EVENIMENT
Patru șoferi, prinși drogați la volan, în Capitală
Patru șoferi au fost prinși la volan sub influența substanțelor psihoactive, iar unul sub influența alcoolului, în cadrul unei acțiuni de control făcută în noaptea de sâmbătă spre duminică de polițiștii rutieri din Capitală.
Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în cadrul acțiunii din noaptea de sâmbătă spe duminică au fost aplicate 69 de amenzi în valoare de aproximativ 35.000 de lei și au fost întocmite 5 dosare penale cu 6 infracțiuni constatate.
Astfel, patru șoferi au fost prinși sub influența substanțelor psihoactive, unul sub influența alcoolului, iar un alt dosar a fost întocmit pentru trafic şi consum ilicit de droguri.
De asemenea, au fost reținute 6 certificate de înmatriculare și 16 permise de conducere.
Conform polițiștilor, un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost depistat pe o stradă din Sectorul 4, în timp ce conducea sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul DrugTest a rezultat faptul că acesta a consumat substanțe interzise. Persoana a fost dusă la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice și a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Totodată, polițiștii au verificat mașina, iar cu această ocazie au găsit asupra unui pasager substanțe psihoactive. Acesta este cercetat pentru trafic și consum ilicit de droguri.
Un alt tânăr de 25 de ani a fost depistat pe o stradă din Sectorul 5 în timp ce conducea sub influența substanțelor psihoactive, iar un bărbat de 38 de ani a fost prins cu 116 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză era de 50 km/h. Acesta a fost amendat cu 2.900 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. MEDIAFAX
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Condiții și acte necesare
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Producătorii agricoli din sectorul pomicol ale căror culturi au fost afectate semnificativ de înghețul târziu din primăvara anului 2025 pot beneficia de un sprijin financiar de la stat de până la 2.000 de euro pe hectar, în funcție de gradul de afectare.
Guvernul a aprobat la începutul lunii februarie o hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Salariile au crescut în decembrie 2025. Câștigul mediu net a urcat la 5.914 lei. În ce domeniu a fost mai mare cu 28%
Câștigul salarial mediu brut a ajuns în luna decembrie 2025 la 9.868 lei, cu 497 lei mai mult decât în noiembrie, iar salariul mediu net a crescut la 5.914 lei, în urcare cu 299 lei, respectiv 5,3%, față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Creșterile au fost generate, în principal, de acordarea primelor ocazionale, cum ar fi cele trimestriale, anuale, pentru...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primăria Alba Iulia vrea să se împrumute 30 de milioane de euro pentru refinanțarea unor credite și realizarea unor investiții
Primăria Alba Iulia vrea să contracteze o finanțare rambursabilă prin emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro, cu o maturitate de maxim 10 ani, pentru refinanțarea unor datorii publice precum și pentru realizarea unor obiective prioritare de investiții finanțate din fonduri nerambursabile.
Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de votat, în ședința din 19 februarie, aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de maximum...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. O iubire ca în filme. Povestea clujencei Hanna și a baschetbalistului cubanez Karel Guzmán a început în sala de sport
De Valentine’s Day, poveștile de dragoste par desprinse din filme. A lor începe într-o sală de sport din Cluj-Napoca și a continuat, pas cu pas, până s-a transformat într-o poveste despre echipă, adaptare și energie bună.
Ea, Hanna Crișan, clujeancă, fostă sportivă de performanță, antrenor de înot, schi și fitness. El, Karel Guzmán, cubanez, jucător de baschet la U-BT Cluj-Napoca.
Mi-a scris pe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
