EVENIMENT
Patru români, cercetaţi pentru trafic de migranți și complicitate. Polițiștii de frontieră au depistat două autovehicule cu 14 cetățeni turci
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au depistat în cadrul unei acţiuni pe linia migraţiei ilegale, într-un autovehicul condus de un cetăţean român, 14 turci. Un al doilea autoturism, în care se aflau alţi trei cetăţeni români, avea rol de antemergător.
Toţi cei patru cetăţeni români sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii trafic de migranţi, respectiv complicitate la trafic de migranţi.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, duminocă, 24 august, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 18.30, o patrulă a oprit pentru verificări, pe comunicația Jitin – Ticvaniu Mare din judeţul Caraş Severin, două autovehicule înmatriculate în România, conduse de doi cetăţeni români.
Într-unul dintre cele două mijloace de transport au fost descoperiţi, în calitate de pasageri, paisprezece cetăţeni străini, unsprezece bărbaţi şi trei femei, fără documente de identitate asupra lor. Poliţiştii de frontieră i-au condus pe cetăţenii străini şi pe cei români la sediul instituţiei pentru cercetări.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit că pasagerii sunt cetăţeni din Turcia, cu vârste cuprinse între 19 şi 35 de ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că celălalt autoturism oprit, în care se mai aflau alţi doi cetăţeni români, avea rol de antemergător, iar aceştia intenţionau să îi ajute pe cei paisprezece cetăţeni turci, în încercarea lor de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranti pentru şoferul maşinii în care se aflau migranţii, respectiv complicitate la trafic de migranţi pentru ceilalţi cetăţeni români şi de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei paisprezece cetăţeni turci.
EVENIMENT
Instituțiile de control primesc acces direct la proiectele europene aflate în derulare. Ce date pot urmări anchetatorii
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Dragoș Pîslaru, a anunțat că procurorii și structurile de control vor putea vedea în timp real ce se întâmplă cu proiectele europene în derulare.
Au fost semnate protocoalele de colaborare cu instituțiile de integritate.
”E oficial: am semnat protocoalele de colaborare cu Parchetul European, Direcția Națională Anticorupție și Departamentul pentru Luptă Antifraudă prin care aceste instituții primesc acces direct și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un clujean care a fost dat în urmărire de autorităţile din Cehia, a fost prins de poliţişti, luni, în urma unui control în trafic desfăşurat în municipiul Piteşti.
Clujeanul va fi extrădat
„Cu ocazia verificării conducătorului auto şi a ocupanţilor, a rezultat că una dintre persoane, respectiv un bărbat de 35 de ani, cu domiciliul în Cluj-Napoca, având calitatea de pasager, figura ca...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO Parcul de Nord din Alba Iulia: O nouă licitație pentru amenajarea acestuia, lansată de Primărie. Cum va arăta zona
Parcul de Nord din Alba Iulia. Primăria Alba Iulia a lansat luni, 9 februarie, în platforma SEAP, a doua licitație pentru execuția lucrărilor de amenajare a Parcului de Nord, în zona cartierelor Micești și Orizont.
Valoarea totală estimată a contractului este de 16.643.590,76 de lei, fără TVA. Investiția este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 - 2027.
Potrivit documentației, termenul de execuție a lucrărilor este de 35 de luni.
Obiectivul general al...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Accident rutier pe autostrada A1, lângă Sebeș, sensul de mers spre Sibiu. Autoturism grav avariat
Un accident s-a petrecut luni seara pe autostrada A1 în zona bretelei de coborâre spre Sebeș. Evenimentul a fost semnalat pe sensul de mers Sebeș-Sibiu.
Din primele date, este implicat un singur autoturism, care a fost grav avariat în partea din față.

Potrivit unor surse de la fața locului, nu sunt persoane rănite.
Revenim cu amănunte
...
Citește mai mult pe Alba24.ro
