EVENIMENT
Percheziţii efectuate de DIICOT în patru judeţe, într-un dosar de fraudă informatică. Prejudiciu de 2 milioane euro
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au efectuat, marţi, 45 de percheziţii la suspecţi de fraude informatice cu prejudiciu de peste 2 milioane de lei, într-un dosar instrumentat de Serviciul Teritorial Piteşti al DIICOT.
Cele 46 de descinderi au avut loc în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Olt si Ilfov, într-o cauză în care se efectuează cercetări faţă de 11 suspecţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fraudă informatică în formă continuată şi fals informatic în formă continuată, potrivit unui comunicat al DIICOT.
Conform aceleiaşi surse, în paralel se efectuează acte de cercetare penală şi de către autorităţile judiciare din Olanda, la nivelul Eurojust fiind constituit un Centru de coordonare.
"În fapt, s-a reţinut faptul că un număr de 11 suspecţi, folosindu-se de datele mai multor societăţi comerciale pe care le administrau sau le controlau prin intermediul unor persoane interpuse, au accesat site-urile burselor de transport de mărfuri naţionale şi europene, vizualizând diferite cereri de transport. Ulterior, prin intermediul unor adrese de e-mail de tip spoof (adrese e-mail asemănătoare cu cele ale unor societăţi comerciale reale cu profil transport de mărfuri), au contactat casele de expediţie care au postat cererile de transport, erijându-se în reprezentanţii ai unor societăţi comerciale ale căror denumiri erau folosite în mod fraudulos", se precizează în comunicat.
Anchetatorii susţin că suspecţii, ataşând email-urilor transmise fişiere cuprinzând înscrisuri falsificate, au determinat casele de expediţie să emită comenzi de transport în baza cărora s-au prezentat la locul de încărcare sub alte identităţi. Ulterior, folosind ansambluri auto având montate plăcuţe cu numere de înmatriculare false, au ridicat mărfuri pe care nu le-au transportat la destinaţie, ci le-au valorificat în interes propriu.
"În această modalitate, suspecţii au ridicat de la societăţi comerciale din spaţiul Uniunii Europene în principal metale (cupru, nichel, aluminiu, plumb), dar şi alte tipuri de mărfuri (alimente, haine, panouri solare, anvelope etc.). S-a reţinut faptul că, prin folosirea a şapte adrese de e-mail spoof, în perioada 2017 - 2019, au fost săvârsite peste 50 de acte materiale, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 2.000.000 de euro", se mai menţionează în comunicat.
Pe numele suspecţilor au fost emise mandate de aducere, în acelaşi dosar fiind citaţi în vederea audierii 25 de martori. AGERPRES
EVENIMENT
Emma Răducanu și Sorana Cîrstea, cu viteză spre sferturile Transylvania Open. Ruse și Cristian, în semifinale la dublu
Sorana Cîrstea a reușit miercuri, 4 februarie, cea mai rapidă victorie de la această ediție de Transylvania Open WTA 250 și s-a calificat în sferturile de finală.
Jucătoarea româncă a avut nevoie de doar 53 de minute pentru a încheia partida cu Tamara Zidansek, jucătoare care ajunsese în această fază ca lucky loser. Tamara nu a avut nicio șansă de break în meci, iar Sorana a reușit performanța de a ceda...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Oleksandra Oliynykova, prima semifinalistă de la Transylvania Open. Ucraineanca a produs surpriza în fața favoritei Xinyu Wang
Cluj-Napoca găzduiește în aceste zile una dintre cele mai spectaculoase ediții ale Transylvania Open, iar prima jucătoare calificată în penultimul act este Oleksandra Oliynykova.
Sportiva din Ucraina confirmă forma excelentă arătată pe parcursul săptămânii și a obținut a treia victorie consecutivă la Cluj, după ce a eliminat-o în sferturile de finală pe Xinyu Wang, a patra favorită a competiției....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Explicațiile Primăriei Cluj-Napoca după ce bosniacii de la Integral au ridicat suspiciuni de fraudă la centura metropolitană
Primăria Municipiului Cluj-Napoca a prezentat o serie de clarificări oficiale după ce compania bosniacă Integral Inženjering AD Laktaši, membră a asocierii câștigătoare a contractului pentru Centura Metropolitană, a lansat în spațiul public suspiciuni privind posibile nereguli în procedura de licitație și în documentele depuse pentru proiect.
Administrația locală susține că până în prezent nu a primit...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tânăr de 18 ani, reținut după o serie de furturi în Câmpia Turzii. Biciclete și scule electrice, sustrase din case și mașini
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 18 ani, din Viișoara, suspectat că a comis mai multe furturi în municipiu, în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026.
Conform anchetatorilor, individul, purtând mască pentru a-și ascunde identitatea, ar fi pătruns prin escaladare și efracție în curțile locuințelor, scările blocurilor și chiar într-un...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
