EVENIMENT
UPDATE FOTO: Cinci persoane rănite, după ce un șofer de 20 de ani a pierdut controlul și s-a răsturnat cu mașina, într-o localitate din Vâlcea
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, joi dimineață, în județul Vâlcea. Autoturismul în care se aflau era condus de un tânăr de 20 de ani, care a pierdut controlul asupra volanului.
UPDATE: Potrivit ISU Vâlcea, membrii echipajelor SMURD din cadrul ISU Vâlcea și SAJ Vâlcea au fost solicitați în această dimineață, la ora 05.57 pentru acordarea primului ajutor calificat în urma producerii unui accident rutier în localitatea Bălcești, pe DJ 643, unde un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului au rezultat cinci victime cu diverse traumatisme. Acestea au primit îngrijiri medicale preliminare după care au fost transportate la UPU Craiova, pentru investigații și îngrijiri suplimentare.
O persoană în vârstă de 54 de ani a fost preluat de SMURD, încă trei persoane în vârstă de 42, 48 și respectiv 22 de ani au fost preluate de SAJ și încă o persoană, după ce a primit îngrijiri medicale preliminare a refuzat transportul la spital.
Potrivit IPJ Vâlcea, accidentul s-a produs în jurul orei 06.00, pe DJ 643.
Din primele informații, un șofer de 20 de ani, care circula cu autoturismul pe DJ 643 în afara localității, din directia Benești -Bălcești, a pierdut controlul asupra volanului.
Autoturismul a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a patru persoane, toți pasageri în autoturism.
Conform sursei citate, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
Poliția efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
EVENIMENT
Clujeanca de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina. Locul ocupat de Sofia Moldovan la slalom uriaș
Clujeanca Sofia Moldovan, eleva de 17 ani a Liceului ”Waldorf”, a participat, duminică, în premieră, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina, la proba de slalom uriaș.
Schioarea a intrat în prima manșă de pe locul 60 din 76 de concurente înscrise, și s-a clasat pe locul 56 cu timpul de 1:12.46.
În cea de-a doua manșă, Sofia a recuperat din timp și s-a clasat la final pe locul 46 cu un timp...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO Modernizarea și dezvoltarea ISU Alba continuă. A fost turnat un covor asfaltic și modernizate și dotate spațiile de lucru
Cu ocazia festivităților prilejuite de sfințirea sediului ISU Alba și a troiței amplasate în curtea unității a mai fost marcat un moment important pentru instituție, respectiv finalizarea unor proiecte de modernizare și îmbunătățire a condițiilor de muncă atât la sediul inspectoratului, cât și la sediul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia.
Proiectele respective au avut ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă, cazare și pregătire a personalului și au constat, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cât costă să fii student în Alba Iulia în 2026: chirii, transport și cheltuieli lunare. Comparație cu un centru universitar mare
Cât costă să fii student în Alba Iulia: Viața de student în Alba Iulia poate fi mai accesibilă decât în marile centre universitare ale României, dar costurile cu chirie, mâncare, transport și utilități încă pot pune presiune pe bugetul celor care își încep studiile aici.
Cu prețuri diferite față de orașele mari, dar și provocări proprii, întrebarea rămâne: cât te costă, de fapt, un an de studiu în Alba Iulia?
În Alba Iulia, oferta de învățământ superior este...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Tânărul de 26 de ani care l-ar fi omorât pe româno-americanul Gheorghe Chindriș, a fost arestat duminică, printr-o decizie a Tribunalului Cluj.
Tânărul voia să fie în arest la domiciliu
„În temeiul art. 226 Cod proc. pen. raportat la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin. 1 şi 3 Cod proc. pen., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în dosar nr. 86/186/P/2026 şi, în consecinţă:...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
