, intelectuală și morală.
La data de 26 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub conducerea procurorului stagiar din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, au identificat locația celor doi părinți, care se sustrăgeau urmăririi penale, aceștia deplasându-se în orașul Recaș, județul Timiș, fiind puse în executare două mandate de aducere.
Ulterior, femeia de 25 de ani și bărbatul de 33 de ani, au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți în vederea audierii, față de aceștia luându-se măsura reținerii pentru 24 de ore.
Conform sursei citate, la data de 27 octombrie 2022 persoanele în cauză au fost prezentate Judecătoriei Vânju Mare cu propunere de arestare preventivă, față de aceștia luându-se măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
În cauză, se continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului și violență în familie.
EVENIMENT
Investiție de 10 milioane euro la Iclod. O firmă ridică o fabrică de ultimă generație și aduce până la 150 de locuri de muncă
Compania Norstal Steel Structures investește 10 milioane de euro într-un proiect important pentru dezvolatarea economică a comunei Iclod.
Proiectul vizează construirea unei fabrici moderne de structuri metalice, orientată către piața scandinavă și proiectată la cele mai înalte standarde europene de calitate.
Noua unitate industrială este gândită încă din faza de proiect pentru a respecta integral standardele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
România a primit 16,7 miliarde de euro prin programul SAFE. Pe ce vor fi cheltuiți banii pentru reînarmare
România a primit 16,7 miliarde de euro prin programul SAFE. Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene, la care miniștrii europeni ai apărării au dat votul final asupra programelor de reînarmare pentru opt state membre.
România a primit a doua cea mai mare finanțare din Uniunea Europeană, în cadrul Programului SAFE, în valoare de 16,7 miliarde de euro.
Fondurile vor ridica valoarea bugetului României...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Câte puncte gastronomice locale sunt în județul Alba și în ce zone sunt cele mai multe. Oferta culinară crește de la an la an
Numărul punctelor gastronomice locale din județul Alba este în creștere de la un an la altul, transmit reprezentanții DSVSA Alba.
În prezent, sunt înregistrate 34 de astfel de unități, după ce, anul trecut, au fost înființate șase puncte gastronomice locale, dublu față de anul 2024, când au fost înregistrate trei unități.
Primele puncte gastronomice locale din județul Alba au fost înregistrate în anul 2019.
Majoritatea acestora sunt situate în zona Munților Apuseni,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. A plecat birjarul copilăriei noastre. Parcul Central din Cluj-Napoca a rămas fără domnul Mircea
Parcul Central din Cluj-Napoca este mai tăcut. Tropotul blând al calului Rocky și clinchetul discret al clopoțeilor de la trăsură nu se mai aud pe aleile umbrite. Domnul Mircea Chioreanu, birjarul care a devenit un simbol al copilăriei pentru mii de clujeni, s-a stins din viață marți, 10 februarie, după o luptă îndelungată cu o boală necruțătoare.
Anunțul a fost făcut de către fiica birjarului.
„Să...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
