EVENIMENT
Patru persoane au fost rănite, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un podeț betonat, în comuna Gohor – Galați

Patru persoane cu vârste cuprinse între 32 şi 40 ani au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un şanţ şi s-a izbit de un podeţ betonat, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.
Potrivit sursei citate, poliţiştii rutieri au fost anunţaţi că pe DJ 241, în comuna Gohor, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane.
Din primele cercetări a rezultat că un bărbat, de 40 de ani, din comuna Brăhăşeşti, a condus autoturismul dinspre comuna Ţepu şi, la un moment dat, a pierdut controlul direcţiei, a intrat în şanţul de pe sensul opus şi s-a oprit într-un podeţ betonat.
În urma impactului, atât conducătorul auto, cât şi alte trei persoane cu vârste cuprinse între 32 şi 40 de ani, aflate în maşină, au suferit leziuni, fiind transportate la spital unde au rămas internate pentru îngrijiri medicale.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. AGERPRES
EVENIMENT
Petrișor Peiu, senator AUR: „Bolojan manipulează cifrele bugetare: deficitul real e ascuns sub facturi neplătite”

Senatorul AUR, Petrișor Peiu, acuză guvernul Bolojan de manipularea cifrelor bugetare, susținând că executivul cosmetizează realitatea economică prin raportări false ale deficitului. Bolojan, susține senatorul, nu doar că induce în eroare contribuabilii români, ci profită și de faptul că Bruxelles-ul tolerează această practică: Comisia Europeană acceptă cifrele „pe cash”, deși ele nu reflectă deficitul…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că vineri, 26 septembrie 2025, în intervalul 08:00 – 16:00, emiterea rovinietelor și a peajelor prin SMS ar putea funcționa cu întreruperi de scurtă durată.
Potrivit instituției, situația este generată de lucrările de upgradare a infrastructurii de comunicații realizate împreună cu operatorii de telefonie mobilă.
Ar putea fi…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Zboruri directe în premieră de la Cluj-Napoca la Copenhaga. Vor fi operate de Norwegian Air Shuttle ASA

Zboruri directe în premieră de la Cluj: Compania aeriană Norwegian Air Shuttle ASA va opera zboruri din Cluj spre Copenhaga, începând din sezonul de vară al anului 2026, au transmis reprezentanții aeroportului.
Începând din 28 iunie 2026, compania aeriană Norwegian va conecta pentru prima dată orașul Cluj-Napoca cu capitala Danemarcei, Copenhaga.
Zborurile vor fi operate cu 2 frecvenţe săptămânale, în zilele de miercuri şi duminică.
Prin noua conexiune directă, pasagerii…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Sâmbătă, 27 septembrie: Ziua Recoltei, la Aiud. Standuri pline cu legume și fructe proaspete, în Piața Agroalimentară din oraș

Cetățenii sunt invitați sâmbătă, 27 septembrie, la Aiud, la Ziua Recoltei, pentru a sărbători munca și dăruirea producătorilor agricoli din Aiud și din împrejurimi.
„De dimineață, vă invităm în Piața Agroalimentară „Dr. Constantin Hagea”, unde veți descoperi standuri pline cu legume și fructe proaspete, bunătăți alese și un decor de toamnă care va aduce bucurie în sufletele tuturor.
Pe scenă, atmosfera va fi completată de talentați artiști de muzică…
Citește mai mult pe Alba24.ro