EVENIMENT
Pedeapsă halucinantă pentru moartea fetiței nevăzătoare din Iași: Avertisment și micșorarea salariului cu 5% pentru angajații care trebuiau să o supravegheze
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi susţin că în Consiliul de Administraţie al Liceului Moldova de la Târgu Frumos au fost aplicate sancţiuni administrative pe care aceştia le cataloghează a fi "nesemnificative" după ce o fetiţă nevăzătoare a căzut pe scări, s-a lovit la cap şi a murit.
"Sancţiunile stabilite de Consiliul de Administraţie al şcolii sunt nesemnificative în comparaţie cu gravitatea evenimentului la care ne raportăm. Totuşi, trebuie avut în vedere faptul că aceste sancţiuni reprezintă în acest moment doar măsuri administrative, de etapă, întrucât cercetarea penală este în curs, iar în funcţie de rezultatele acesteia este posibil să se ajungă la alte sancţiuni, de natură penală, care pot determina desfacerea contractului de muncă. Conform legislaţiei în vigoare, ISJ nu are atribuţii în stabilirea şi adoptarea sancţiunilor, decizia fiind în exclusivitate a şcolii", a declarat, pentru AGERPRES, Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.
Reacţia reprezentanţilor inspectoratului şcolar survine după ce în Consiliul de Administraţie al Liceului Special "Moldova" din Târgu Frumos s-a stabilit ca directoarea instituţiei să primească un avertisment, iar unui pedagog să i se micşoreze salariul cu 5% timp de trei luni, după ce la mijlocul lunii decembrie o fată de 8 ani, nevăzătoare, a căzut pe treptele de la etajul doi la etajul unu de la instituţia de învăţământ. În timpul căderii, fata a suferit mai multe lovituri grave, unele în zona capului. Ea a fost consultată iniţial de personalul medical din şcoală şi apoi a fost dusă la Spitalul de Pediatrie "Sfânta Maria" din Iaşi, după care a fost transferată la Spitalul de Neurochirurgie, unde a decedat a doua zi dimineaţa.
Directorul Liceului Special "Moldova" din Târgu Frumos, Margareta Pristavu, nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere AGERPRES/(AS, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Foto: (c) liceulmoldova.ro
Website-ul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai a fost vineri ținta unui atac informatic de tip defacement, care a dus la compromiterea interfeței publice și la întreruperea temporară a funcționării platformei online.
Potrivit primelor informații, atacatorii au reușit să încarce pe server un script malițios de tip WebShell, obținând astfel...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Rareș Bogdan, europarlamentar PNL: „Să revenim la economia real liberală, altfel ne ducem în cap”
Europarlamentarul Rareș Bogdan lansează un atac dur la adresa actualei politici economice a Guvernului și avertizează că România riscă să intre într-o criză profundă dacă nu schimbă rapid direcția.
Liberalul critică majorările de taxe, tăierile bugetare și lipsa unei strategii coerente și cere o revenire la „economia real liberală”, bazată pe investiții, stimularea mediului privat și taxe reduse.
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătății: „Desfacem contractele de muncă ale medicilor care pleacă de la stat la privat în timpul programului”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, că medicii din spitalele publice care sunt prinși că părăsesc programul de lucru pentru a merge să consulte sau să opereze în sistemul privat riscă desfacerea contractului de muncă.
Oficialul a anunțat totodată modificări legislative care vor înăspri regulile privind activitatea medicilor din sistemul public în mediul privat.
Contracte...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Primele implanturi pulmonare Harmony în spitalele publice din România, realizate la Institutul Inimii din Cluj
Institutul Inimii din Cluj a relizat, în premieră națională pentru spitalele publice, implantarea protezei pulmonare Harmony la tineri diagnosticați cu Tetralogie Fallot.
Trei pacienți cu vârste între 15 și 25 de ani au beneficiat de intervenții minim invazive, fără chirurgie pe cord deschis, cu recuperare rapidă și rezultate imediate.
Intervenții de pionierat, realizate de o echipă de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
