Connect with us

EVENIMENT

Patru bărbați, arestați preventiv de polițiștii din Constanța. Sunt cercetați pentru furt calificat

Publicat

Arhivă foto

Șase bărbați au fost reținuți, iar ulterior, patru dintre ei au fost arestați preventiv de polițiștii din Constanța. Aceștia sunt acuzați că au furat mai multe animale, cereale, precum și materiale de construcții.

Potrivit IPJ Constanța, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au desfășurat acțiuni în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit faptul că persoanele în cauză ar fi sustras, în repetate rânduri, mai multe animale (ovine, bovine, caprine, porcine și cabaline), cereale, precum și materiale de construcții.

La data de 31 octombrie 2022, polițiștii de la transporturi Constanța au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Conacu, comuna Cobadin din județul Constanța, la locuințele celor bănuiți de comiterea faptelor.

În urma descinderilor au fost descoperite mai multe bunuri - materiale de construcții (uși, ferestre, etc.), susceptibile de a fi fost sustrase de la o persoană vătămată.

Patru bărbați, arestați preventiv de polițiștii din Constanța. Bunurile, recuperate în proporție de 30%

Bunurile sustrase au fost recuperate în proporție de 30%.

La finalizarea cercetărilor, 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 42 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Ulterior, instanța de judecată a dispus măsura arestului preventiv pentru 4 dintre aceștia, pentru unul dintre bărbați a fost luată măsura arestului la domiciliu, iar pentru un altul a fost luată măsura controlului judiciar.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, al Unității Teritoriale de Analiză a Informației Constanța, precum și de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Constanța

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Tentativă de suicid în Zorilor. Un tânăr a fost dus la Psihiatrie

Publicat

isu e1770909369694.jpeg






UPDATE. Poliția Cluj: Un tânăr s-a urcat pe aparatul de aer condiționat din exterior

”În data de 12 februarie a.c., în jurul orei 15:35, polițiștii Secției 6 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr de 21 de ani, ar fi ieșit pe geamul unui imobil din municipiu, așezându-se pe aparatul de aer condiționat amplasat pe peretele exterior al clădirii, existând riscul ca...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Eurovision România 2026: Finaliștii Selecției Naționale. Artiștii care vor concura pentru a reprezenta România la Viena

Publicat

eurovision românia 2026: finaliștii selecției naționale. artiștii care vor concura

Televiziunea Română (TVR) a dezvăluit joi seară cei zece artiști care s-au calificat în finala Selecției Naționale Eurovision 2026, competiția prin care va fi ales reprezentantul României la Eurovision Song Contest de la Viena. Anunțul a fost făcut în direct pe TVR 1 și TVR INFO.

Cum s-a desfășurat selecția

68 de concurenți au urcat pe scena studioului TVR între 9 și 11 februarie 2026, pentru a-și interpreta piesele live în fața juriului specializat. După audiții...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Patronul CFR Cluj, Ioan Varga, poate pierde hotelul Granata. Executare silită de 20 de milioane lei, cu 3 licitatori

Publicat

varga e1732091678910.jpg






Un executor judecătoresc scoate, vineri, 13 februarie, la licitație hotelul Granata al patronului CFR Cluj, Ioan Varga, suma de la care se pornește fiind de 19,9 milioane de lei (aprox. 4 milioane de euro). 

Varga poate pierde hotelul în condițiile în care s-au înscris 3 licitatori.

Imobilul este compus din teren intravilan cu o suprafață de 4760 mp, două corpuri de cladire, dintre care unul cu patru etaje și 11...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

UPDATE FOTO: ACCIDENT rutier la Sebeș. Un autoturism s-a răsturnat, în zona unui sens giratoriu

Publicat

update foto: accident rutier la sebeș. un autoturism s a răsturnat,

Un accident rutier s-a produs joi seara, în jurul orei 21:45, la intrarea în municipiul Sebeș dinspre Lancrăm. Un autoturism s-a răsturnat, în zona unui sens giratoriu. 

Update, ora 22:35 - Potrivit IPJ Alba, în evenimentul rutier a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Vorța, județul Hunedoara.

Acesta nu a putut fi testat la fața locului, fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Update,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe