Connect with us

EVENIMENT

Participanţii la loto sau la alte jocuri de noroc pot juca sau efectua plăţi online

Published

on

loto-6-49

Executivul a aprobat în şedinţa din data de 10 septembrie 2020 o hotărâre de Guvern prin care se modifică normele metodologice privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, astfel încât aceste activităţi să poată fi derulate online, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, remis, vineri, AGERPRES.

Acest lucru se poate realiza prin intermediul terminalelor autonome, operate în mod direct de participanţii la joc sau prin accesarea secţiunii dedicate acestei activităţi disponibilă pe site-urile oficiale ale Companiei Naţionale "Loteria Română", cu condiţia achitării taxei de participare.

Totodată, este posibil ca efectuarea plăţii pentru participarea la jocurile loto să poată fi realizată şi prin instrumente de plată electronice, aşa cum sunt reglementate de legislaţia în vigoare, pentru a permite realizarea acestor activităţi cu respectarea regulilor de distanţare socială.

"Această decizie vine în contextul în care legislaţia aflată în vigoare până în prezent nu avea în vedere situaţii de genul limitării liberei circulaţii şi libertăţii economice ca urmare a unor situaţii de urgenţă, precum apariţia unei pandemii, care face imposibilă desfăşurarea unor activităţi de genul celor reglementate de actele normative indicate, iar organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc se numără printre activităţile afectate de regulile de distanţare socială impuse de autorităţi", arată reprezentanţii ministerului.

Totodată, inovaţiile tehnologice din ultimii ani au avut ca efect o schimbare constantă la nivel internaţional a industriilor, inclusiv a industriei jocurilor de noroc, evidenţiindu-se interesul pentru jocurile de noroc organizate pe cale electronică. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

CFR Cluj scoate trei puncte la Hermannstadt. Victorie la limită în deplasare la Sibiu

Published

on

cfr cluj boc e1771260027685.jpg






CFR Cluj a învins, luni, cu scorul de 1-0 pe Hermannstadt într-un meci din Superligă desfășurat în deplasare la Sibiu. 

Gazdele au ratat un penalty în minutul 45+4 prin Florescu, după care CFR Cluj a deschis scorul în minutul 53 prin Biliboc și a reușit să mențină acest avantaj minim până la final.

În minutul 85, Korenica a ratat și el un penalty astfel că jucătorii oaspeți nu au reușit să se...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Bărbat de 73 de ani, dispărut din Cluj-Napoca, găsit mort sub un pod din Gherla. Ce spun polițiștii

Published

on

doliu.jpg






Poliția Municipiului Gherla a fost sesizată, luni, de către o femeie, prin apel 112, cu privire la faptul ca în zona canalului Morii, sub un pod, ar fi găsit o persoană decedată.

Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă. În contextul verificărilor, s-a stabilit identitatea persoanei, fiind vorba de un bărbat de 73 de ani, care ar fi plecat voluntar în urmă cu o...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

OPINIE. Radu Nicosevici: Cazul Grindeanu: inconsecvență sau strategie?

Published

on

nicosevici.jpg






În politica românească, ipocrizia nu mai este doar o abatere morală. A devenit strategie. Iar unul dintre cei mai vizibili exponenți ai acestei transformări este astăzi Sorin Grindeanu.

Există politicieni oportuniști. Există politicieni versatili. Și există politicieni care reușesc performanța de a poza simultan în reformatori, garanți ai stabilității și critici ai sistemului din care provin. Nu doar că...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Șoferii care rămân fără permis ar putea conduce din nou, doar după decizie definitivă în instanță. Propunere CSM

Published

on

Șoferii care rămân fără permis ar putea conduce din nou,

Șoferii care rămân fără permis și contestă măsura prin acțiune în instanță ar putea avea dreptul de a conduce din nou abia după decizie definitivă a acesteia. Este o propunere a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care ar viza reducerea proceselor civile privind amenzile rutiere sau permisele.

Inițiativa face parte dintr-un set de măsuri propuse de CSM și aduse în atenția Ministerului Justiției.

Propunerea ar urma să conducă la degrevarea instanțelor de miile de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading