Connect with us

ACTUALITATE

PASTORALA de Paști a episcopului Claudiu: Creștinii trebuie să celebreze Învierea Mântuitorului cu o solemnitate neștirbită

Publicat

episcop claudiu.jpg

Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, PS Claudiu. își va transmite personal mesajul pastoral în cadrul Sfintei Liturghii Arhierești din Duminica Învierii Domnului care va fi celebrată în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca.

În aceeași zi, la Sfintele Liturghii pe care le vor celebra în biserici și capele, preoții Eparhiei de Cluj-Gherla vor prezenta credincioșilor Scrisoarea pastorală a Păstorului Eparhiei de Cluj-Gherla.

Iubiți credincioși,

Sfânta Înviere a Domnului nostru Isus Cristos, evenimentul central al credinței noastre, ne luminează viețile și în acest an de grație 2022. Am spus „an de grație” și probabil mulți oameni, chiar și credincioși, s-ar putea întreba cum putem să numim în felul acesta un an care a început sub semnul pandemiei, un an în care a izbucnit teribilul război din Ucraina, cu atrocități ce ne șochează în fiecare zi, cu oameni care și-au pierdut casele, familiile, pe cei dragi și cam tot ce aveau. Cu un tsunami de suferință și de nedreptate, apărut din adâncul oceanului de răutate al conștiințelor orbite, care ne bate astăzi la poartă, cum poate fi acesta un an „de grație”?

Noi, creștinii, trebuie să continuăm să numim anul acesta astfel și să celebrăm Învierea Mântuitorului cu o solemnitate neștirbită și tot timpul nouă, fiindcă altfel am pierde esența însăși a credinței noastre. Biserica ne propune în mod continuu această Sărbătoare tocmai pentru a ne reaminti cine suntem, cine este Isus Cristos pentru noi și care este noutatea Învierii. Dincolo de frumusețea celebrărilor din această perioadă liturgică și dincolo de bogăția mesei pascale, să căutăm sensul profund al Luminii neapuse a...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din Vlăsinești. Pompierii au intervenit rapid și nu au fost victime

Publicat

mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din vlăsinești. pompierii

Publicitate

Un autoturism parcat pe o stradă din localitatea Vlăsinești a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, incidentul fiind observat de o vecină care a văzut fum ieșind de sub capotă și a apelat imediat numărul unic de urgență 112.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vlăsinești.

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu puternic la o casă de pe strada Ion Creangă din Botoșani. Proprietarul transportat la spital după un atac de panică

Publicat

incendiu puternic la o casă de pe strada ion creangă

Publicitate

Pompierii botoșăneni au intervenit de urgență, în cursul zilei de astăzi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Ion Creangă din municipiul Botoșani. Alarma a fost dată de un trecător care a observat flăcările și a solicitat imediat ajutorul autorităților.

La fața locului au ajuns rapid echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Teodor Stratilat

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul teodor stratilat

Publicitate

Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat s-a născut în Evhaita (Asia Mică) și trăia în Iracleea lângă Marea Neagră în timpul împăratului roman Liciniu (307-324). Sfântul Teodor Stratilat a fost general în armata romană fiind foarte iubit și apreciat de concetățenii săi pentru frumusețea sa sufletească și fizică. Datorită acestui lucru, oamenii doreau să fie lângă el și căutau prietenia Sfântului.

El a fost un foarte bun orator care, prin...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Apa oprită 48 de ore în Ștefănești, Săveni și alte 20 de localități din Botoșani după o avarie majoră la conducta de alimentare

Publicat

avarie la rețeaua de apă din dorohoi: furnizarea oprită pe

Publicitate

Locuitorii din estul județului Botoșani rămân fără apă potabilă timp de aproximativ două zile, după apariția unei avarii la o conductă principală de transport a apei brute către Stația de tratare Ștefănești.

Reprezentanții S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani au anunțat că întreruperea furnizării apei a început astăzi, 8 februarie 2026, iar durata estimată a intervenției este de 48 de ore, perioadă necesară pentru remedierea defecțiunii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe