EVENIMENT
PATRU copii răniți în ACCIDENT pe DN 17C, în Bistrița-Năsăud. Un microbuz și două autoturisme s-au lovit
Patru copii au fost răniţi într-un accident rutier produs, luni după-amiază, pe DN 17C, pe raza localităţii Telciu din judeţul Bistriţa-Năsăud, în incident fiind implicate două autoturisme şi un microbuz care au intrat în coliziune.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, Ciprian Păcurar, cele două echipaje medicale deplasate la faţa locului au găsit patru copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 9 ani, cu traumatisme minore şi multiple excoriaţii, şi o femeie de 43 ani, policontuzionată.
Toate cele cinci victime au fost transportate la spital pentru mai multe investigaţii şi tratament de specialitate.
Primarul comunei Telciu, Sever Mureşan, a declarat pentru AGERPRES că accidentul, în care au fost implicate un microbuz şi două autoturisme, s-a produs la intrarea în localitate dinspre Coşbuc, într-o zonă în care traficul se desfăşoară alternativ din cauză că se fac lucrări la reţeaua de alimentare cu apă.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili exact condiţiile în care s-a produs accidentul rutier. AGERPRES
EVENIMENT
Blocaj la CCR, înainte de decizia pe pensiile speciale ale magistraților. Un judecător a intrat în concediu paternal
Blocaj la CCR: Decizia Curții Constituționale privind pensiile magistraților rămâne incertă, după ce unul dintre judecătorii implicați în deliberări a intrat în concediu. Potrivit unor surse din CCR, acest lucru face imposibilă pronunțarea unei hotărâri.
Curtea Constituțională va fi nevoită miercuri, 11 februarie, să amâne din nou decizia pe reforma pensiilor magistraților, din cauză că judecătorul Gheorghe Stan zis Geani a intrat în concediu paternal, au declarat pentru...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
UE înăsprește regulile privind imigrația: Solicitanții pot fi trimiși în țări din care nu provin
Uniunea Europeană înăsprește regulile privind imigrația. Parlamentul European a adoptat marți două proiecte importante privitoare la trimiterea solicitanților de azil în țări din afara UE.
Regulile au fost adoptate grație unei alianțe a dreptei și extremei drepte, fiind criticate de politicienii de stânga.
Parlamentul European a adoptat două texte cheie care vor înăspri regulile privind imigrația, potrivit Le Figaro, citat de Mediafax.
Statele membre ale UE vor putea de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Protest AUR la Turda împotriva taxelor. Alte manifestații în județul Cluj, încă neconfirmate. Lidera AUR Cluj nu știe nimic
Un protest AUR împotriva măsurilor fiscale recente și a deciziilor autorităților este programat să aibă loc la Turda, joi, în data de 12 februarie, de la ora 12:00, în zona stației de autobuz din fața clădirii Materna. Evenimentul face parte dintr-un apel mai larg lansat la nivel național de liderul AUR, George Simion, care îi îndeamnă pe români să iasă în stradă pentru a-și exprima nemulțumirile.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Curtea de Apel Alba Iulia a strămutat procesul ”ANAF-Iohannis”: Instanța a admis, marți, cererea de strămutare formulată de către Statul Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DRGFP) Brașov, în contradictoriu cu familia Iohannis.
Curtea a dispus ca procesul să se judece la Tribunalul Hunedoara și nu la cel din Sibiu.
”Dispune strămutarea la Tribunalul Hunedoara a procesului care face obiectul dosarului nr. 2405/85/2025 înregistrat la Tribunalul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
