Connect with us

ACTUALITATE

Pelerinajul la Sfântul Dumitru nu va mai avea loc. Orban: ”Îi rog pe credincioşi să înţeleagă că nu am făcut-o decât pentru a proteja sănătatea”

Publicat

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat luni că pelerinajul de Sfântul Dumitru din Bucureşti nu va putea avea loc.

"Sunt om credincios, care respect biserica, care întotdeauna am fost alături de proiectele bisericilor în general.

Citește și Mesaje, urări, felicitări de Sfântul Dumitru

Pe de altă parte, riscul este foarte mare, pentru că să ne gândim la următorul aspect: foarte mulţi din credincioşii care participă la aceste sărbători religioase, la aceste pelerinaje sunt oameni în vârstă care sunt expuşi unor riscuri foarte mari.

Ştiţi cum funcţionează: în parohii se organizează deplasări cu autocarul, cu microbuzul în nişte condiţii pe care nu putem să le controlăm.

Riscul de răspândire există atâta timp cât se fac deplasări care durează ore întregi. După aceea, este foarte greu de asigurat condiţiile de distanţare fizică şi de protejare a sănătăţii persoanelor, plus că sunt anumite lucruri care se desfăşoară şi care pot pune în pericol viaţa credincioşilor.

Eu sunt convins că şi în Biserica Ortodoxă există înţelegere pentru această decizie a noastră şi îi rog pe credincioşi să înţeleagă că nu am făcut-o decât pentru a proteja sănătatea", a explicat Orban, la sediul PNL.

Pe 26 octombrie, credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, iar pe 27 octombrie pe Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul și dreptul simeon, primitorul de dumnezeu

Publicitate

Sfântul Simeon este unul dintre cei 70 de înţelepţi care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, la porunca regelui Ptolemeu al Egiptului. Când au ajuns cu tâlcuirea la capitolul al VII-lea, versetul 14 din cartea Proorocului Isaia, unde scrie „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuil”, bătrânul Simeon s-a îndoit în inima sa, zicând că...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Fotbal: FC Botoșani – Oțelul Galați 0-0, în Superligă

Publicat

fotbal: fc botoșani – oțelul galați 0 0, în superligă

Publicitate

FC Botoșani a terminat la egalitate cu Oțelul Galați, 0-0, luni seara, pe Stadionul Municipal din Botoșani, în ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.

Gazdele au dominat autoritar jocul, dar au fost lipsite de inspirație în fața porții.

Cele mai mari ocazii au fost ratate de Mikola Kovtaliuk (53), care a reluat din apropiere pe lângă poartă, și de Zoran Mitrov (65), care a trimis în bară din interiorul careului.

Mihai Bordeianu (80) a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Incendiu la Ștefănești! O femeie de 95 de ani a suferit arsuri și fiul acesteia, de 75 de ani, s-a intoxicat cu fum

Publicat

incendiu la Ștefănești! o femeie de 95 de ani a

Publicitate

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui incendiu izbucnit în locuința lor. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unei sobe supraîncălzite. În momentul producerii incendiului, în interiorul casei se aflau o femeie în vârstă de 95 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 75 de ani. S-a întâmplat în această seară, în orașul Ștefănești.

La fața locului au intervenit, în cel...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: „Lacrimi de Luceafăr” revine pe scenă, la cererea publicului

Publicat

botoșani: „lacrimi de luceafăr” revine pe scenă, la cererea publicului

Publicitate

Succesul de care s-a bucurat spectacolul „Lacrimi de Luceafăr” aduce o nouă reprezentație, programată luni, 9 februarie 2026, de la ora 18:30, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani.

Spectacolul este realizat după scenariul și în regia Silviei Răileanu, cu participarea Orchestrei Filarmonicii Botoșani, în colaborare cu Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.

Distribuție artistică:

  • Scenariu și regie: Răileanu Silvia

  • Dirijor cor:...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe