Sfântul Dumitru s-a născut în cetatea Tesalonicului şi a fost fiul voievodului cetăţii. Părinţii săi l-au botezat pe ascuns, de teama celor care prigoneau creştinii. La moartea tatălui său, împăratul Maximilian l-a numit pe Dimitrie succesorul acestuia la conducerea Tesalonicului, neştiind că era creştin.

Dimitrie a mărturisit că e creştin cu prilejul unor sărbători închinate zeilor, iar împăratul a poruncit să fie închis.

În Tesalonic erau în plină desfăşurare jocurile în cinstea lui Maximilian, între care de mare succes se bucura uciderea creştinilor de către Lie. T

ânărul creştin Nestor îl va ucide pe Lie, având binecuvântarea lui Dimitrie, fapt care îl va mânia cumplit pe Maximilian şi va porunci ca Dimitrie să fie ucis cu suliţele, iar lui Nestor să îi fie tăiat capul. Aşadar, Sfântul Dumitru sau Sâmedru este un sfânt creştin devenit în folclor o divinitate agrară.

Vezi și MESAJE de Sfântul Dumitru : Urări și felicitări de „La mulți ani” pentru familie, prieteni sau colegi

În tradiţia noastră, se spune că, în ziua de 26 octombrie, de Sfântul Dumitru (Sâmedru), se sfârşeşte vara păstorilor, începută la 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe (Sângeorz). Sâmedru este cel care desfrunzeşte pădurile pentru a-i aduna pe oameni la sărbătoarea recoltei.

Cosmin Manolache consemnează în volumul „Sărbători româneşti”, că „anul seamănă cu o casă care are două uşi: una stă descuiată o jumătate de an şi este păzită de Sfântul Gheorghe, iar pe cealaltă oile coboară de la munte pentru a reveni în gospodăriile stăpânilor lor. Toată lumea se deschide de Sfântul Dumitru, când îi vine ziua”. Destinele acestor doi sfinţi se aseamănă mult. Mare general în armata romană şi mai ales un spirit creştin cu totul aparte, Dimitrie s-a arătat la fel de curajos şi a înfruntat moartea mucenicească aşa cum o făcuse, la Roma, Sfântul Gheorghe.

Atenţi la ciclurile naturii şi ale vieţii lor, ţăranii au împărţit anul oierilor după praznicele celor doi sfinţi. Acum, toamna, ciobanii coboară și se pregătesc pentru iarnă. Sfântul Dumitru trebuie să desfrunzească pădurea şi să-i adune pe toţi la sărbătoarea recoltei, la focul lui Sâmedru, când se fac focuri mari sau se dau la vale roţi cu foc. În sate răsuna chemarea „Hai la focul lui Sâmedru!”, căci iarna este deja descuiată şi, de acum, vremea se strică.

Ciobanii aruncă un topor între oi să afle cum va fi vremea: rea, dacă lângă topor se aşează o oaie neagră, bună, dacă oaia este albă. În ziua de 26 octombrie, mai ales în satele din Oltenia şi din Muntenia, se aprind focuri rituale, iar femeile dăruiesc copiilor covrigi, mere, nuci sau fructe uscate. Seara, bărbaţii scot tăciuni din vatră şi îi aruncă în livezi pentru ca anul următor să aducă o recoltă bogată de fructe.

În calendarul popular se serbează Moşii lui Sâmedru, cunoscuţi şi sub numele de Moşii de toamnă sau Moşii cei Mari, sâmbăta ce precede fiind cea mai mare Sâmbătă a morţilor de peste an. Aceasta este o datină deosebit de importantă în lumea satului românesc. Sărbătoarea Moşilor, sau simplu Moşii, este provenită din cultul arhaic al strămoşilor totemici, o temă frecventă în mitologia generală. Moşii se pare că îşi au originea încă din timpul geto-dacilor şi reprezintă de fapt o formă a cultului strămoşilor.

Originea celor mai mulţi „Moşi” este de natură arhaică, fără influenţe creştine, cum ar fi: Moşii de vară, Moşii de Rusalii, Moşii de Sânziene, Moşii de Rusitori, Moşii de Sâmedru, Moşii de flori de mărţişor, alţii erau legaţi strict de sărbătorile religioase: Moşii de Arhangheli ( 8 noiembrie), Moşii de Crăciun, Moşii de Ispas, Moşii de Joimari, Moşii de Sânpetru, Moşii de Piftii, Moşii de ajun etc. Cei mai importanţi atât prin vechime cât şi prin varietatea practicilor cu caracter de ritual sunt cei care corespund anotimpurilor: Moşii de primăvară sau Mucenici, Moşii de vară (sâmbăta ce precede Rusaliile), Moşii de Toamnă ( celebraţi fie la Ziua Crucii, la Sfânta Maria Mică sau de Sâmedru) şi Moşii de Iarnă ( Moşii de Crăciun, sărbătoriţi sâmbăta înainte de postul Crăciunului).

Cornel Dan Niculae, în „Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc”, ne spune că Moşii sunt serbările dedicate strămoşilor, deci sufletelor morţilor şi nu întâmplător ele au loc în zilele aşa zise „de cumpănă” ale anotimpurilor, cum ar fi solstiţii şi echinocţii, ci datorită credinţei ancestrale că strămoşii mitici controlează şi patronează atât ciclurile naturii cât activităţile sezoniere ale oamenilor. În aceste perioade de răscruce ale anului se crede că graniţa dintre lumea viilor şi cea a morţilor este foarte uşor de trecut, deci duhurile morţilor se întorc pe pământ în locurile de baştină şi cum niciodată nu se poate şti dacă sunt binevoitoare sau nu, se fac adevărate ceremonii în care li se aduc ofrande pentru a îmbuna, a câştiga bunăvoinţa strămoşilor şi pentru a asigura în anul următor recolte bogate, obicei ce se păstrează în continuare ca o tradiţie.

Sursa: petrutapop.ro