Connect with us

EVENIMENT

Parlamentul European îşi reafirmă angajamentul faţă de aderarea Republicii Moldova la UE

Publicat

ue nu a reușit să ajungă la un acord privind
Arhivă foto

Eurodeputații au adoptat miercuri o rezoluție susținând că aderarea Republicii Moldova la UE ar fi o investiție geostrategică importantă pentru o Europă unită și puternică.

Eurodeputaţii îşi reafirmă sprijinul pentru viitoarea aderare la UE a Republicii Moldova, ca urmare a solicitării ţării în 2022, recunoscând în acelaşi timp progresele guvernului în ceea ce priveşte reformele şi nivelul de aliniere la acquis-ul UE.

Aceştia solicită ca negocierile de aderare să înceapă până la sfârşitul anului 2023, dacă Republica Moldova îndeplineşte cele nouă etape identificate de Comisia Europeană necesare pentru deschiderea negocierilor.

Între timp, Parlamentul solicită guvernului Republicii Moldova să continue cu fermitate agenda sa de reformă privind democraţia şi statul de drept, să avanseze în direcţia punerii în aplicare depline a Acordului de asociere cu UE şi a zonei de liber schimb aprofundate şi cuprinzătoare, să combată criminalitatea organizată şi gravă la nivel internaţional şi transnaţional şi să continue eforturile de creştere a securităţii energetice a ţării.

Parlamentul European îşi reafirmă angajamentul faţă de aderarea Republicii Moldova la UE. Eurodeputaţii solicită Uniunii Europene să-i sancţioneze pe oligarhii moldoveni fugari Ilan Şor şi Vladimir Plahotniuc

Cu privire la încercările de destabilizare a Republicii Moldova, rezoluţia solicită UE şi statelor sale membre să îi sancţioneze imediat pe cei implicaţi.

Eurodeputaţii solicită Uniunii Europene să-i sancţioneze pe oligarhii moldoveni fugari Ilan Şor şi Vladimir Plahotniuc şi, după caz, afacerile şi organizaţiile lor politice, precum şi extrădarea celor doi în Republica Moldova pentru a fi judecaţi.

Parlamentul doreşte, de asemenea, ca UE să extindă domeniul de aplicare al regimului său de sancţiuni pentru a include acte de corupţie pasibile de pedeapsă care subminează securitatea, stabilitatea, instituţiile constituţionale şi democratice ale unei ţări.

De asemenea, rezoluţia condamnă şantajul energetic continuu al Rusiei din Republica Moldova şi îşi exprimă sprijinul pentru eforturile Chişinăului de a-şi spori securitatea energetică prin diversificarea surselor de aprovizionare, reducerea consumului şi achiziţionarea de energie pe piaţa europeană, precum şi dezvoltarea infrastructurii de interconectivitate.

De asemenea, deputaţii europeni solicită UE să sprijine în continuare Republica Moldova în vederea obţinerii independenţei energetice.

Rezoluţia a fost adoptată cu 555 de voturi pentru, 49 împotrivă şi 26 abţineri.

Sursa: MediaFax

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO. Imagini revoltătoare la Pediatrie 3 Cluj. Părinți reclamă mizerie și saloane murdare: „Mi se lipeau papucii de podea”

Publicat

collage 4.jpg






Imagini apărute pe rețelele sociale arată condiții necorespunzătoare de curățenie în saloanele Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, secția Pediatrie 3 din Cluj-Napoca. Postarea aparține unei utilizatoare care a filmat mai multe zone din salon, semnalând mizerie, praf și lipsa igienizării.

În imaginile publicate se observă un dispenser de prosoape de hârtie plin de mizerie. Într-un alt cadru,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Patinoarul din Aiud își prelungește programul până pe 25 ianuarie. Orarul de funcționare

Publicat

patinoarul din aiud își prelungește programul până pe 25 ianuarie.

Temperaturile scăzute din această perioadă, precum și interesul crescut al copiilor și tinerilor pentru activitățile de iarnă i-au determinat pe reprezentanții Primăriei Aiud să prelungească programul de funcționare al patinoarului până la data de 25 ianuarie.

Potrivit reprezentanților instituției, patinoarul va funcționa după următorul program:

  • Luni - Vineri: 15:00 - 20:00
  • Sâmbătă - Duminică: 12:00 - 20:00

„Vă așteptăm să vă bucurați de iarnă și de mișcare în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Caz tulburător la Timișoara: Un pensionar a murit de frig după ce oprit căldura în casă ca să facă economii

Publicat

ministrul energiei: suntem pregătiți pentru creșterea consumului de gaze în

Un caz cutremurător s-a petrecut la Timișoara. O familie soț și soție, bărbatul  în vârstă de 65 de ani, iar femeia cu zece ani mai tânără, locuiau într-o locuință socială de pe strada Odobescu din oraș. 

Potrivit ziarului local opiniatimișoarei.ro, cei doi erau bolnavi, femeia fiind chiar imobilizată la pat. Din câte se pare aceștia au oprit căldura în apartament chiar dacă temperaturile au coborât în ultimele zile chiar iși la -15 grade în Timișoara. 

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Sute de camioane fac zilnic coadă să încarce sare de la Salina Ocna Dej. Câte tone pleacă în 24 de ore pentru deszăpezire

Publicat

salina dej1.jpg






Între 200 și 250 de camioane fac coadă zilnic la Salina Ocna Dej pentru a încărca sare, necesară pentru procesul de deszăpezire.

Situația este impusă de condițiile meteo, iar directorul salinei spune că societatea e pregătită să facă față cererii dacă va mai fi nevoie.

Cozi de sute de camioane la Salina Ocna Dej

Marți, 13 ianuarie, peste 200 de camioane așteptau să încarce sare pentru deszăpezire.

Citește mai departe