EVENIMENT
Patru bulgari, prinși când încercau să intre în România cu teste PCR false
Patru cetăţeni bulgari, cu vârste cuprinse între 38 şi 41 de ani, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată după ce au încercat să intre în România, prin PTF Giurgiu, cu teste PCR false.
"În cursul zilei de ieri, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier s-au prezentat pe sensul de intrare în ţară patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 38 şi 41 de ani, toţi de cetăţenie bulgară, care au prezentat pentru control teste PCR cu rezultate negative pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Străinii intenţionau să călătorească în România. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea testelor prezentate, la solicitarea reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Giurgiu, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând că documentele prezentate de aceştia nu au fost eliberate de clinicile menţionate", se arată într-un comunicat de presă emis marţi de ITPF Giurgiu.
Poliţiştii de frontieră giurgiuveni nu au permis intrarea în ţară pentru cei patru cetăţeni bulgari, întrucât nu îndeplineau condiţiile legale de călătorie.
În cauză, faţă de aceştia, autorităţile efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. AGERPRES
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Primăria Cluj-Napoca se află în termenul de preaviz în vederea denunțării unilaterale a contractului centurii metropolitane
Primăria Cluj-Napoca a făcut noi precizări legate de problema centurii metropolitane, precizând că în 24 februarie expiră termenul de 10 zile lucrătoare acordat asocierii în vederea clarificării situației, după care va urma denunțarea unilaterală a contractului.
”În data de 6 februarie 2026, Primăria Cluj-Napoca a notificat liderul asocierii DIMEX-2000 COMPANY / HYDROSTROY AD / INTEGRAL INŽENJERING A.D....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Guvernului și taxe mai mici
Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.
La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. CJ Cluj vrea digitalizare totală. Toate primăriile din județ vor fi integrate în platforma online „Ghișeul Unic”
Consiliul Județean Cluj a anunțat joi înrolarea tuturor primăriilor din județ în platforma digitală „Ghișeul Unic”, un sistem destinat simplificării procedurilor administrative și uniformizării documentațiilor urbanistice.
Decizia a fost discutată joi, 12 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la sediul instituției, la care au participat specialiști în urbanism din administrațiile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion
Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.
Imaginile au fost transmise redacției Cluj24.ro de un cititor.
Depășire periculoasă pe șosea la Iclod
Incidentul a avut loc pe un drum cu doar două benzi. Din imaginile surprinsă de camera de bord se vede cum camionul intră în depășirea unui...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
