ACTUALITATE
Parlamentul European sprijină încetarea comercializării vehiculelor noi cu motoare termice în UE
Parlamentul European a aprobat miercuri un proiect legislativ ce interzice din anul 2035 comercializarea vehiculelor noi care emit CO2, ceea ce ar putea însemna sfârşitul vânzării pe piaţa UE a maşinilor noi cu motoare cu combustie internă, relatează agenţia DPA.
În urma adoptării acestui document de poziţie, Parlamentul European va începe negocierile cu statele membre (Consiliul UE), astfel că versiunea definitivă a textului legislativ ar putea suferi modificări.
Documentul face parte din pachetul legislativ european menit să combată schimbările climatice, denumit ''Fit for 55'' şi al cărui obiectiv este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în anul 2030, faţă de nivelul anului 1990, şi atingerea neutralităţii climatice până în anul 2050. Agerpres
ACTUALITATE
Ziua Națională a Lecturii 2026, celebrată la Memorialul Ipotești într-un nou format dedicat literaturii române
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
ITM Botoșani: Controale ample în service-uri auto. Amenzi de peste 219.000 lei pentru muncă nedeclarată și alte nereguli
Citește mai mult pe Botosani24.ro
