Connect with us

EVENIMENT

Percheziţii în Buzău, într-un dosar de proxenetism. Mai multe tinere, obligate să se prostitueze în România și Germania

Publicat

Arhivă Foto

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Râmnicelu şi cei ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău efectuează, joi, două percheziţii domiciliare în municipiul Buzău şi în comuna Balta Alba, într-un dosar penal de proxenetism.

Potrivit IJP, percheziţiile se desfăşoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat şi vizează trei persoane care ar fi determinat mai multe tinere să practice prostituţia, obţinând foloase materiale de pe urma acestora.

„Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 2015 – 2021, un bărbat şi două femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani, din Balta Alba şi Râmnicelu, ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei pentru 4 tinere, pe teritoriul Germaniei şi în România, obţinând foloase materiale. Persoanele bănuite vor fi conduse la audieri, la sediul Poliţiei”, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Acţiunea beneficiază de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Medalii de aur și argint pentru judoka Alexandru Sibișan și Laura Bogdan de la CS Unirea Alba Iulia, la Campionatul Ne Waza U23

Publicat

medalii de aur și argint pentru judoka alexandru sibișan și

Medalii de aur și argint pentru judoka CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național Ne Waza U23.

Judoka CS Unirea Alba Iulia, Alexandru Sibișan și Laura Bogdan, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național Ne Waza U23, desfășurat la Cluj-Napoca, în perioada 7–8 noiembrie 2025, au transmis reprezentanții clubului.

Alexandru Sibișan a urcat pe prima treaptă a podiumului, cucerind medalia de aur la categoria de greutate +81 kg, în timp ce Laura Bogdan (sportivă cu…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Angajări la stat în Alba: posturi vacante în instituții publice din județ. Calendarul concursurilor, condiții pentru candidați

Publicat

varianta susținută de psd în reforma administrației locale: primarii vor

Angajări la stat în Alba: în următoarea perioadă sunt organizate concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante în instituții publice din județ.

Persoanele care doresc să participe la selecție trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Acestea se referă la studii, vechimea de muncă și alte cerințe.

Lista posturilor vacante

Angajări la stat. Alba Iulia

Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Alba Iulia

  • secretar șef

Condiții: studii superioare cu diplomă de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

România, prin Cluj, în elita europeană în tratarea cancerului

Publicat

cancer cluj.jpg






Comisia Europeană a lansat oficial Rețeaua Europeană a Centrelor Oncologice Integrate (EUnetCCC) în cadrul primei sale reuniuni anuale, care a avut loc la CNIT Forest, Paris La Defense, informează un comunicat oficial, remis CaleaEuropeană.ro. Evenimentul a reunit peste 1.000 de părți interesate, printre care factori de decizie naționali și europeni, medici, cercetători și reprezentanți ai pacienților.

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Șoferii care circulă cu mașini nepregătite, controlați mai strict în această iarnă. Măsuri pentru a preveni blocajele în trafic

Publicat

Șoferii care circulă cu mașini nepregătite, controlați mai strict în

Șoferii care circulă cu mașini nepregătite vor fi controlați mai strict în această iarnă, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov.

DRDP va colabora mai strâns cu Poliția Rutieră și inspectorii ISCTR (Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier) pentru a preveni blocajele în trafic. Sunt vizate mai ales perioada ninsorilor abundente și zonele expuse viscolului, transmite sursa citată.

Vezi și Cauciucuri de iarnă: ce prevede legea,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe