Connect with us

ACTUALITATE

Patriarhul Daniel, în Pastorala de Paşti: ”Să-i ajutăm pe refugiaţi. Să devenim pentru ei mâinile iubirii milostive a lui Hristos”

Publicat

patriarh

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, afirmă în Pastorala de Sfintele Paşti că este necesară „înmulţirea rugăciunii” pentru încetarea războiului din Ucraina.

„În contextul actual, marcat de violenţă şi multă suferinţă în Ucraina, este necesară în continuare înmulţirea rugăciunii pentru încetarea războiului şi pentru întărirea spirituală a celor ce suferă din cauza acestuia. Să ajutăm în continuare pe refugiaţii ucraineni, să devenim pentru ei ‘mâinile iubirii milostive a lui Hristos’, Cel Care îi ocroteşte şi le dăruieşte putere, răbdare şi nădejde pentru revenirea în patria lor”, spune Patriarhul.

Întâistătătorul BOR îndeamnă la pocăinţă şi iertare, la fapte bune şi viaţă sfântă, la ajutorarea bolnavilor, bătrânilor, orfanilor, săracilor şi a celor îndoliaţi şi întristaţi.

„Sărbătoarea Sfintelor Paşti ca sărbătoare a Învierii lui Hristos şi ca pregustare a bucuriei veşnice din Împărăţia Preasfintei Treimi ne îndeamnă la pocăinţă şi iertare, la fapte bune şi viaţă sfântă. Să cerem Domnului Hristos Cel înviat din morţi să ne dăruiască iubire sfântă din iubirea Sa smerită şi milostivă, har şi ajutor, pentru a trăi şi a lucra potrivit Evangheliei Sale, în iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni.

Astăzi, când în jurul nostru vedem semne ale morţii fizice şi spirituale: lăcomie şi violenţă, suferinţă şi nesiguranţă, sărăcie şi indiferenţă, să ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne întărească în lucrarea noastră de ajutorare a bolnavilor, bătrânilor, orfanilor, săracilor şi a celor îndoliaţi şi întristaţi.

Să arătăm în jurul nostru lumină din lumina Învierii lui Hristos; să privim faţa fiecărui om în lumina Învierii lui Hristos, ca pe o sfântă lumânare de Paşti aprinsă în lume de iubirea lui Hristos pentru oameni; să vedem pe fiecare om ca pe un împreună-călător cu noi spre Împărăţia cerurilor, spre Învierea de obşte la venirea în slavă a Domnului Hristos (cf. Matei, 25, 31-46)”, transmite Patriarhul.

Patriarhul Daniel, în Pastorala de Paşti. 2022 –  Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului

PF Daniel reaminteşte că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2022 drept Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului.

„De ce? Pentru că rugăciunea este temelia vieţii şi creşterii spirituale a omului, este mântuitoare şi sfinţitoare, deoarece ne umple de prezenţa lui Dumnezeu Cel atotmilostiv.

Rugăciunea ne dă putere să înfruntăm greutăţile vieţii şi să pregustăm încă din lumea aceasta pacea şi bucuria Învierii şi a vieţii veşnice. Nimic nu poate înlocui rugăciunea şi nicio activitate nu este mai de preţ decât rugăciunea, fiindcă aceasta ne dă inspiraţie şi putere pentru cuvântul frumos şi folositor şi pentru fapta bună a iubirii milostive”, explică înaltul ierarh ortodox.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, Patriarhul urează tuturor românilor din ţară şi din afara României multă sănătate, pace, bucurie şi speranţă, adresând salutul pascal ”Hristos a Înviat!”.

Citește și URĂRI DE PAŞTE 2022 Mesaje și FELICITĂRI de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

„Invitatul Zilei” la Botosani24.ro: Ioan Butnaru, primarul comunei Hilișeu-Horia, Botoșani

Publicat

butnaru 1000x600.jpg

Publicitate

Invitatul Zilei” la Interviurile Botosani24.ro a fost astăzi Ioan Butnaru, primarul comunei Hilișeu-Horia, Botoșani.
Ioan Butnaru a vorbit despre candidatura sa pentru un nou mandat de primar al acestei comune, dar și despre investițiile care se fac în această zonă din Nordul României prin Programul Național de Reconstrucție și Dezvoltare (PNRR), Programul Național „Anghel Saligny”, proiectele care se desfășoară prin AFM, PIM, POR sau cu bani de la Compania Națională de Dezvoltare. Un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botosani24.ro de editorul șef Tudor Carare.


Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

„Invitatul Zilei” la Botoșani24.ro: Valeriu Iftime, candidatul PNL la funcția de președinte al C.J. Botoșani

Publicat

valeriu iftime 1000x600.jpg

Publicitate

„Invitatul Zilei” la Interviurile Botosani24.ro a fost Valeriu Iftime, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani, candidatul PNL la funcția de președinte al C.J. Botoșani.
Valeriu Iftime a explicat care au fost motivele pentru care a intra în politică, dar și de ce vrea să devină președinte al C.J. Botoșani și ce ar vrea să schimbe în județ dacă ar avea acces la această funcție alături de echipa sa de la PNL Botoșani . Un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botosani24.ro de editorul șef Tudor Carare.

Urmăriți…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botosani: Au dat foc la hectare întregi de stuf și vegetație uscată, dar pericolul planează asupra gospodăriilor. Pompierii avertizează

Publicat

img 20240502 wa0003 1000x600.jpg

Publicitate

Incendierea vegetației uscate sau a resturilor vegetale este interzisă!

Ieri după-amiază, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a trei incendii, în următoarele localități:

✔️ Gulioaia – au ars aproximativ două hectare de stuf și patru tone de furaje. Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dângeni au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la un adăpost de animale, un alt depozit de furaje și o casă. Au fost salvate două bovine.

Publicitate

✔️…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

„Invitatul Zilei” la Botoșani24.ro: Cătălin Silegeanu, candidatul A.U.R. pentru funcția de primar al municipiului Botoșani

Publicat

silegeanu 1000x600.jpg

Publicitate

”Invitatul Zilei” la Interviurile Botoșani24.ro a fost astăzi Cătălin Silegeanu, omul de afaceri care patronează și conduce Hidroplasto SRL Botoșani și care s-a înscris în lupta pentru câștigarea funcției de primar al municipiului Botoșani din partea AUR Botoșani.
Cătălin Silegeanu a vorbit despre intențiile sale de viitor dacă ar prelua această funcție dar și despre contracandidații săi în această bătălie electorală. Un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botoșani24.ro de editorul șef Tudor Carare.

Urmăriți Botosani24.ro și…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe