EVENIMENT
Percheziţii în Argeș, într-un dosar de abuz în serviciu şi fals intelectual vizând construirea ilegală a unui bloc
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au efectuat, luni, mai multe percheziţii într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, s-au desfăşurat şase percheziţii, la sediul unei instituţii publice şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, precum şi la locuinţele unor persoane.
"Din cercetări a rezultat faptul că, în cursul lunii iunie 2021, ca urmare a cererii formulată de o societate comercială, cu sediul în comuna Moşoaia, reprezentată de un bărbat de 45 de ani, reprezentantul autorităţii administraţiei publice locale a eliberat investitorului imobiliar o autorizaţie de construire vizând o construcţie 'Locuinţă P+2E (trei unităţi locative, 4 locuri de parcare), împrejmuire teren şi organizare şantier', pentru un imobil situat în municipiul Piteşti. (...)
Ulterior realizării construcţiei, reprezentantul societăţii investitoare, ca membru al comisiei de recepţie, alături de reprezentantul autorităţii administraţiei publice care a emis autorizaţia de construire şi un specialist în domeniul lucrărilor de construcţii, cu participarea reprezentantului executantului şi al proiectantului, au admis, necorespunzător, recepţia la terminarea lucrărilor vizate, deşi acestea fuseseră realizate pe alt regim de înălţime decât cel autorizat şi prin depăşirea numărului de locuri de parcare alocate", se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.
Conform aceleiaşi surse, prin aceste acţiuni s-a creat o pagubă celor care au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare pentru cele 10 unităţi locative construite. De asemenea, s-a creat o vătămare a intereselor unităţii administrativ-teritoriale, fiind încălcate prevederile legale referitoare la executarea lucrărilor de construcţii cu respectarea condiţiilor de urbanism şi recepţia acestora.
După finalizarea descinderilor, efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, patru persoane vor fi conduse la audieri.
Primăria Piteşti anunţa, pe 11 noiembrie, că Serviciul Disciplină în Construcţii din cadrul Primăriei şi Poliţia Locală au efectuat, în urma unei sesizări primite din partea cetăţenilor, verificări în teren privind respectarea prevederilor legale în cazul unei clădirii aflate în construcţie pe strada Nicolae Iorga.
"Ajunşi la faţa locului, primarul Piteştiului şi poliţiştii locali au constatat că dezvoltatorul, Florian Construct Invest Concept SRL, nu a respectat autorizaţia de construire existentă, ce datează din iunie 2021 şi prevedea construirea unei locuinţe uni-familiale. Clădirea aflată în construcţie se încadrează la categoria locuinţelor colective, fiind dimensionată şi structurată conform unui bloc. (...) Prin urmare, vor fi aplicate, în cazul de faţă, prevederile legale pentru oprirea lucrărilor şi aducerea construcţiei la forma prevăzută de autorizaţia primită, cea pentru locuinţă, nu clădire colectivă, dezvoltatorul fiind nevoit să dărâme construcţia ilegală", se preciza într-un comunicat transmis de Primăria Piteşti. Agerpres
EVENIMENT
Instituțiile de control primesc acces direct la proiectele europene aflate în derulare. Ce date pot urmări anchetatorii
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Dragoș Pîslaru, a anunțat că procurorii și structurile de control vor putea vedea în timp real ce se întâmplă cu proiectele europene în derulare.
Au fost semnate protocoalele de colaborare cu instituțiile de integritate.
”E oficial: am semnat protocoalele de colaborare cu Parchetul European, Direcția Națională Anticorupție și Departamentul pentru Luptă Antifraudă prin care aceste instituții primesc acces direct și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un clujean care a fost dat în urmărire de autorităţile din Cehia, a fost prins de poliţişti, luni, în urma unui control în trafic desfăşurat în municipiul Piteşti.
Clujeanul va fi extrădat
„Cu ocazia verificării conducătorului auto şi a ocupanţilor, a rezultat că una dintre persoane, respectiv un bărbat de 35 de ani, cu domiciliul în Cluj-Napoca, având calitatea de pasager, figura ca...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO Parcul de Nord din Alba Iulia: O nouă licitație pentru amenajarea acestuia, lansată de Primărie. Cum va arăta zona
Parcul de Nord din Alba Iulia. Primăria Alba Iulia a lansat luni, 9 februarie, în platforma SEAP, a doua licitație pentru execuția lucrărilor de amenajare a Parcului de Nord, în zona cartierelor Micești și Orizont.
Valoarea totală estimată a contractului este de 16.643.590,76 de lei, fără TVA. Investiția este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 - 2027.
Potrivit documentației, termenul de execuție a lucrărilor este de 35 de luni.
Obiectivul general al...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Accident rutier pe autostrada A1, lângă Sebeș, sensul de mers spre Sibiu. Autoturism grav avariat
Un accident s-a petrecut luni seara pe autostrada A1 în zona bretelei de coborâre spre Sebeș. Evenimentul a fost semnalat pe sensul de mers Sebeș-Sibiu.
Din primele date, este implicat un singur autoturism, care a fost grav avariat în partea din față.

Potrivit unor surse de la fața locului, nu sunt persoane rănite.
Revenim cu amănunte
...
Citește mai mult pe Alba24.ro
