Connect with us

ACTUALITATE

Paul McCartney, o legendă a muzicii, împlinește 80 de ani

Publicat

paul mccartney

Când avea 25 de ani, Paul McCartney îşi imagina în cântecul "When I'm Sixty Four" că atunci când va ajunge la bătrâneţe va avea parte de o viaţă liniştită de pensionar. Legendarul muzician britanic, care a rămas de atunci un artist extrem de activ, va împlini vârsta de 80 de ani sâmbătă, cu o săptămână înainte de a susţine un concert la Festivalul Glastonbury, informează AFP.

El va deveni cu această ocazie cel mai vârstnic cap de afiş din istoria celebrului festival muzical, care atrage zeci de mii de spectatori în sud-vestul Angliei. "Publicul numeros de la Glastonbury m-a făcut întotdeauna să mă gândesc la o scenă de bătălie medievală", declara Paul McCartney pe Twitter la sfârşitul lunii martie.

Acel concert va avea loc la 10 zile după încheierea turneului său intitulat "Got Back Tour", în timpul căruia muzicianul britanic a umplut stadioane din Statele Unite timp de o lună şi jumătate.

Nedorind să renunţe deocamdată la scenă, celebrul membru al trupei The Beatles, care susţine concerte solo de peste 50 de ani, a trebuit totuşi să facă o pauză în timpul pandemiei de COVID-19.

 

Paul McCartney, o legendă a muzicii, împlinește 80 de ani: s-a retras în ferma pe care o deţine în sud-estul Angliei

El s-a retras atunci în ferma pe care o deţine în sud-estul Angliei alături de una dintre fiicele lui, Mary, şi de patru dintre cei opt nepoţi ai săi.

A rămas însă un muzician înainte de toate: a profitat de perioada de izolare la domiciliu pentru a înregistra albumul "McCartney III", lansat în decembrie 2020 şi care a urcat pe prima poziţie în topul britanic.

În anul următor, Paul McCartney a înregistrat o nouă versiune a acestui album, cu ajutorul unei pleiade de artişti, a publicat o carte despre cariera lui - "The Lyrics", o carte de reţete vegetariene cu ajutorul fiicelor sale, Mary şi Stella, precum şi un album cu povestiri pentru copii, în timp ce în această perioadă au fost lansate pe Disney+ "McCartney 3,2,1", o serie de interviuri cu producătorul Rick Rubin, precum şi documentarul "The Beatles: Get Back", regizat de celebrul cineast Peter Jackson.

Într-o perioadă în care se pregăteşte să îşi celebreze cea de-a 80-a aniversare, Paul McCartney are o agendă de lucru extrem de ocupată.

În pofida anilor care au trecut şi a dramelor care i-au punctat viaţa, starul britanic şi-a păstrat o siluetă zveltă şi privirea jucăuşă a rockerului supranumit "Macca" în anii de glorie ai trupei The Beatles.

 

Paul McCartney, o legendă a muzicii, împlinește 80 de ani: În curând Lord?

James Paul McCartney s-a născut la Liverpool pe 18 iunie 1942 într-o familie modestă. Mama lui, care era moaşă, a murit când el avea vârsta de 14 ani.

În anul următor l-a întâlnit pe John Lennon şi a cântat alături de el în Quarrymen, trupa care a devenit ulterior The Beatles, odată cu sosirea în formaţie a lui George Harrison şi a lui Ringo Starr.

Cei patru tineri cu coafuri care au devenit aproape imediat emblematice au declanşat prin intermediul muzicii lor un adevărat val de isterie în rândul fanilor.

Fenomenul supranumit "Beatlemania" s-a abătut asupra lumii întregi.

Alături de John Lennon, Paul McCartney a compus o serie de piese care au devenit adevărate fenomene socio-culturale: "Hey Jude", "Penny Lane" şi, desigur, "Yesterday", un cântec care a fost înregistrat ulterior în peste 1.600 de versiuni diferite de artişti din lumea întreagă.

Însă prietenia din copilărie nu a rezistat. Înregistrările de la "Let It Be", piesa inclusă pe albumul omonim, a marcat finalul pentru "Fab Four" şi pentru trupa The Beatles, pe 10 aprilie 1970, spre disperarea milioanelor de fani.

Paul McCartney, o legendă a muzicii, împlinește 80 de ani: grupul Wings

Paul McCartney a creat apoi grupul Wings alături de soţia lui, fotografa Linda Eastman, care cânta la clape. În timpul căsniciei lor, Paul McCartney, un fost consumator de LSD, a devenit vegetarian şi un tată de familie devotat. Cuplul a crescut patru copii: Mary, Stella - devenită o cunoscută creatoare de modă -, James şi Heather - născută din prima căsătorie a Lindei.

După o căsnicie de 29 de ani, Linda a murit în 1998 din cauza unui cancer mamar.

Cu sufletul împietrit de durere, Paul McCartney s-a dedicat cauzelor umanitare, susţinând programe de protejare a mediului înconjurător, a animalelor şi a drepturilor omului. A început să experimenteze în domenii precum muzica clasică, pictura şi sculptura.

A cunoscut-o apoi pe Heather Mills, fost manechin căruia medicii i-au amputat o parte a unui picior după un accident. Cei doi s-au căsătorit în 2002 şi au avut împreună o fiică, Beatrice, înainte de a se despărţi printr-un divorţ intens mediatizat în 2008.

În octombrie 2011, Paul McCartney s-a căsătorit cu americanca Nancy Shevell, moştenitoarea unui bogat antreprenor din Statele Unite. The Sunday Times a estimat averea cuplului la 865 de milioane de lire sterline (peste 1 miliard de euro).

Într-o carieră de mare succes, Paul McCartney a primit numeroase recompense, inclusiv 18 premii Grammy, şi a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a în 1997.

Paul McCartney, o legendă a muzicii, împlinește 80 de ani: ar putea să primească în curând şi titlul de Lord

Potrivit speculaţiilor din presa britanică, el ar putea să primească în curând şi titlul de Lord, ca o recunoaştere a amprentei culturale deosebite pe care a lăsat-o acest prolific compozitor, textier şi interpret.

Dintre cei patru membri care au alcătuit componenţa originală a trupei The Beatles, în prezent mai trăiesc doar Paul McCartney şi Ringo Starr, care, la 81 de ani, continuă şi el să susţină turnee. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani: Mașinile înmatriculate în alte țări, luate la ochi de polițiști. Amplă acțiune în județ

Publicat

botoșani: mașinile înmatriculate în alte țări, luate la ochi de

Publicitate

În perioada 15 octombrie – 31 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu alte subunități de profil au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul conducătorilor de autovehicule înmatriculate în alte state, pe raza județului Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate aproximativ 400 de autoturisme înmatriculate în alte state.

 

În urma neregulilor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani, printre județele cu cele mai mari alocații medii plătite pentru copii: Peste 342 lei plătiți lunar beneficiarilor

Publicat

botoșani, printre județele cu cele mai mari alocații medii plătite

Publicitate

Județul Botoșani se numără printre zonele din țară unde valoarea medie a alocației de stat pentru copii este una dintre cele mai ridicate din România, potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

În luna noiembrie 2025, suma medie plătită pentru fiecare copil beneficiar din județul Botoșani a fost de 342,15 lei, valoare care plasează județul pe locul al doilea la nivel național, după Caraș-Severin,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

„Tipografic Majuscul”, premieră la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani: Un spectacol-document despre curajul de a spune adevărul

Publicat

„tipografic majuscul”, premieră la teatrul „mihai eminescu” botoșani: un spectacol document

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită publicul, în acest sfârșit de săptămână, la premiera spectacolului „Tipografic Majuscul”, o producție de teatru documentar cu o puternică încărcătură emoțională și civică. Premiera are loc sâmbătă, 10 ianuarie, și duminică, 11 ianuarie, de la ora 18:00.

Spectacolul, realizat de Teatrul Mihai Eminescu, este o adaptare după un text semnat de Gianina Cărbunariu, cu regia și scenografia semnate...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Lângă noi: Mașină răsturnată în albia râului Bistrița, la Suceava. Șase persoane, între care patru copii, duse la spital

Publicat

lângă noi: mașină răsturnată în albia râului bistrița, la suceava.

Publicitate

Un accident rutier grav s-a produs marți, 6 ianuarie 2026, în prima zi de Bobodează, în municipiul Vatra Dornei, unde un autoturism a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat în albia râului Bistrița. În mașină se aflau șase persoane – doi adulți și patru copii.

Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, locotenent-colonel Alin Găleată, la fața locului au...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe